Calendarul evenimentelor, 6 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Jud. Hunedoara: Manifestări cu ocazia Zilei Minerului, la care participă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi prefectul judeţului Hunedoara, Călin-Petru Marian. Din program:

  • ora 9:00 – Ceremonie de depunere de coroane la Statuia Minerului din Parcul Central ‘Carol Schreter’, în municipiul Petroşani
  • ora 11:00 – Manifestări de comemorare a eroilor din subteran, în curtea Minei Lupeni, în municipiul Lupeni
  • ora 12:00 – Întâlnire cu liderii de sindicat ai minerilor, la Complexul Energetic Hunedoara
  • ora 13:00 – Vizitarea Planetei Petrila
  • ora 17:00 – Întâlnire cu noii investitori, urmată de o conferinţă de presă susţinută de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi prefectul judeţului Hunedoara, Călin-Petru Marian, la Termocentrala Mintia

– Apărare, Interne

* Galaţi: Cea de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române va fi sărbătorită printr-o serie de evenimente organizate de Statul Major al Forțelor Navale, în perioada 4-15 august, la Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București. Din program:

  • La Galați, duminică, 6 august, orele 8:00-9:00, este planificat un ceremonial militar și religios, în Cimitirul Eternitatea, pentru comemorarea eroilor, după care, în intervalul orar 9:00-13:00, publicul gălățean este invitat, pe faleză, să viziteze navele militare fluviale și expoziția interactivă de tehnică navală și de infanterie marină

* Jud. Sălaj: Un eveniment ce include zborul elicopterelor militare, desant aerian paraşutat, tragere cu tunuri de artilerie, mişcări cu arma ale plutonului de gardă va fi organizat, pe Dealul Guruslăului, la Monumentul lui Mihai Viteazul, în locul în care, în urmă cu 422 de ani, oştile conduse de marele voievod şi de generalul Basta au învins armata lui Sigismund Báthory. Evenimentul organizat de Consiliul Judeţean Sălaj, împreună cu Primăria Hereclean şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, mai include în program un program artistic multicultural, un ceremonial militar şi religios, dar şi muzică ambientală, standuri tematice cu produse de prezentare şi terase cu produse culinare, alături de focuri de artificii

 – Culte, Biserică

* Jud. Neamț: La Mănăstirea cu hramurile Schimbarea la Față și Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt de pe Muntele Ceahlău, aflată astăzi în zi de mare sărbătoare, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie. Departamentul Misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează Pelerinajul pedestru Urcuş pe Taborul românesc. Pelerinii vor urca la pas pe Muntele Ceahlău, pentru a participa la hramul Mănăstirii Schimbarea la Faţă. Vor fi parcurse trei trasee către Mănăstirea Ceahlău, astfel: ora 4:00, plecare din Staţiunea Durău; ora 5:00, plecare de la Cabana Izvorul Muntelui; ora 6:00, plecare din Poiana Stănile

– Minorități

* Jud. Brașov: În perioada 3 – 6 august, se desfășoară cea de-a XI-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland – cea mai mare manifestare dedicată promovării culturii și tradițiilor sașilor din Transilvania, având anul acesta tema „Sustenabilitate în peisajul cultural din Haferland”. Evenimentul va avea loc în zece localități din regiunea cunoscută istoric drept Țara Ovăzului (Haferland): Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri, toate sate situate în jurul orașului Rupea. Festivalul Săptămâna Haferland este un eveniment pus în scenă de Fundaţia M&V Schmidt și cofinanțat de Consiliul Județean. Programul ultimei zile:

‣ Biserica Fortificată Criț

  • ora 10:30 – Fanfara cântă pe deal /Întâmpinarea oaspeților – Fanfara Original Karpaten-Express
  • ora 11:00 – Slujbă in biserica fortificată susținută de Dr. Daniel Zikeli, Episcop – vicar al Bisericii Evanghelice C.A. din România și preotul Danielis Mare
  • ora 12:00 – La ieșirea din biserică va cânta fanfara Kulturwerk Bayern – Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, iar oaspeții sunt conduși către zona discursurilor
  • ora 12:10 – Discursuri ale invitaților de onoare
  • ora 13:00 – Parada costumelor populare săsești și maghiare – în curtea bisericii
  • ora 13:15 – Fanfara tradițională săsească de Juniori Brasoveni
  • ora 13:30 – Dansuri tradiționale săsești susținute de Kulturwerk Bayern – Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania
  • ora 14:00 – Prelegere despre însemnătatea vecinătăților la sași în Crit, organizator: Ruxandra Hurezean
  • ora 14:30 – Fanfara Original Karpaten-Express

– ora 15:00 – Dansuri tradițional ceangăiești din zona Crizbav prezentate de Ansamblul folcloric Buzavirăg din Brașov

– ora 15:30 – Prelegere despre influența sașilor asupra ceangăilor, susținută de Veres Emese Gyongyvér

