Calendarul evenimentelor, 20 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Partide

* Pasul Prislop, jud. Maramureş: Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, şi prim-vicepreşedintele PNL, Gheorghe Flutur, participă la evenimentul ‘Hora la Prislop’ – ora 12:00. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Maramureş în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Primăria Oraşului Borşa

– Culte, Biserică

* Vaslui: În organizarea Consiliului Judeţean Vaslui, Primăriei Vaslui, a Episcopiei Hușilor și Centrului Cultural Județean Vaslui la Vaslui va avea loc o nouă ediție a Festivalului de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu” la care vor participa Corala „Armonia” din Constanța, Maria Coman, Corul „Cantilena” din Lituania, Grupul „Agia Skepi” din Grecia (19 – 20 aug.). Din program:

  • Duminică, 20 august, în Centrul civic al Vasluiului, începând cu ora 19:00, vor susţine recitaluri: Corala „Armonia” din Constanța, solista Maria Coman, Corul „Cantilena” din Lituania, Grupul „Agia Skepi” din Grecia, , Corul „Apulum” din Alba Iulia, Corul „Dignus Est” din Vaslui, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, și Corala „Fantasia” din Vaslui. Cunoscuta interpretă Maria Coman va susține un recital. Intrarea este liberă

* Quebec: Episcopia Canadei organizează Tabăra de vară „Sf. Ap. Andrei și Sf. Ioan Casian”, la Quebec, în perioada 20 – 24 august. Activitățile de anul acesta se vor desfășura sub genericul „Punte între generații”. Programul activităților cuprinde: rugăciunile de dimineață și de seară, cateheze prin jocuri și activități interactive, Sf. Liturghie, cântări liturgice, pictură de icoane pe sticlă, cusut, bricolaje diverse, jocuri sportive și acvatice, drumeţii în pădure, joc «arbre-en-arbre», foc de tabără

– Cultură

* Între 19 şi 20 august, „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” propune bucureştenilor și turiștilor activități recreative cu un nou weekend pietonal pe Calea Victoriei. Pe lângă clovni, spectacole-lectură, expoziţii şi teatru de stradă, programul celui de-al şaisprezecelea weekend „Străzi deschise – Bucureşti” include şi competiţia de karting electric „Marele ePremiu al Oraşului Bucureşti”, alături de Expoziţia Interactivă de Vehicule Electrice pentru adulţi şi copii – „Bucureştiul Electrizat de Copii”. Din programul zilei:

‣ Piața George Enescu, orele 9:00 – 16:30: „Bucureștiul Electrizat de Copii” – expoziție interactivă de vehicule electrice pentru adulți și copii (Agenția Națională pentru Sport)

‣ Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu, orele 10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” // „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani” – expoziții (Muzeul Municipiului București)

‣ Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Artă al României (în jurul Sălii Palatului), orele 10:00 – 16:30: SuperCupa României la Karting ELECTRIC: Marele ePremiu al Orașului București „eKarting City Center” – Circuit stradal – viteză pe circuit – finalele competiţiei (Agenția Națională pentru Sport)

‣ Calea Victoriei – zona Ateneului Român (trepte), orele 16:30 – 17:30: SuperCupa României la Karting ELECTRIC: Marele ePremiu al Orașului București „eKarting City Center” – Circuit stradal – viteză pe circuit – Festivitate de premiere (Agenția Națională pentru Sport)

‣ Calea Victoriei – trotuarul din fața Parcului „Nicolae Iorga”, orele 18:00 – 20:00: „D’ale carnavalului” – spectacol-lectură interactiv cu actorii Mihaela Mihăescu (Mița Baston), Alina Berzunțeanu-Kerek (Didina Mazu), Cristi Toma (Iordache), Mihai Răzuș (Iancu Pampon), Mihai Baranga (Nae Girimea), Vasile Calofir (Catindatul), Ionel Nițulescu (Ipistatul) (în cadrul proiectului artistic „Ochii minții”)

‣ Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Istorie a României, orele 17:00 – 18:30 // 19:00 – 20:30: „Clovnii” – spectacol de teatru (Teatrul Masca) (în funcție de condițiile meteo, prima reprezentație din program poate fi suspendată)

