Preşedintele Ucrainei i-a demis pe şefii serviciilor de recrutare militară din fiecare regiune a ţării

Preşedintele ucrainean i-a demis pe şefii serviciilor de recrutare militară din fiecare regiune a ţării, pe fondul îngrijorărilor legate de corupţie. Volodimir Zelenski a afirmat că există indicii conform cărora oficialii respectivi au acumulat averi în mod ilegal şi în unele cazuri au ajutat la scoaterea din ţară a unor bărbaţi, pentru a evita recrutarea acestora. Zelenski a promis că va adopta măsuri dure împotriva corupţiei – o cerinţă-cheie a guvernelor occidentale care susţin Ucraina. Până acum au fost arestaţi preşedintele Curţii Supreme şi preşedintele serviciului de recrutare militară din Odesa. Autorităţile au decis acum să îi demită pe toţi directorii de recrutare militară din ţară – un demers curajos, mai ales într-un moment în care Ucraina are nevoie de noi oameni pentru a continua lupta împotriva Rusiei, transmit corespondenţii BBC./mbrotacel/lalexandrescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 august