Context
„Ziua Naţională a Ambulanţei” este marcată la 28 iulie, începând cu anul 2015, pentru recunoaşterea contribuţiei serviciilor de Ambulanţă în asigurarea şi menţinerea stării de sănătate a cetăţenilor. Prima „Salvare” din Bucureşti (Societatea de Salvare din Bucureşti) a apărut la această dată, în 1906, din iniţiativa privată a profesorului Nicolae Minovici, sub deviza „Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor”; România a devenit astfel al treilea stat din Europa cu serviciu de ambulanţă, după Olanda şi Austria.
De la trăsură cu cai, la transport aerian
În anul 1884 la Viena s-a înfiinţat prima staţie de salvare, în urma catastrofei provocate de izbucnirea unui incendiu în clădirea Teatrului Ring. Prima ambulanţă care a circulat în Bucureşti a fost donată de staţia de salvare din Viena. În 28 iulie 1906, pe străzile din București apărea prima ambulanţă – o trăsură cu cai şi un echipaj format din sergenţi de oraş, medici interni şi sanitari, instruiţi chiar de dr. Nicolae Minovici, cel care întemeiase în acelaşi an Societatea de Salvare.
În 1907, dr. Nicolae Minovici începuse pregătirea practică în salvare a studenţilor din anii terminali ai Facultăţii de Medicină, astfel că, în 1908, echipajul ambulanţei era format din medici interni şi sanitari. Începând din 1907, Salvarea funcţionează regulat.În 1912, au fost aduse în Bucureşti, de la Paris, primele ambulanţe de tip auto. În anul 1931, profesorul Nicolae Minovici a teoretizat, pentru prima dată în lume, ”împingerea actului medical calificat la locul accidentului”.
Serviciul de Salvare a fost cea mai importantă realizare din domeniul social dintre cele ale profesorului Minovici. El se preocupase și de eradicarea, în mod ştiinţific a cerşetoriei şi vagabondajului, înfiinţase primele cămine pentru adăpostirea femeilor-mame necăsătorite, fondase primele azile de noapte şi iniţiase construcţia de vespasiene subterane şi a primelor fântâni publice pe străzi.
Între anii 1931-1936, dr. Minovici şi-a donat întreaga sa avere, Ateneului Român, elevilor săraci şi Comunei Bucureşti. Primul adăpost al hipo ambulanţelor a fost în grajdurile Prefecturii Poliţiei, iar al doilea la Cazarma „Guarzilor comunali”. Echipajul de salvare purta insignă şi sapcă, ambele preţuite la fel ca şi distincţiile. Serviciul nu funcţiona între orele 1 şi 6 dimineaţa. În aprilie 1908, Societatea de Salvare a intervenit de 263 de ori, conform primelor statistici publicate de Societate, şi din luna august a aceluiaşi an, s-a instalat primul telefon propriu. În 1912, primele două ambulanţe auto au fost aduse de la Paris. Director general al Serviciului Sanitar era doctorul şi farmacistul Mina Minovici, fratele profesorului Nicolae Minovici, autor al celui dintâi tratat complet de medicină legală din regiunea Balcanilor. Conform memoriilor dr. Nicolae Minovici, în anul 1914 Salvarea a fost pentru prima oară solicitată de Guvern, pentru că România urma să intre în război. S-a mărit astfel capacitatea de lucru a Ambulanței şi s-au organizat platforme de tramvai pentru transportul victimelor războiului. La 27 August 1916 România intra în război şi, până în luna noiembrie, au fost transportați, conform documentelor Societăţii de Salvare, din gări, spitale şi locuri ale bombardamentelor, 42.807 de răniţi.