‣ Sectorul 4 – Școala de Artă București, Strada Cuza Vodă nr. 100, orele 10:30 – 21:30:

  • Mixajul artelor – expoziție de artă decorativă – experți Maria Constantinescu, Elena Borundel
  • „Floare de poliester”– expoziție de pictură – expert Ioana Ionescu, secția Pictură copii
  • Expoziție de grafică (cursanți) – experți Antonia Corgoja, Diana Alexe, secția Grafică
  • Art Nouveaux – de la decorativ la funcțional – expoziție de design vestimentar – expert Maria Constantinescu
  • Art Nouveaux – de la decorativ la funcțional – expoziție de decorațiuni interioare – expert Elena Borundel
  • Expoziție de iconografie – cursanți – expert Cristina Istrate, secția Iconografie
  • „Străzile Bucureștiului” – expoziție de fotografie – expert Mihaela Agarici, secția Artă Fotografică

* Bucureştenii au parte în acest weekend (18 – 20 aug.), în Parcul Al. I. Cuza, de o nouă incursiune muzicală captivantă, în cadrul ‘Stagiunii muzicale estivale’. Din programul zilei:

  • Duminică, 20 august, de la ora 20:30: Fanfara Angely’s, dirijor Marius Cristian Firca

* „Cinema sub stele” a început din 14 august, în Parcul Drumul Taberei, transformându-l în cinematograf în aer liber. În fiecare seară, de la ora 20:30, se difuzează câte un film. Vor fi producții de toate genurile, pentru toate gusturile și vârstele, de la animație, SF, până la comedii, aventură, acțiune. În perioada 18 – 20 august, filmele se pot vedea din barcă, de pe lac. Cele 25-30 de ambarcațiuni vor fi oferite gratuit primilor doritori care vin la debarcader. Accesul pe lac se face cu o oră înainte de începerea filmului. Din program:

  • Duminică, 20 august – Suflet / Soul (2020, animație, 90.min, r. Pete Docter, Kemp Powers)

* Pe 15 august a început sezonul Cinema în aer liber de anul acesta pe Insula Artelor din Parcul Titan. Timp de 4 săptămâni, de marţi până duminică, spectatorii vor putea urmări 21 dintre dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, nominalizate şi premiate la festivaluri de film internaţionale importante: premiile Cesar, Globurile de aur, festivalurile de film de la Sân Sebastian, Veneţia şi Cannes şi chiar la Oscaruri. În săptămâna 15 – 20 august proiecţiile încep de la ora 21:00, iar programul zilei este:

  • Duminică, 20 august – Jucăria noua / Le nouveau jouet (2023), regia: James Huth, AG, premiera în Romania 2023, Franţa, 112 min. Filmul este inspirat de comedia clasică ‘Le Jouet’ din 1976, regizată de Francis Veber

* Arad: Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, a pregătit un program extrem de complex adresat arădenilor de toate vârstele și gusturile, cu ocazia Zilelor Aradului, desfășurate în perioada 19 – 27 august. Evenimentele nelipsite din programul zilelor orașului sunt Ședința Festivă a Consiliului Local Municipal, Târgul Estival, Picnic Festival, concertul de muzică ușoară și cel folcloric dar și petrecerile cu spumă de la Ștrandul Neptun. De asemenea, și anul acesta din programul evenimentului nu lipsesc Fashion Days, Cupa Aradului la minifotbal, Bicicliștii iscusiți, decernarea „Diplomei de aur“ pentru cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie. Din programul zilei:

  • ora 11:00 – Picnic Festival – Parcul „Mihai Eminescu“
  • ora 12:00 – Târg Estival Food & Fun – Bd. Revoluției – Teatru – Primărie
  • ora 15:00 – Arme și lupte strămoșești – expoziție și demonstrație – Parcul „Regina Maria”
  • ora 21:00 – Proiecție de film pentru copii – Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri – Parcul „Regina Maria”

* Jud. Bacău: Expoziție peisaj Tescani „În amintirea lui Ion Mihalache” – ora 17:00, în capela familiei Rosetti Tescanu. Expoziția este găzduită de capela familiei Rosetti Tescanu din curtea conacului de la Tescani și va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii septembrie