  • ora 14:00 – Expoziție de artă în muzeul Bisericii Fortificate din Criț, organizator: Centrul Cultural Sibiu

– Proiecție de film, organizator: Centrul Cultural Sibiu

‣ Dominic Boutique Cloașterf

  • ora 17:00 – Discursuri ale invitaților de onoare
  • ora 17:15 – Concert de jazz susținut de MC Acoustic
  • ora 18:00 – Seară de lectură alături de Ruxandra Hurezean

– Organizații

* Humanity for Peace organizează mitinguri pentru pace în multe țări inclusiv în România, cu sprijinul Mișcării pentru Pace, pentru comemorarea milioanelor de pierderi umane datorate bombardamentelor nucleare, devastatoare, pentru a aminti lumii că războiul nuclear trebuie interzis, pentru a opri înarmarea, pentru a împiedica începerea unui al 3-lea război mondial. Mișcarea pentru Pace face apel la românii de pretutindeni, susținători ai păcii, să devină Vocea Păcii, voce care să răsune pe planetă pentru împiedicarea declanșării altor războaie. În București mitingul este organizat la ora 17:00, în Parcul Piața Unirii (în dreptul magazinului Unirea la jumătatea distanței dintre cele două laterale)

– Istorie

* Sălaşu de Sus, jud. Hunedoara: A cincea ediţie a Festivalului Cetăţii Medievale Mălăieşti – Istorie și tradiții, organizată de Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria Sălaşu de Sus, Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică Hunedoara şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Hunedoara. Din program:

  • ora 12:00, cu instalarea taberelor cavalerilor din Deva, Ardud şi Sebeş
  • ora 16:00 – Deschiderea oficială, parada cavalerilor și primirea invitaților, schimb de gărzi și predarea drapelului, salve de tun, prezentare de arme și demonstraţii de lupte, dansuri medievale, interacţiune cu publicul
  • ora 19:00 – Spectacol de muzică populară cu artiștii: Paul Ciora, Melisa Ciora, Dragoș-Ovidiu Avrămesc, Georgiana Socaci, Ciprian Vîrvoniu, Alexandra Giurgiu, Ianis Ciac, Miruna Dragotă, Vlad Lință, Constantin Bogdan, Cătălina Furdui, Tudor – Micul Patriot, Nelu Ban-Fântână, Lorena Pascu, Ovidiu Olari. Acompaniază formația condusă de prof. Ionel Coza. Prezintă: Ionuț Dragotesc
  • ora 21:30 – Spectacol de animaţii şi jonglerii cu foc
  • ora 22:00 – Foc de artificii

– Cultură

* În cadrul programui artistic ‘Străzi Deschise- Bucureşti, Promenadă Urbană’, astăzi au loc următoarele manifestări:

‣ Calea Victoriei – Muzeul Municipiului Bucureşti – Casa Filipescu-Cesianu:

  • orele 10:00 – 17:30: ‘Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute’ // ‘În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani’ // ‘Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani’ – expoziţii (Muzeul Municipiului Bucureşti)

‣ Calea Victoriei – zona statuie Iuliu Maniu:

  • orele 10:00 – 19:00: ‘Menestreli pe şevalet’ – demonstraţii de pictură pe pânză, acuarelă şi arta firului de mătase; expoziţie de pictură (Asociaţia Artiştilor Plastici Bucureşti)

‣ Calea Victoriei – zona Muzeul Naţional de Istorie a României:

  • orele 18:00 – 20:00: ‘D’ale carnavalului’ – spectacol-lectură interactiv cu actorii Mihaela Mihăescu (Miţa Baston), Alina Berzunţeanu-Kerek (Didina Mazu), Cristi Toma (Iordache), Mihai Răzuş (Iancu Pampon), Mihai Baranga (Nae Girimea), Cezar Boghină (Crăcănel), Dragoş Muşat (Catindatul), Ionel Niţulescu (Ipistatul) (în cadrul proiectului artistic ‘Ochii minţii’)

‣ Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă nr. 100, între orele 10:30 – 21:30:

  • Mixajul artelor – expoziţie de artă decorativă – experţi Maria Constantinescu, Elena Borundel (Şcoala de Artă Bucureşti)
  • Expoziţia ‘Roşu-Verde’ – expoziţie de pictură – expert Ioana Ionescu, secţia Pictură copii (Şcoala de Artă Bucureşti)
  • Expoziţie de grafică (cursanţi) – experţi Antonia Corgoja, Diana Alexe, secţia Grafică (Şcoala de Artă Bucureşti)
  • Art Nouveaux – de la decorativ la funcţional – expoziţii de design vestimentar – expert Maria Constantinescu (Şcoala de Artă Bucureşti)
  • Art Nouveaux – de la decorativ la funcţional – expoziţii de decoraţiuni interioare – expert Elena Borundel (Şcoala de Artă Bucureşti)
  • Expoziţie de iconografie (cursanţi) – expert Cristina Istrate, secţia Iconografie (Şcoala de Artă Bucureşti)

