Beneficiarii de carduri sociale vor primi o nouă tranşă de 250 de lei

Beneficiarii de carduri sociale vor primi o nouă tranşă de 250 de lei până pe 15 august, anunţă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Este vorba despre aproximativ 2 milioane şi jumătate de persoane vulnerabile, iar suma totală alocată este de 625 de milioane de lei. Ministrul de resort, Adrian Câciu, a declarat că sprijinul pentru cei cu venituri mici vine în contextul în care preţul produselor de bază scade, în medie, cu 25%, iar oamenii au la dispoziţie aceleaşi produse, dar la un preţ mai mic. Banii de la stat sunt acordaţi o dată la două luni şi pot fi folosiţi exclusiv pentru alimente sau mese calde.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 august)/rpatulea/gpodea