* Buzău: Cea de-a treia ediţie a „Buzău International Arts Festival” se desfășoară între 20 august şi 17 septembrie și este organizat de Asociaţia CulturAll şi Asociaţia Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău şi Centrul Cultural şi Educaţional Al. Marghiloman şi este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii. Sâmbătă, 20 august, au loc o mulţime de evenimente stradale, ce vor acapara Bulevardul Nicolae Bălcescu şi Parcul Crâng, începând cu ora 17:00. Cei mici şi cei mari se vor putea bucura de spectacole de stradă, evenimente pentru copii, parada toboşarilor Superchill, jongleuri, trubaduri, acrobaţii cu foc, personaje în costume, parada motocicliştilor de la B-Zones, pictură pe faţă şi codiţe colorate. Seara, de la ora 21:00, trupa White Mahala va urca pe scena din Parcul Crâng şi va încânta publicul cu muzica sa antrenantă. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi și Radio România Cultural

* Constanța: Stagiunea Estivală 2023, „O vară sub semnul armoniei”, continuă și în luna august, spectacolele urmând a se desfășura în Parcul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, începând cu ora 20:00. Din program:

  • Duminică, 20 august – Iubirea în Muzică

* Constanța: SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, iulie – august 2023, este un eveniment conceput pentru a oferi constănțenilor, dar și turiștilor care aleg litoralul românesc pe perioada verii, șansa de a vedea o selecție variată de spectacole de teatru și muzică produse de instituții culturale din întreaga țară. Reprezentațiile vor avea loc la Teatrul de Vară Soveja (în spatele City Mall), pe scena ce va fi special amenajată în Parcul Arheologic din centrul orașului (pe Bd. Ferdinand) și la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța. Din program:

  • Duminică, 20 august – ora 21:00, la Teatrul de vară Soveja, Teatrul Excelsior București prezintă spectacolul „Orașul nostru” de Thornton Wilder, regia Alexandru Dabija

* Constanța: Începe a V-a ediție a “Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin”, spectacolele desfășurându-se în perioada 19 august – 3 septembrie, începând cu ora 2️1:00, în Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie. Proiectul “Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” este un proiect organizat de Asociația culturală pentru tineret și copii Art Theatre, în parteneriat cu Universitatea “Ovidius” din Constanța, Facultatea de Arte, și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Din programul zilei:

  • Duminică, 20 august, publicul este așteptat la un spectacol de muzică și poezie din Constanța, intitulat „Din iubire pentru iubire”

* Găești, jud. Dâmbovița: Fundația Internațională de Muzică Gheorghe Zamfir, împreună cu Primăria orașului Găești și Consiliul Județean Dâmbovița, organizează Festivalul Internațional de Nai “Gheorghe Zamfir” ediția a V-a, care are loc în perioada 18-20 august. Printre artiștii internaționali invitați se află: Vasile Iovu – Artist al poporului (Republica Moldova), Aydin Yavas (Turcia), Kim Juhyeong (Coreea de sud) și Jean – Luc Faraux (Franța). Din programul zilei:

  • Regal Folcloric cu participarea extraordinară a Orchestrei “Lăutarii” din Chișinău, dirijor Nicolae Botgros – ora 19:00, pe scena din Parcul Central

* Oradea: Filarmonica de Stat Oradea prezintă Pop Simfonic la Catedrală – INITIO 2023 – ora 19:30, în Piața Unirii. Participă: Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea și Grupul de Copii Enjoy Music. Dirijor: Andrei Tudor. Soliști: Paula Seling, Nick Casciaro, Florin Estefan- Bariton, Alexandra Anușcă – Soprană, Ovidiu Lazăr, Natalia Bendre, Rebeca Moje, Cristina Pantea, Timea Borbíró – flaut

* Oradea: Parada unică a carelor alegorice va constitui atracţia din acest an a Zilelor Culturii Maghiare Oradea, eveniment în cadrul căruia au loc, în perioada 19 – 21 august, spectacole, concerte şi activităţi culturale. Ediţia 2023 se desfăşoară pe parcursul a trei zile şi cuprinde activităţi dedicate întregii familii: muzică, dansuri cu specific maghiar, meşteri populari, bunătăţi culinare, activităţi pentru copii, spectacole de teatru şi mult aşteptatele care alegorice. Organizatorii evenimentului: Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (Visit Oradea) şi Primăria Oradea. Parada carelor alegorice are loc luni, 21 august, pe străzile Oradiei şi va cuprinde patru care: unul al oraşelor Oradea şi Debreţin, coroana Sfântului Ştefan, carul Filarmonicii Kodaly Debreţin şi carul Grupului Marnevall