* Perioada de înscrieri la cea de-a XXVII-a ediţie a Salonului Naţional de Fotografie ‘Fotogeografica’ se prelungeşte până pe data de 6 august. Înscrierile se pot efectua în continuare on-line, pe www.fotogeografica.ro, cu lucrări în cele trei secţiuni ale concursului: ‘Patrimoniu cultural’, ‘Peisaj natural’ şi ‘Wildlife’, în categoriile elevi/studenţi şi open (fără limitare de vârstă). Jurizarea lucrărilor se realizează între 15 – 25 august, iar anunţarea rezultatelor se va face în data de 12 octombrie cu ocazia vernisajului Salonului Naţional de Fotografie Fotogeografica 2023, la Biblioteca Naţională a României. Acţiunea este derulată de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sub egida Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, cu sprijinul Bibliotecii Naţionale a României

* Duminică, 6 august, de la ora 11:00, pe site-ul MNLR și pe pagina de Facebook a MNLR, are loc o nouă ediție a rubricii Poezie și creație cu Loreta Popa. Invitat: Ștefan Lupu. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Noi ‘Acorduri de vară în gamă majoră’ vor răsuna în acest weekend în Parcul Al.I. Cuza din Sectorul 3. ‘Stagiunea muzicală estivală’ continuă şi în luna august.

Din program:

  • Duminică, 6 august, de la ora 20:30, este ziua rezervată muzicii de promenadă în ediţia a XVIII-a. Orchestra Angely’s (dirijor Marius Cristian Firca) va recrea atmosfera Bucureştiului de altă dată, când marile parcuri răsunau de acordurile fanfarei duminicale

* Alexandria: Cinematograful itinerant Caravana Metropolis – cinema în Aer Liber ajunge, în sezonul de anul acesta, pentru prima dată la Alexandria, în parcul Pădurea Vedea, între 1 – 6 august. Publicul se va putea bucura în fiecare seară de la ora 21:30 de un program ce include o selecție diversă de filme internaționale de succes, premiate la festivaluri prestigioase. Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile. Din program:

  • Duminică, 6 august – Est – Dittatura last minute (2020, Italia, r. Antonio Pisu, cu Lodo Guenzi, Jacopo Constantini. Detalii: comedie, 104 min.)
  • Înainte de proiecțiile de sâmbătă, 5 august, și de duminică, 6 august, va avea loc câte un atelier de dezvoltare personală prin tehnici teatrale cu actrița Lulu Trăsnea. În cadrul atelierului, copiii vor avea parte de jocuri teatrale interactive, prin care își vor dezvolta: atenția, memoria, capacitatea de concentrare, abilitatea de a vorbi în public, dicția. De asemenea, ei își vor explora creativitatea prin jocuri de imaginație

* Jud. Brașov: Festivalul Musica Barcensis – ediţia a XIV-a continuă în fiecare weekend, în luna august. Agenda de festival propune, în duminicile lunii august, întâlniri muzicale cu artişti locali, naţionali sau internaţionali, în cetăţi şi biserici evanghelice fortificate ale Braşovului şi Ţării Bârsei: Hălchiu, Feldioara, Hărman, Sf. Martin şi Codlea. Vor fi două concerte în exterior şi trei la interior, menite să surprindă melomanii, ca o celebrare a bucuriei de a fi împreună, în acordurile muzicii. Printre partenerii media: Radio România Muzical. Din program:

  • În data de 6 august, de la ora 17:00, recitalul instrumental din Biserica Fortificată Hălchiu va fi susţinut de Duo de chitare alcătuit din soţii Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ, doi artişti recunoscuţi pe plan naţional ce vor prezenta un program atractiv, ‘Chitarele bine temperate: impresii latino-americane’ – dedicat ritmului, festivului şi extravaganţelor latino-americane, cu piese din repertoriul unor compozitori precum Piazzola, Castelnuovo-Tedesco, Ponce, Rodrigo etc.

* Câmpina: Gala extraordinară de Operă italiană ‘O Sole Mio’ – In memoriam Luciano Pavarotti, invitat de onoare Thomas Paul (Copenhaga) – ora 16:30, în grădina Castelului ‘Iulia Haşdeu’

* Constanța: Stagiunea Estivală 2023, ‘O vară sub semnul armoniei’, continuă şi în luna august, când vor fi 14 evenimente culturale în aer liber. Spectacolele se desfăşoară în Parcul Teatrului Naţional de Operă şi Balet ‘Oleg Danovski’, iar intrarea este liberă. Programul zilei:

  • Duminică, 6 august – Marea și Muzica – ora 20:00

* Constanța: Teatrul de Stat Constanţa organizează, în lunile iulie şi august, Stagiunea Estivală a anului 2023, SEAS 2023, al cărei finanţator este Consiliul Judeţean Constanţa, iar partener principal – Primăria Constanţa. Din programul zilei:

