Scrisoarea parlamentarilor străini este împotriva Serbiei, declară președintele Serbiei

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că scrisoarea parlamentarilor europeni și americani „este împotriva Serbiei” și reprezintă o „încercare disperată a unor oameni care zi de zi doresc să provoace conflicte”. „Formal, se referă la mine, dar în esență este împotriva Serbiei. Ei spun că pentru Serbia ar fi bun cel care ar recunoaște independența Kosovo. Eu sunt vinovat pentru că nu o recunosc și chipurile aș provoca probleme și instabilitate în regiune” – a declarat Vučić. Amintim că 56 de parlamentari europeni și americani au semnat o scrisoare trimisă oficialilor Uniunii Europene, SUA și Marii Britanii solicitând să reexaminarea politicii față de Serbia. „Scrisoarea nu m-a îngrijorat în mod deosebit. Este încă o încercare disperată a unor oameni care zi de zi doresc să provoace conflicte. Sunt vinovat pentru că ajut poporul din Republica Srpska. Sunt păpușar (în cotidianul german Der Spiegel a apărut articolul Păpușarul de la Belgrad care se consideră drept reprezentantul tuturor sârbilor; n.r.), țin în lesă diverși politicieni și cine știe ce mai fac cu sârbii din Muntenegru. În Kosovo fac probleme pentru că nu recunosc independența” – a declarat Vučić./rmihaj/dstanesc

(www.beta.rs – 9 august)