* Oradea: Oradea Summer Film, cinematograful de vară în aer liber, revine după 4 ani în același spațiu – Parcul Cetăţii Oradea, în perioada 16-20 august. Din programul zilei:

  • Duminică, 20 august – Zero F***s Given – ora 21:00. Regizat de: Julie Lecoustre şi Emmanuel Marre. Anul lansării: 2021 la Festivalul de la Cannes. Ţările de co-producţie: Belgia, Franţa

* Sfântu Gheorghe: Se încheie cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul (14 – 20 aug.). Din program:

  • Duminică, 20 august
  • ora 11:30 – Youth (Spring). Regia: Wang Bing. Competiția Oficială, Festivalul de Film de la Cannes 2023
  • ora 15:00 – Proiecția filmelor premiate la Secțiunea Scurtmetraj și câștigătorul Trofeului ANONIMUL 2023

* Sinaia: Zilele Enescu 2023 continuă cu Bijuterii din creația enesciană pentru voce și pian, recital cameral susținut de Cristina Popa-van Grootel (pian) și Evert van Grootel (tenor) – ora 17:00, la Casa Memorială “George Enescu”

* Sinaia: Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” revine în 2023 la Sinaia cu ediția a 24-a, în care concertele în aer liber vor alterna între 8 şi 31 august cu cele în interior, principala sală fiind Casino-ul Sinaia, fără a renunţa la evoluţiile în spaţiile neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, precum Muzeul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica sau Casa Memorială George Enescu ori la Biserica Catolică şi nu numai. Organizatori: Primăria Orașului Sinaia, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”. Parteneri: Filarmonica George Enescu, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Casino Sinaia, Muzeul Naţional „George Enescu”, Arhiepiscopia Romano-Catolică București. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • Duminică 20 august – Sinaia, Parcul Ghica, ora 19:00 (aer liber) – Seară Astor Piazzolla – Orchestra Junior, dirijor Andrei Stănculescu. Invitat Mariano Castro – pian. Program: Astor Piazzolla – Anotimpurile

* Suceava: Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, la Mănăstirea Putna, în 20 – 24 august, se va desfăşura colocviul ‘Orizontul culturii române. Formare şi atitudine’. Manifestarea ştiinţifică este a XVII-a ediţie a simpozionului anual al Fundaţiei ‘Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Monahia Benedicta’

* Timișoara: Soprana Zsuzsana Cerveni va interpreta un recital de muzică sacră alături de organistul Marcel Costea, duminică, 20 august, începând cu ora 19:30, la Biserica Romano-Catolică Preasfânta inimă a lui Isus din piața Bălcescu. Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul LoB2023+, derulat de Centrul de Cultura și Artă al Județului Timiș

* Timișoara: Concert pe tramvaiul platformă din Piaţa Unirii, susținut de Andreea Vlas şi Dragoş Moldovan, câştigătorul de la Vocea României 2019, acompaniaţi de Edi Argalas (pian) şi Andrei Jipa (chitară)

* Timișoara: Calendarul evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș în săptămâna 16 – 20 august:

‣ Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția temporară „PRINȚ ȘI SULTAN. Decenii de război și fronturi fluctuante la hotarele sublimei porți”, Bastion Maria Theresia, mansarda B1;
  • Expoziția temporară „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția „Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele”, Bastion Maria Theresia, mansarda B2;
  • Expoziție temporară „Epoca Frumoasă” – ilustrații realizate de copii, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
  • Expoziția „Îndrăgostiți de Amintiri”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
  • Expoziție temporară „Arta și Arhetipurile Epocii de Gheață”, Castel Huniade, Sala de marmură.

‣ Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: „Structură spațială” de Dorel Tulcan;
  • Expoziția temporară „Timișoara – portretul unui oraș”;
  • Expoziție „Apogeul Artei Preistorice Europene Cultura Cucuteni”;
  • MNART BAROQUE RELOADED, expoziție temporară;
  • Expoziția temporară „Personalități din Banat”;
  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
  • Expoziția permanentă ”Laborator restaurare-conservare”.

‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția etnografică permanentă – ceramică, țesături, port, podoabe – Sala de expoziție permanentă;
  • Expoziție foto-documentară „Danube women stories”, la Sala de Expoziții corp B.

* Valea Teilor, județul Tulcea: Primăria comunei Valea Teilor prezintă cea de-a treia ediţie a Festivalului de Tradiţii şi Obiceiuri Dobrogene care va avea loc duminică, 20 august, începând cu ora 15:00, eveniment organizat pe terenul de sport al şcolii „Mihai Eminescu” din localitate

– Sport

* Se desfăşoară semifinalele Supercupei României handbal masculin – la Sala Dinamo – Bucureşti

  • finala mică (15:00)
  • finala (17:30)

* Au loc meciuri din etapa a 6-a a Superligii de fotbal:

  • FC Rapid Bucureşti – FC Farul Constanţa – ora 18:15, pe Giuleşti Superbet Arena – Bucureşti
  • FC FCSB – Politehnica Iaşi – ora 21:30, pe Arena Naţională – Bucureşti

* Se dispută meciuri din etapa a treia a Ligii a II-a de fotbal:

  • CS Mioveni – AFC Unirea 04 Slobozia – ora 11:00, pe Stadionul Orăşenesc Mioveni
  • CS Tunari – ACS FC Argeş – ora 11:00, pe Stadionul Tunari
  • FC Unirea Dej – CSA Steaua – ora 12:00, pe Stadionul Municipal Dej

* Târgu-Jiu/ Bistrița: Se desfăşoară turnee ITF de tenis la Târgu Jiu (M15 – masculin) şi la Bistriţa (W25 – feminin) (14 – 21 aug.)

* Târgu Mureş: Până la această dată Fundaţia Comunitară Mureş înscrie proiectele locale care urmează să fie selectate şi finanţate în cadrul celei de-a treia ediţii a Bikeathon.ms (16 – 17 sep.), unul dintre principalele evenimente sportive organizat cu scopul strângerii de fonduri locale

* Belgia/ Estonia/ Germania/ Italia: România participă la Campionatul European de volei feminin – CEV EuroVolley 2023 (15 aug. – 3 sep.)

* Croația: Sportivi români participă la Grand Prix-ul de judo de la Zagreb (18 – 20 aug.)

* Croația: Sportivi români la Campionatele Europene de sărituri în apă pentru juniori de la Rijeka (19 – 25 aug.)

* Iordania: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de lupte Under-20 de la Amman (14 – 20 aug.)

* Lublin, Polonia: CS Minaur Baia Mare participă la turneul de handbal feminin Memorialul ”Edward Jankowski” (18 – 20 aug.)

  • CS Minaur Baia Mare – MKS PR Urbis Gniezno – ora 11:00
  • MKS FunFloor Lublin – Iuventa Michalovce – ora 13:00

* Maribor, Slovenia: Sportivi români sunt prezenți la Campionatele Europene de box pentru cadeţi (17 – 25 aug.)

* Ungaria: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de atletism de la Budapesta (19 – 27 aug.)

* Zlin, Rep. Cehă: Echipaje româneşti sunt prezente la Barum Czech Rally Zlin, etapa a 7-a a Campionatului European de Raliuri 2023 (FIA ERC) (18 – 20 aug.)

– Diverse

* Alba Iulia: Cascadorul Lae Dreghici, în vârstă de 71 de ani, renumit la nivel național prin dificultatea cascadoriilor sale, cu care a impresionat inclusiv în mai multe filme româneşti celebre, prezintă duminică, 20 august, ora 12:30, pe pășunea Lancrăm – zona Trei Poduri (lângă Hotel Allegria) o serie de noi cascade pregătite special pentru albaiulieni și turiști. Evenimentul de duminică este organizat cu sprijinul Primăriei și Clubului Sportiv Municipal Alba Iulia

* Jud. Alba: Târgul Lemnarilor, ediția cu numărul 28, are loc în perioada 19-20 august în comuna Horea pe vârful Petreasa. Din programul manifestărilor nu lipsesc concertele, meșterii tradiționali și hora moțească. Din programul zilei:

‣ Duminică, 20 august

  • ora 11:00 – Vârful Petreasa din Horea (cota 1600) – Primirea invitaților cu plăcinte pe lespede și bolmoș moțesc – Vizitarea standurilor meșterilor tradiționali și silvicultorilor
  • ora 12:00 – Concursul național „Cel Mai Bun Lemnar”, ediția a XXVIII-a
  • ora 13:00 – Spectacol folcloric
  • ora 19:00 – Horă moțească cu Taraful „Moțul” din Horea

* Jud. Arad: Proprietarii complexului AgroVillage Resort&Labasint Forest organizează, de la ora 11:00, o premieră națională, inaugurarea primei Big Bench din România. Evenimentul va avea loc la hotarul dintre județele Timiș și Arad, în cel mai înalt punct belvedere de pe dealurile satului dispărut Labașinț, în comuna Șiștarovăț, județul Arad. Această bancă uriașă face parte dintr-un proiect global de susținere a turismului și este creația lui Chris Bangle, un designer vizionar, care a pus bazele unei experiențe unice în peisajul Borgata, din Clavesana, Italia

* Jud. Hunedoara: Producătorii de miere şi alte produse apicole sunt aşteptaţi să ia parte, timp de două zile, la o nouă ediţie a Zilei Apicultorului, manifestarea fiind programată să aibă loc în satul Nandru, zona Valea Roatei, în zilele de 19 şi 20 august. Organizată de Primăria comunei Peştişu Mic, în colaborare cu GAL Microregiunea Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor şi Agenţia Naţională a Zonei Montane, manifestarea, unică în judeţul Hunedoara, îşi propune să promoveze apicultura ca activitate alternativă, dar şi să facă mai bine cunoscute beneficiile pentru sănătate a produselor rezultate în urma muncii albinelor

– S-a întâmplat într-o zi de 20 august

* Acum 184 de ani (1839) studenţii români aflaţi la Paris înfiinţau „Societatea pentru învăţătura poporului român”, care a contribuit la cristalizarea ideologiei paşoptiste (fondatori: Ion Ghica, Alexandru G. Golescu-Negru, Dumitru Brătianu)

* Cu 169 de ani în urmă (1854) a fost deschisă prima linie de cale ferată, pe actualul teritoriu al României, care făcea legătura între Oraviţa (în Banat) şi Baziaş, un port la Dunăre. Având o lungime de 62,5 km, linia a fost folosită iniţial doar pentru transportul cărbunelui. Începând cu 12 ianuarie 1855, linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a Imperiului Austriac. Relaţia Oraviţa – Baziaş a fost deschisă şi pentru traficul de pasageri la 1 noiembrie 1856, după ce au fost efectuate diverse îmbunatăţiri tehnice la linie. Linia Bucureşti – Giurgiu a fost prima linie construită pe teritoriul românesc din acel timp şi a fost deschisă pentru trafic la 26 august 1869

* În urmă cu 158 de ani (1865), printr-un Decret imperial, era dizolvată Dieta Transilvaniei de la Sibiu (1863-1865), anulându-se, astfel, legile votate de aceasta, legi prin care erau recunoscute naţiunea şi limba române (20.VIII/1.IX)

* Cu 139 de ani în urmă (1884) apărea la Bucureşti (până în 1953, cu unele întreruperi), din iniţiativa lui Luigi Cazzavillan (jurnalist italian venit în Vechiul Regat al României din anul 1877, în calitate de corespondent de război), ziarul „Universul”, primul mare cotidian de informație românesc. Între anii 1915 şi 1945 ziarul a fost condus de cunoscutul jurist, om politic şi publicist Stelian Popescu. Ziarul a apărut în două etape, cu o pauză în Primul Război Mondial, și anume 20 august 1884-5 noiembrie 1916 și 31 noiembrie 1918-20 iulie 1953 (20.VIII/1.IX)

* Acum 121 de ani (1902) a avut loc primul meci oficial de fotbal din România, între echipele oraşelor Timişoara (Foobtall Club Timişoara) şi Lugoj (Reuniunea de Sport Lugoj), pe terenul timişorean „Pădurea verde”, încheiat cu victoria Lugojului la scorul de 3-2 (2-0, la pauză) (20.VIII/2.IX)