  • ora 21:00, în Parcul Arheologic, Teatrul Municipal Baia Mare prezintă spectacolul „Floare de Cactus” de Pierre Barillet & Jean-Pierre Grédy, regia Daniel Vulcu

* Ploieşti: ‘Artown Festival’, organizat de către Asociaţia buchARTest şi Primăria Municipiului Ploieşti, continuă şi în acest sfârşit de săptămână

* Sibiu: În perioada 1 – 7 august, Sibiul vibrează prin cântece şi dansuri populare din 9 ţări, la a 48-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor ‘Cântecele Munţilor’. Artişti din Mexic, Polonia, Serbia, Ucraina, Grecia, Cipru, Georgia, Republica Moldova şi România performează pentru sibieni şi turişti, în cadrul câtorva zeci de evenimente organizate în 8 locaţii: Piaţa Mare, pietonala Nicolae Bălcescu, sediul Consiliului Judeţean Sibiu, Muzeul ASTRA – la Târgul de ţară şi în Amfiteatrul de pe Aleea Pivelor, Restaurant ‘Cămara Boierului’, Centrul Cultural ‘Ion Besoiu’ şi Promenada Mall Sibiu. Din programul zilei:

‣ Duminică, 6 august

  • Muzeul Astra, Târgul De Ţară

– ora 12:00 – Spectacol folcloric, susţinut de ansamblurile: ‘Strămoşeasca’ – Republica Moldova, ‘Armânamea’ – Constanţa, ‘Lublin’ – Polonia. Prezintă: Oana Tomoiagă

  • Piaţa Mare din Sibiu

– ora 19:00 – Spectacol folcloric, susţinut de ansamblurile: ‘Ardealul’ – Sibiu, ‘Arcanul’ – Fundu Moldovei şi Călin Brăteanu, ‘Lublin’ – Polonia, ‘Svetozar Markovic’ – Serbia, ‘University 2’ – Georgia

– Spectacol extraordinar ‘Tinereţe’ cu Oana Bozga-Pintea şi Junii Sibiului. Invitaţi speciali: Ionuţ Fulea, Paula Seling, Orchestra ‘Tinereţe’, dirijor Ovidiu Barteş, Ansamblul Folcloric Profesionist ‘Cindrelul-Junii Sibiului’, Ansamblul Folcloric ‘Ceata Junilor’ – Sibiu. Coregrafia: Silvia Macrea şi Theodor Vasilescu, asistent coregraf: Alesea Sas. Prezintă: Iuliana Tudor

* Slănic Moldova: Asociaţia CineCultura prezintă ‘Caravana filmului românesc’ la Slănic Moldova, în perioada 2 – 6 august, în Parcul Central, lângă Foişor, aducând un mănunchi de capodopere ale cinematografiei naţionale, pentru toate gusturile, de la comedia pentru tineret şi cea mai abrazivă, la filmul de acţiune. Din program:

  • Periplul printre capodoperele cinematografului românesc, de la Slănic Moldova, se încheie pe 6 august, la ora 21:00, cu o comedie scrisă de Adrian Lustig: ‘Funeralii fericite’. Regia: Horaţiu Mălăele. Cu: Horaţiu Mălăele, Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Crina Semciuc

* Timișoara: În august, programul cultural TM2023 este un amestec de ritmuri clasice și contemporane. Evenimentele lunii încep cu cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional Orgile Cetății, organizat de Asociația Culturală Timorgelfest, care continuă în forță în luna august cu o varietate de recitaluri și concerte de orgă. Astfel, duminică, 6 august, va avea loc de la ora 19:00, un recital de orgă și chitară, susținut de Alexandru Tulcan (orgă) și Alexandru Crețescu (chitară). Festivalul va continua pe data de 16 august, când va avea loc un recital de orgă, alături de Matei Ioachimescu și The Romanian Flute Ensemble la Biserica Notre-Dame din Timișoara, urmând ca pe 20 august muzica sacră să pătrundă în Biserica Romano-Catolică din Elisabetin prin interpretarea unor piese din repertoriul clasic, alături de Marcel Costea la orgă și soprana Zsuzsana Cerveni

* Timișoara: Muzeul Naţional al Banatului propune tururi ghidate gratuite pentru expoziţia ‘Patrimoniul sub reflectoare – Lumi paralele’, eveniment găzduit de Spotlight Heritage Timişoara, prin care cei care doresc pot descoperi poveştile Timişoarei, prin explorări digitale, cu ajutorul ultimelor tehnologii digitale de realitate virtuală şi realitate mixtă. Astfel de tururi ghidate sunt disponibile în fiecare duminică din luna august, de la ora 11:00, iar joia, de la ora 15:00. Ghid şi moderator este muzeologul Marius Cornea, care prezintă întreaga expoziţie în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia

* Timișoara: Consiliul Județean Timiș propune publicului, în perioada 1 – 6 august, numeroase expoziții, ateliere interactive adresate copiilor și tururi ghidate. Din program:

