În timpul dictaturii militare, naţional-ţărăniştii i-au adresat conducătorului Ion Antonescu mai multe memorii în care cereau respectarea regimului democratic. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au trimis telegrame de protest şi în afara ţării, lui Hitler şi Mussolini. În privinţa războiului, atitudinea lor (exprimată la Consiliile de Coroană din august 1940) a fost de a nu ceda teritoriile din Nord-Vestul Transilvaniei fără luptă. Apoi, după intrarea României în război de partea Aliaţilor, Maniu şi Mihalache au salutat înaintarea trupelor pentru eliberarea Basarabiei, dar s-au opus trecerii cu armata dincolo de Nistru. În pregătirea actului de la 23 august 1944 şi încheierea armistiţiului, PNŢ a avut un rol foarte important, numai că totul putea fi realizat doar prin unirea forţelor politice. Aşa încât, în iunie 1944, PNŢ împreună cu PNL şi Frontul Unic Mucitoresc (socialiştii şi comuniştii) au format Blocul Partidelor Democrate cu scopul răsturnării mareşalului Ion Antonescu, acceptării întoarcerii armelor împotriva Germaniei şi instaurării unui regim democratic. Dar „regimul democratic” care va urma, instalat de sovietici şi acceptat de Occident, avea să scoată în afara vieţii politice cele două partide istorice şi să le distrugă elitele.
Şerban („Bani”) Ghica (1919-2006) era născut într-o veche familie de domnitori ai Ţării Românesti şi Moldovei. Absolvent al Institutului Politehnic Facultatea de Mine şi Metalurgie din Bucureşti (1942), a făcut studii de inginerie şi la Birmingham, în Anglia. Întors în ţară, i s-a părut firesc să se alăture lui Iuliu Maniu în apropierea căruia a stat, având diferite funcţii: secretar personal sau vicepreşedinte al filialei PNŢ a Sectorului 1. La alegerile din 1946 a fost propus pe listele de deputaţi, dar după fraudarea acestora de către comunişti şi apoi arestarea conducătorilor naţional-ţărănişti (1947) s-a aşteptat mai degrabă să ajungă în închisoare, ceea ce avea să se şi întâmple în 1950. În ultimii ani de existenţă a PNŢ, Bani Ghica a slujit cu energie principiul de a se opune oricărei dictaturi, cea militară a lui Ion Antonescu şi cea comunistă instalată de sovietici.
„Ne întruneam în subversivitate”
„Eu am făcut parte din [organizaţia de] tineret a [PNŢ]. Ne întruneam, şefii de circumscripţie de la un sector, cu toţii, şi puneam la punct cum vom putea declanşa o luptă, să putem să scoatem de la putere pe Antonescu. Ne întruneam în subversivitate, fiecare sector la câte cineva. Sectorul 3 îşi avea sediul în strada Dionisie 68…
La aceste întruniri discutaţi doar teoretic sau şi concret nişte planuri de acţiune?
Discutam, sigur, în primul rând planuri de acţiune, cum să facem, pe cine să convocăm, în cine să avem încredere, toate punctele se puneau în discuţie.
Aşa. Şi la un moment dat a apărut şi o celulă de criză… o celulă de criză din care aţi făcut parte şi care trebuia, sub conducerea lui Ilie Lazăr, să preluaţi grupul [de arestaţi al lui] Antonescu.
Nu s-a făcut, s-a făcut foarte superficial, nu se organizase încă chestia asta, preluarea grupului Antonescu. Legionarii au fost toţi arestaţi şi duşi într-o casă conspirativă în Vatra Luminoasă, casa chelnerului – să zicem – Prosan de la Mon Jardin. El a ajuns, de altfel, în cadrul Direcţiei Generale a Puşcăriilor, colonel şi inspector general al Canalului.”
23 august 1944
„Noi eram în fiecare zi la Maniu, în strada Sfinţilor 10 şi ne întruneam şi atuncea s-a aflat că a avut loc lovitura de la 23 august, s-a anunţat guvernul cu preşedinte Sănătescu şi vicepreşedinţi, miniştri de stat, cum le zicea, cei patru şefi de partide din Blocul Democratic, adică Iuliu Maniu din partea ţărăniştilor, Dinu Brătianu din partea liberalilor, Constantin Titel Petrescu din partea socialiştilor şi Pătrăşcanu din partea comuniştilor.
Dar Ilie Lazăr a avut atunci un grup organizat în Bucureşti sau plănuia să aducă…?
Da, avea un grup, aşa, nu pe faţă, vorbise cu fiecare în parte [ca] la un simplu semnal să se adune toţi. Urma să atacăm Teatrul Naţional şi după aia Palatul Regal.
De ce trebuia să atacaţi aceste obiective?
Ca să le cucerim şi acolo era centrul în care gravita toată efervescenţa…
Am înţeles… cu ce trebuia să atacaţi? Aveaţi arme?
