Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat cinci apeluri de proiecte pentru transformarea digitală a administrației publice

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat astăzi, în consultare, cinci apeluri de proiecte pentru transformarea digitală a administrației publice, în valoare totală de 524 milioane de euro. Prin aceste investiții se urmărește debirocratizarea și simplificarea relației cetățeanului cu statul. Cel puțin 30 de instituții ale statului vor adopta tehnologii avansate și vor putea comunica sigur date între ele, a declarat ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan, citat într-un comunicat de presă. El susține că prin apelurile lansate astăzi se va pune în aplicare reforma din Planul Național de Redresare și Reziliență privind interoperabilitatea registrelor de bază, servicii publice electronice pentru cetățeni, transparența datelor și adoptarea tehnologiilor avansate la nivelul administrației publice centrale./adumitrache/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august