‣ Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția temporară „Prinț și Sultan. Decenii de război și fronturi fluctuante la hotarele sublimei porți”, Bastion Maria Theresia, mansarda B1;
  • Expoziția temporară „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziție temporară „Epoca Frumoasă” – ilustrații realizate de copii, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
  • Expoziția „Îndrăgostiți de Amintiri”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
  • Expoziția „Arta și Arhetipurile Epocii de Gheață” (Castelul Hiuniade, Sala de marmură)

‣ Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: „Încălzirea globală-problemă rezolvată” de Megan Dominescu;
  • Expoziția temporară „Timișoara – portretul unui oraș”;
  • Expoziția „Apogeul Artei Preistorice Europene Cultura Cucuteni”;
  • Expoziția „Jocul cu hazardul: Romul Nuțiu. O retrospectivă/ Playing hazard: Romul NUȚIU. A retrospective”;
  • Expoziția„Personalități din Banat”;
  • MNART Baroque Reloaded, expoziție temporară;
  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
  • Expoziția permanentă ”Laborator restaurare-conservare”

‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția etnografică permanentă – ceramică, țesături, port, podoabe – Sala de expoziție permanentă;
  • Expoziție foto-documentară „Danube women stories”, la Sala de Expoziții corp B

– Sport

* Au loc două meciuri din etapa a patra a Superligii de fotbal:

  • FC Petrolul Ploieşti – FC Farul Constanţa – ora 18:115, pe Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti
  • FC FCSB – FC CFR 1907 Cluj – ora 21:30, pe Stadion Steaua – Bucureşti

* Bistrița: Are loc turneul feminin de handbal ”Trofeul Poarta Transilvaniei” – la Complex Sportiv Polivalent TeraPlast Arena (4 – 6 aug.)

  • ora 16:00 – Finala mică
  • ora 18:00 – Finala

* Craiova: Selecţionata României participă la Campionatul European de baschet feminin Under-20, Divizia B, la Craiova (28 iul. – 6 aug.)

* Hunedoara: Este programat un meci în prima etapă a Ligii a II-a de fotbal: CS Corvinul 1921 Hunedoara – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – ora 12:00, pe Stadion ”Michael Klein”

* Pitești: Se desfăşoară turneul masculin de tenis COMESAD BCR Open (ITF) (31 iul. – 6 aug.)

* China: Sportivi români la Jocurile Mondiale Universitare de la Chengdu (28 iul. – 8 aug.)

* Franța: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de canotaj Under-19 de la Paris care se încheie astăzi (2 – 6 aug.)

* Podgorica/Muntenegru: Selecţionata României participă la Campionatul European de handbal feminin Under-17 (3-13 aug.)

* Regatul Unit: Sportivi români la Campionatele Mondiale de ciclism şi paraciclism de la Glasgow (2-13 aug.)

* Turcia: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de lupte Under-17 de la Istanbul, care se încheie astăzi (31 iul. – 6 aug.)

* Ungaria: Sportivi români sunt prezenți la turneul Masters de judo de la Budapesta, care se încheie astăzi (4 – 6 aug.)

– Diverse

* Administraţia Grădina Zoologică Bucureşti organizează duminică, 6 august, cu ocazia Zilei Internaţionale a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor (9 aug.) şi Zilei Internaţionale a Leilor (10 aug.), o serie de jocuri şi activităţi relaxante şi distractive, dedicate minunatei lumi a animalelor sălbatice. Publicul, cu mic, cu mare, părinţi, bunici şi copii – este aşteptat la Grădina Zoologică din Bucureşti, unde, în intervalul orar 9:30-12:30, se va porni într-o aventură colorată, cu desene pe asfalt, hand-painting, întreceri de îndemânare, agilitate şi talent. La sfârşitul evenimentului, toţi participanţii sunt chemaţi să cânte ‘La Mulţi Ani!’ leilor – regii junglei

– S-a întâmplat într-o zi de 6 august

* Se împlinesc 610 ani (1413) de când Mircea cel Bătrân dădea, de la Câmpulung, un privilegiu comercial braşovenilor, care le asigura acestora libertatea de tranzit a mărfurilor în şi prin Ţara Românească. Textul mai detaliat al tratatului, datat 25 august acelaşi an şi redactat în latină, menţiona şi Ţara Bârsei. Acest act, acordat de domnul român la cererea lui Stibor de Stiboricz, voievodul Transilvaniei, şi a lui Mihail, comitele secuilor, era o reînnoire a privilegiilor avantajoase pentru negustorii braşoveni acordate de înaintaşii săi

* Acum 232 de ani (1791) avea loc inaugurarea Porţii Brandenburg, celebru monument din Berlin. Între anii 1961 şi 1989, accesul cetăţenilor din cele două Germanii (de Est şi de Vest) la acest monument era interzis, în apropiere aflându-se Zidul Berlinului. Poarta a fost redeschisă la 22.XII.1989, în timpul reunificării Berlinului de Est cu Berlinul de Vest

