Manifestări dedicate Zilei Marinei Române în Brăila, Tulcea şi Galaţi

Manifestările dedicate Zilei Marinei Române vor începe astăzi, în Brăila și Tulcea, și, mâine, în Galați și vor continua până pe 15 august.

În toate cele trei garnizoane este programată Ziua porților deschise, ocazie cu care publicul va vizita navele de luptă și va cunoaște tehnica, echipamentele și armamentul specific utilizat de militarii flotei fluviale.

Pe parcursul manifestărilor, cei interesați se vor bucura de concerte de muzică militară, expoziții, ateliere interactive, dar și ceremonii militar-religioase la care vor participa sute de marinari, infanteriști marini și scafandri fluviali la bordul navelor militare și în ambarcațiuni rapide.

Organizată pentru prima oară în 1902, cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor, ziua de 15 august a fost declarată sărbătoare națională în 2009./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 august