Infotrafic

Realizator: Cristian Bâcâin – S-a semnat contractul pentru construirea unui drum expres între Autostrada Transilvania și DN1, în județul Cluj. Drumul de legătură din zona Tureni, în sudul municipiului Cluj-Napoca, va avea o lungime de 5 km. Constructorul român are termen de realizare un an şi jumătate. Sâmbătă așteptăm un trafic intens pe Autostrada Soarelui spre litoral și pe DN1 Valea Prahovei. Este aglomerație la Vama Nădlac 2, pe Autostrada 1, dar cu mai multe informații din trafic vine acum în direct reporterul RRA Alexandru Lancuzov. Bună dimineața, Alex!
Reporter: Bună dimineața! Se reia circulația la Codlea, pe DN1, este ieșirea din municipiul Brașov către Făgăraș. La Codlea, în urmă cu aproximativ o oră s-a produs un accident între un autoturism și o autoutilitară, o coliziune frontală cu trei răniți. Este trafic intens pe Autostrada Soarelui, spre litoral. Nu sunt semnalate tamponări sau accidente pe A2. Deocamdată nu sunt cozi la ieșirea de pe autostradă și intrarea pe DN 39 Agigea-Eforie Nord. Începe să se aglomereze urcarea pe DN1 Valea Prahovei, la Nistorești-Comarnic. Nu se lucrează astăzi și mâine pe DN1 la Timișu de Sus, unde au început lucrări de asfaltare. Ultima informație de la frontiere: timp foarte mare de așteptare la ieșirea din țară pe la Vama Nădlac 2, pe autostrada A1, o oră şi jumătate, poate două, estimarea Poliției de Frontieră. Este aglomerație și la intrarea în țară pe la Vama Nădlac 2, pe autostrada A1, în județul Arad./rpatulea/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 iulie)