* Sunt marcați 160 de ani (1863) de când, la Londra, a intrat în funcţiune primul metrou din lume (de-a lungul sectorului Victoria Street). Ruta de 6,3 kilometri dintre Paddington și Farringdon a fost traversată de vagoane din lemn şi o locomotivă cu aburi. 30.000 de pasageri călătoreau zilnic în trenurile care plecau din zece în zece minute. Succesul a determinat extinderea reţelei care, în 1880, transporta deja 40 de milioane de pasageri pe an, iar traseele erau în extindere

* Cu 156 de ani în urmă (1867) era înfiinţată Biblioteca Academiei Române, la un an după fondarea Societăţii Academice Române, având de la început misiunea de a aduna şi conserva în colecţiile sale fondul naţional de manuscrise şi tipărituri, ilustrând istoria şi cultura românească, precum şi istoria şi civilizaţia universală. Biblioteca Academiei Române este ctitoria mai multor generaţii de cărturari care, prin donaţii şi o intensă politică de achiziţii, au contribuit la propăşirea ei. Beneficiară a Depozitului Legal din 1885, are în atribuţiile sale publicarea bibliografiei retrospective a cărţii şi periodicelor româneşti, precum şi a unor bibliografii speciale, cum ar fi Bibliografia Mihai Eminescu sau Bibliografia Războiului de Independenţă, servind documentarea şi cercetarea asupra ştiinţei şi culturii române. Fondurile sale se cifrează la peste 14 milioane de unităţi, dintre care 3.600.000 monografii şi 5.300.000 publicaţii seriale

* Acum 91 de ani, între 6 și 21 august 1932, avea loc prima ediție a Festivalului anual de film internațional de la Veneția – Mostra Internazionale d’Arte Cinematografica. Prima ediție a festivalului de film s-a desfășurat sub numele Esposizione Internazionale d’Arte Cinematografica, înainte de a fi schimbat, în 1934, în Mostra. „Dr. Jekyll și Mr. Hyde” a fost primul film prezentat la festival. Nu s-au acordat premii oficiale, astfel că a avut loc un „referendum” de audiență pentru a determina câștigătorii

* În urmă cu 87 de ani (1936) România a aderat la Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice, în varianta adoptată de Conferinţa de la Roma (din 1928). Convenţia de la Berna este un document internaţional, încheiat la 9 septembrie 1886, care a stat la baza constituirii Uniunii internaţionale pentru protecţia operelor literare şi artistice, având drept scop protejarea cât mai eficientă şi uniformă a drepturilor autorilor asupra operelor lor literare şi artistice. Convenţia a fost completată, succesiv, la Paris – 1896, Berlin – 1908, Berna – 1914, Roma – 1928, Bruxelles – 1948, Stockholm – 1967 şi Paris – 1979

* Acum 78 de ani (1945) URSS restabilea relațiile diplomatice cu România, legaţiile fiind ridicate la nivel de ambasade. Relaţiile diplomatice româno-ruse au fost stabilite la 27 septembrie/15 octombrie 1878, la nivel de legaţie, fiind întrerupte la 15/28 ianuarie 1918. Acestea s-au restabilit începând cu data de 9 iunie 1934, şi sunt întrerupte din nou în anul 1941. După dispariţia URSS, reprezentanţele diplomatice şi consulare ale URSS în România au fost considerate reprezentanţe diplomatice şi consulare ale Federaţiei Ruse, iar misiunea ţării noastre la Moscova a fost considerată Ambasadă a României în Federaţia Rusă

* Cu 62 de ani în urmă (1961) avea loc zborul navetei Vostok 2, cosmonautul sovietic Gherman Titov devenind al doilea om care a zburat pe orbita Pământului și primul care a stat în spațiu mai mult de o zi. Vostok 2 a fost o misiune spațială sovietică care l-a purtat pe cosmonautul Gherman Titov pe orbită pentru o zi întreagă pe 6 august 1961, pentru a studia efectele unei perioade mai lungi de imponderabilitate asupra corpului uman. Titov a orbitat Pământul de peste 17 ori, depășind orbita unică a lui Yuri Gagarin pe Vostok 1 – precum și zborurile spațiale suborbitale ale astronauților americani Alan Shepard și Gus Grissom la bordul misiunilor lor Mercury-Redstone 3 și 4. Numărul de orbite și timpul de zbor al lui Titov nu a fost depășit de niciun astronaut american până la zborul spațial al lui Gordon Cooper, cu Mercury-Atlas 9, în mai 1963

* Acum 38 de ani (1985) a fost adoptat Tratatul de denuclearizare a Pacificului de Sud, „Tratatul de la Rarotonga” (insulă aparţinând Noii Zeelande), intrat în vigoare la 11.XII.1986. Tratatul interzice utilizarea, testarea și deținerea armelor nucleare în interiorul granițelor zonei

