Ordonanța privind reducerea cheltuielilor bugetare și cea referitoare la reforma în sistemul fiscal vor fi discutate la Bruxelles

Ordonanța privind reducerea cheltuielilor bugetare și cea referitoare la reforma în sistemul fiscal vor fi discutate la Bruxelles înainte de aprobare. Documentele vor fi prezentate Comisiei Europene de ministrul finanțelor Marcel Boloș, după 21 august, au precizat surse guvernamentale, citate de redactorul RRA, Andrei Șerban. Discuțiile vor viza și rectificarea bugetară, pe care Executivul urmează să o facă luna viitoare. Din delegație va face parte și ministrul muncii Simona Bucura, care va prezenta autorităților europene proiectul de lege privind pensiile speciale, cu amendamentele formulate în acord cu decizia CCR și stadiul reformei în domeniu. De asemenea, vor avea loc și discuții referitoare la jalonul asumat privind alocarea unui procent de 9,4% din PIB pentru pensii./astanimir/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 august)