În 10 noiembrie, dr. Nicolae Minovici şi o parte a Salvării formată din 30 de ambulanţe, din care 5 proprii şi 25 rechiziţionate, au părăsit capitala îndreptînd-se spre Iaşi. După doar câteva zile, Bucureştiul avea sa fie ocupat de trupele germane, iar Guvernul, împreuna cu o parte a populaţiei civile şi armata s-au refugiat în Moldova. Profesorul Minovici devine șeful spitalului din Iaşi. Înfruntă marea epidemie de tifos exantematic, organizând întreagă actvitate de combatere a ei. În Bucureşti rămân toate ambulanţele hipo, sub conducerea dr. Mina Minovici, care primise ordin să rămână în capitală, pe lângă Crucea Roşie şi Institutul Medico-Legal şi în tot timpul războiului fraţii Minovici conduc ambulanţe. Până la finalul războiului se înregistrează, în Bucureşti şi Iaşi, 148.798 de intervenţii ale ambulanţelor.
La 1 iulie 1918, Salvarea revine la Bucureşti şi începe o perioadă dificilă, din motive financiare şi de uzură, iar Serviciul de ambulanţă e în pericol să fie desfiinţat. Din 1921 începe însă colaborarea cu Ministerul de Război, care decide să detaşeze la Salvare 62 de studenţi din ultimii ani ai Facultăţii de medicină, apoi din 1924, Direcţia Generală a Poştelor aprobă gratuitatea convorbirilor telefonice către Salvare şi un an mai târziu, începe colaborarea şi cu ACRR-ul (Automobil Clubul Regal Român). Din 1926, Societatea de Salvare acordă sprijin tehnico-organizatoric pentru înfiinţarea Salvării de la Craiova şi apoi şi a celei din Sofia. În 1931, profesorul Nicolae Minovici teoretizează pentru prima oară în lume conceptul de “împingere a actului medical calificat la locul accidentului”.
Trei ani mai târziu, în localul Salvării se înfiinţează Spitalul cu serviciu permanent de urgenţă din România, al doilea din Europa după cel din Moscova. Apare astfel, în anul 1934, primul sistem integrat de asistenţă medicală de Urgenţă: Salvarea şi Spitalul de Urgenţă. Până la declanşarea celui de Al Doilea Război Mondial, activitatea Salvării Bucureşti avea sa fie apreciată de presa internaţională ca una dintre cele mai bune din lume.
În 1948, guvernul comunist naţionalizează Salvarea, care îşi opreşte activitatea pentru câteva luni, după care este redeschisă sub denumirea de Staţia de Salvare Bucureşti.
Cutremurul din 4 martie 1977 este un nou prilej dramatic pentru ca Salvarea să își arate utilitatea
În 1992, s-a înfiinţat, în cadrul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, prima şcoală de Ambulanţieri şi Operatori Registratori de Urgenţă din România, iar în 1995, au apărut Serviciile Judeţene de Ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, prin Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică. Accesarea serviciilor de urgenţă se realiza prin apelarea numărului gratuit 961.
În 1995, Salvarea devine Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB) şi în 2009 ia naştere Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), prin unirea SAMB cu Serviciul de Ambulanţă Ilfov şi cu Staţia Centrală de Salvare şi Transport Aerian. În 26 iulie 2011, SABIF în colaborare cu SSB organizează cel mai mare curs de resuscitare din lume, pe Stadionul Dinamo, stabilndu-se astfel, un nou record Guiness Book. Şi tot în anul 2011, în premieră în România, Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Brăila era dotat cu un aeroglisor cu echipamente medicale de ultima generaţie, utilizat în zonele locuite din Insula Mare a Brăilei unde iarna este imposibil de pătruns cu alte autovehicule. În prezent, SABIF este o unitate medicală strategică care are ca specific regimul de lucru în aşteptare, 24 de ore din 24, 365 de zile pe an.
Din 1956 a început să funcţioneze numărul de urgenţă al Salvării: 06, devenit mai târziu 061 şi acum 961. Din 1966, Staţia de Salvare se mută în actualul sediu din str. Mihai Eminescu nr.226.
La mulți ani și respect lucrătorilor Ambulanței!
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
sabif.ro
ambulantaromania.ro
crucearosie.ro