Nu, n-aveam nicio armă, eram încă în faşă, Ilie Lazăr spunea: <Să fiţi atenţi, pe picior de luptă…>
Şi planurile cine le-a elaborat?
Planurile le-a făcut Constantin Niculescu care era şi şeful Casei Militare a regelui.
Şi deci, după 23 august ce aţi făcut?
După 23 august fiecare şi-a făcut circumscripţia lui, sectorul lui, toate organizaţiile judeţene. Şi Partidul Naţional Ţărănesc era cel mai democratic partid din ţară, de departe.”
„Peste tot am ţinut adunări”
„Noi nu ne gândeam [să se ţină] alegerile cât de curând. Însă la Moscova s-a hotărât de către Harriman şi Vîşinski ca alegerile să fie în cel mai scurt timp posibil, ceea ce a fost 16 [19] noiembrie [1946].
Aţi participat la campania electorală?
Am participat, am fost şi candidat pe lista Bucureştiului la Camera Deputaţilor. […] Campania electorală a fost obişnuită, dar eu am fost detaşat şi încredinţat să fiu aghiotantul lui Maniu; secretarul lui Maniu eram, dar şi aghiotantul lui Maniu în aceste alegeri. […] Eu am fost în ziua alegerilor, toată ziua am fost cu Maniu la diferite adunări. […] Şi în ajun am ţinut o adunare la sediul partidului, a ieşit fotografie pe toate cărţile cu Maniu. Iar în 1946, 16 [19] noiembrie, Maniu a plecat cu mine de la 8 dimineaţa pe teren să vizităm fiecare circumscripţie în parte, câte vom putea în acea zi.
Cu ce vă deplasaţi?
Cu maşina mea personală… un BMW decapotabil. De altfel, în Băneasa [alegătorii] ne-au şi ridicat pe braţe maşina, a fost şi fotografiată… Când am ajuns în Băneasa, aşa popular era Maniu încât toţi înnebuniseră şi ne-au luat de sub maşină, […] dintre punţi. […] De asemenea, după ce am fost în Băneasa, am fost pe la vreo 10-15 circumscripţii electorale unde a şi votat Iuliu Maniu, la Şcoala din Floreasca şi… am plecat în Bucureşti, adică la alte circumscripţii, printre care şi Poliţia Capitalei, aşa, în semn de dispreţ. […] Peste tot am ţinut adunări. […] Ne duceam dar nu votam… ne uitam câtă lume e, cum e şi ne-am dat seama că au votat în număr zdrobitor în favoarea noastră, contra comunismului.
Şi totuşi nu a fost aşa… Când s-a anunţat votul oficial, rezultatele oficiale, cum aţi reacţionat?
Eu eram şeful completului de strângere a numărului voturilor din Bucureşti şi mi-am dat seama că vom avea nişte rezultate zdrobitoare pe care le-am [şi] avut, 87% din voturi. Iuliu Maniu, din moment în moment, era cu telefonul la ureche… şi ne anunţau…”
„Partide arhaice, nu istorice!”
„A fost imediat după aia Convenţia de la Moscova în care s-a stipulat că rezultatul alegerilor este fals, adică este tocmai pe dos: numărul voturilor pe care l-au avut ţărăniştii l-au luat comuniştii, iar cele ale comuniştilor ţărăniştii.
Şi cum aţi reacţionat la aflarea acestei veşti?
Am făcut imediat demersul pe lângă Rusia, pe lângă America şi pe lângă Anglia şi s-a fixat atuncea aşa-zisa Convenţie de la Moscova, unde au fost delegaţi [Averell] Harriman care era ambasadorul Americii [SUA] la Moscova, Sir Archibald Clark Kerr, ambasadorul Angliei la Moscova şi [Andrei] Vîşinski care era subsecretar de stat, ministru adjunct al Ministerului de Interne. Şi atuncea s-a luat hotărârea ca să se facă imediat o întrunire în care să se analizeze memoriul naţional-ţărănesc. Au venit în ţară cei pe care i-am numit, Harriman, Kerr şi Vîşinski şi au luat în discuţie. Maniu, cu un stat major, secretar fiind Coposu, a făcut un memoriu pe care l-a prezentat lui Harriman în care erau vreo 30 de puncte, printre care cerea neutralizarea Ministerului de Interne, schimbarea guvernului, completarea guvernului cu câte un membru care să gireze Consiliul de Miniştri… Şi ieşind Harriman de la întrevederea cu Maniu… parcă-l văd, a ieşit Maniu, aşa, crispat total. Şi-a întâmpinat oamenii, zice: <Prost, prost… N-au vrut să primească nimica. Harriman şi Kerr au spus: Primiţi atâta, că şi atâta e suficient pentru început.> Maniu şi-a dat seama că este un bluff şi n-a acceptat. Dar a venit Vîşinski, a spus: <Partidul nu trebuie numit istoric, Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Liberal, sunt partide arhaice, nu istorice!> Şi [nu se înţelege]… Şi a închis orice discuţie.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2005]