* Acum 32 de ani (1991) apărea World Wide Web sau www, unul dintre cele mai importante şi de succes servicii ale Internetului, care reprezintă un uriaş sistem de pagini stocate pe servere diferite şi interconectate prin linkuri. Prima pagină web a fost lansată pe Internet de către Tim Berners-Lee, fizician britanic şi specialist în calculatoare, care lucra la CERN (Organizaţia europeană pentru cercetare nucleară) din Geneva, în încercarea de a găsi o modalitate mai simplă de a comunica în interiorul laboratorului cu toţi colegii săi

* Cu 12 ani în urmă (2011) au început violențele din Anglia, care au luat amploare în mai multe orașe britanice. Conflictul a fost declanșat de moartea lui Mark Duggans, un negru împușcat din motive necunoscute de poliția britanică. Au fost incendiate mai multe clădiri și au fost arestate inițial peste 450 de persoane. La început a avut loc o demonstrație pașnică a unor cetățeni nemulțumiți de nedreptățile sociale, de rata ridicată a șomajului și de lipsa de perspectivă a tinerilor, urmată de acte de violență la care au participat și tineri minori. Actele de violență au durat câteva zile și au cuprins, printre altele, orașele Londra, Liverpool, Birmingham, Manchester și Bristol. În aceste orașe au fost incendiate clădiri, mașini, au avut loc acte de vandalism și jafuri care au culminat cu moartea a 5 persoane. În total au fost arestate aproximativ 1.500 de persoane care au participat la aceste acte de violență

* Acum 11 ani (2012) roverul Curiosity a amartizat pe Planeta Roșie. Curiosity este un rover proiectat pentru a explora craterul Gale de pe Marte, ca parte a misiunii NASA Mars Science Laboratory (MSL). Curiosity a fost lansat de la Cape Canaveral (SUA) la 26 noiembrie 2011, și a amartizat pe Aeolis Palus în interiorul Gale la 6 august 2012. Obiectivele roverului au inclus o investigație a climatului și a geologiei marțiene; cercetarea dacă situl a oferit vreodată condiții de mediu favorabile vieții microbiene, inclusiv investigarea rolului apei; și studii privind habitatele planetare în pregătirea explorării umane a planetei. În decembrie 2012, misiunea de doi ani a lui Curiosity a fost extinsă indefinit, iar la 5 august 2017, NASA a sărbătorit cea de-a cincea aniversare a amartizării roverului. Curiosity este încă operațional, iar la 20 iulie 2022, Curiosity era pe Marte de 3538 soli, de la amartizarea din 6 august 2012

* În urmă cu 8 ani (2015), în Egipt, a avut loc inaugurarea extinderii Canalului Suez. Cu o lungime de 72 km, noua cale dublează, practic, capacitatea traficului pe această arteră fundamentală care leagă Marea Roşie de Mediterana. Proiectul a implicat săparea unui canal paralel cu cel vechi pe o lungime de 35 de kilometri şi extinderea canalului existent cu alţi 37 de kilometri. Adâncimea maximă a canalului este de 24 de metri şi lăţimea de 200 metri, fiind pentru prima oară când traficul prin Suez se poate desfăşura în ambele sensuri

* Acum 6 ani (2017) avea loc ceremonia de proclamare a canonizării Sfântului Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul la Mănăstirea Robaia, din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Pârvu Mutu Zugravul (1657-1735), primul pictor canonizat de Biserica Ortodoxă Română, este considerat ca fiind cel mai mare pictor din epoca Brâncovenilor și a Cantacuzinilor și un mare rugător isihast; data prăznuirii sale este pe 7 august

Aniversări – Comemorări

– Schimbarea la Faţă a Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Romano-Catolic 2023)

– Schimbarea la Faţă a Domnului Nostru Isus Hristos (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

– „Ziua Minerului”; minerii din toate bazinele carbonifere ale ţării comemorează minerii ucişi în timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929 (prima mare acţiune colectivă de protest a muncitorilor, din timpul crizei economice din 1929-1933); sunt comemorate victimele care s-au jertfit în luptele pentru obţinerea unor condiţii de muncă şi de viaţă mai bune şi victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit

– 1871: S-a născut Ion Popescu-Pasărea, compozitor de muzică psaltică, dirijor şi profesor; a format numeroşi compozitori, muzicologi şi psalţi; a publicat colecţii şi culegeri de cântece, muzică bisericească psaltică, lucrări didactice, studii de muzicologie ş.a. (m. 1943)

– 1878: S-a născut juristul Ioan P. Papp; rol însemnat în reorganizarea justiţiei transilvane după 1918; cercetările sale se referă la aspecte ale literaturii juridice şi istorice privind trecutul Transilvaniei; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1959) – 145 de ani

– 1887: A murit George Creţeanu, poet şi publicist; militant pentru Unirea Principatelor; de două ori ministru în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza; membru de onoare al Academiei Române din 1882 (n. 1829)

– 1895: S-a născut medicul şi profesorul Iuliu Niţulescu; cercetări originale asupra glicemiei, vitaminei C, a rolului sistemului nervos în metabolismul glucidic; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1975)

– 1897: S-a născut tenorul Dimitrie Onofrei; s-a stabilit la Chicago, unde s-a dedicat carierei pedagogice (m. 1991)

– 1912: S-a născut dirijorul Henry Selbing (m. 2000)

– 1918: S-a născut silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1990) – 105 ani

– 1919: S-a născut Cik (Hacik) Damadian, desenator şi caricaturist (m. 1985)

– 1926: A murit matematicianul Constantin Climescu, membru fondator şi principalul susţinător al revistei „Recreaţii ştiinţifice” (1883); membru corespondent al Academiei Române din 1892 (n. 1844)

– 1929: S-a născut (la Sarsînlar/Bulgaria, într-o familie de aromâni) sculptoriţa şi profesoara Georgeta Caragiu-Gheorghiţă; sora cea mică a actorului Toma Caragiu şi soţia sculptorului Alexandru Gheorghiţă (m. 2018)

– 1931: S-a născut pictoriţa şi profesoara Rodica Lazăr (m. 2009)

– 1933: S-a născut Sanda Manu, regizor de teatru şi profesor universitar (m. 2023) – 90 de ani

– 1935: S-a născut artistul decorator Filaret Oloier (m. 2010)

– 1935: A murit geograful, etnograful şi profesorul George Vâlsan; a pus bazele geomorfologiei moderne în România; s-a ocupat şi de geografia umană şi de toponimie; la Cluj a întemeiat Societatea Etnografică Română; membru titular al Academiei Române din 1920 (n. 1885)

– 1938: S-a născut compozitorul şi muzicologul Liviu Glodeanu (m. 1978) – 85 de ani

– 1938: S-a născut Serafim Duicu, critic şi istoric literar; cadru didactic la Institutul de Teatru de la Târgu Mureş, unde a predat istoria teatrului universal şi cea a teatrului românesc (m. 1996) – 85 de ani

– 1941: S-a născut Cezar Ivănescu, poet, dramaturg şi traducător (m. 2008)

– 1941: A murit Izabela Sadoveanu-Evan, critic literar şi traducătoare; directoare a Şcolii Normale „Elena Doamna” din Capitală, a organizat Şcoala de Puericultură şi Educatoare; cu o certă vocaţie de pedagog, a propagat, alături de Vladimir Ghidionescu, Gheorghe Bogdan-Duică ş.a., principiile şcolii active şi ale pedagogiei experimentale; a activat în mişcarea socialistă; delegată a României în Biroul Internaţional al Muncii (n. 1870)

– 1942: A murit Alfonso Castaldi, compozitor, dirijor şi profesor român de origine italiană (n. 1874)

– 1943: S-a născut Dan Grigore, pianist, profesor, eseist, om de radio și televiziune; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2000-2012); a fost încadrat de celebra publicație „Les grands pianistes du XX-ème siècle” între cele mai importante patru nume ale pianisticii pe care România le-a dat lumii, alături de Clara Haskil, Dinu Lipatti și Radu Lupu – 80 de ani

– 1954: S-a născut pictorul și profesorul Cezar Atodiresei (m. 2022)

– 1955: A murit mitropolitul Transilvaniei Nicolae Bălan (ales în 1920); a depus eforturi pentru înfiinţarea „Revistei teologice” (1907) şi a unui seminar pentru preoţi (1926) în Sibiu, pe cel existent ridicându-l la rangul de Academie Teologică; membru de onoare al Academiei Române din 1920 (n. 1882)

– 1965: S-a născut Rudel Obreja, fost boxer şi fost președinte al Federației Române de Box, om de afaceri; a obținut 7 titluri de Campion Național al României, titlul de Vicecampion European la Atena în 1989 și medalia de bronz la Campionatele Mondiale de la Moscova din 1989 (m. 2023)

– 1973: A murit (la Cannes, Franţa) Sică Alexandrescu, regizor şi director de teatru, dramaturg, memorialist (n. 1896) – 50 de ani

– 1984: A murit graficiana Marcela Cordescu (soră geamănă cu pictoriţa şi graficiana Florica Cordescu-Jebeleanu) (n. 1913)

– 1999: A murit Mihai Băcescu, zoolog, oceanolog şi muzeolog; considerat creator al şcolii române de oceanologie; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1908)

– 2000: A murit actorul Petre Gheorghiu (n. 1929)

– 2004: A murit Andrei Ciurunga (unul din pseudonimele lui Robert Eisenbraun, cunoscut și ca Robert Cahuleanu), unul din marii poeţi ai temniţelor comuniste; deţinut politic între anii 1950 şi 1964 (n. 1920, la Cahul, azi în R. Moldova)

– 2006: A murit criticul de artă Horia Horşia (n. 1926)

– 2007: A murit chimistul Cristofor I. Simionescu; contribuţii în domeniul chimiei produşilor macromoleculari şi în domeniul tehnologiei chimice a celulozei, hârtiei şi fibrelor artificiale; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1920)