* Acum 103 de ani (1920) a fost înfiinţată, de Pierre-Marie Olivier şi Maurice Travailleur, Agenţia de presă Belga (Agence Télégraphique Belge de Presse), situată în Schaerbeek, Bruxelles, Belgia

* Se împlinesc 55 de ani (1968) de la inaugurarea Uzinei de autoturisme de la Colibaşi-Piteşti (în prezent Mioveni, revenire la vechea denumire a oraşului Colibaşi), prima uzină de autoturisme din România. A fabricat, iniţial, autoturismul „Dacia 1100” şi, din 1970, autoturismul „Dacia 1300”. Ulterior a produs şi alte tipuri de autoturisme „Dacia”. Din anul 1999 majoritatea acţiunilor Uzinei Mioveni-Piteşti sunt deţinute de Compania franceză „Renault”. A fost momentul când Dacia a început să dezvolte și să fabrice automobile moderne începând cu modelele de tranziție SuperNova și Solenza și ajungând la prima generație a modelului Logan, care a pus din nou Dacia pe harta internațională a producătorilor auto

* Acum 48 de ani (1975) a fost lansată spre planeta Marte sonda spaţială americană „Viking 1”. A ajuns pe solul marţian pe data de 19.VI.1976 şi a depus un laborator ce a transmis date pe Pământ (peste 1400 de imagini). Şi-a încheiat transmisiile la 13.XI.1982. La data de 9.IX.1975 a fost lansată spre Marte sonda „Viking 2”, aceasta ajungând la 7.VIII.1976 şi încetându-şi  transmisiile la 11.IV.1980

* Cu doar 4 ani în urmă (2019) Guvernele SUA şi României, prin ambasadorii Hans Klemm şi George Maior, au semnat, la Washington, un Memorandum de înţelegere cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G

Aniversări – Comemorări

– Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte „Duminica românilor migranţi” (prima duminică după 15 august)

– Sf. Bernard, abate, învăţător al Bisericii (m. 1153) (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– 1833: S-a născut Vasile Pogor, poet şi traducător (a oferit cititorilor tălmăciri variate, de la scrieri ale Antichităţii până la modernii Baudelaire, Poe sau Bret Harte); întemeietor, alături de Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp şi Theodor Rosetti, al Societăţii „Junimea” (m. 1906) – 190 de ani

– 1864: S-a născut Ion I. C. Brătianu, om politic liberal, inginer constructor; prim-ministru și ministru în mai multe rânduri; preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă); a condus cu mare curaj și devotament România în timpul Războiului de Reîntregire, jucând un rol hotărâtor în realizarea Marii Uniri de la 1918 și în viața politică a României moderne; a contribuit la legiferarea și realizarea reformei agrare și a celei electorale, la votarea noii Constituții din 1923, la consolidarea statului național unitar român; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1927)

– 1870: S-a născut Timotei Popovici, preot, profesor, folclorist, compozitor şi dirijor; a editat în 1905 „Dicţionarul de muzică” (primul dicţionar românesc de muzică complet), precum şi alte câteva lucrări de maximă importanţă pentru studiul teoretic şi practic al muzicii (m. 1950)

– 1872: A murit Dimitrie Bolintineanu, poet, prozator, dramaturg şi ziarist; participant de frunte la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (n. 1825). NOTĂ: În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, George Călinescu menționează ca an al naşterii 1819

– 1873: S-a născut medicul Anibal Theohari; a pus bazele balneologiei moderne în România; fondator al Societăţii de Hidrologie Medicală şi Climatologie (1922) şi al „Revistei de hidrologie medicală şi climatologie” (1924) (m. 1933) – 150 de ani

– 1882: S-a născut actorul Vladimir Maximilian (m. 1959)

– 1892: S-a născut matematicianul Octav Onicescu; de numele său se leagă organizarea Şcolii de Statistică, Actuariat şi Calcul din Bucureşti, pe care a condus-o între anii 1930 şi 1948; împreună cu Gheorghe Mihoc, a fost creator al şcolii româneşti de teoria probabilităţilor, în 1925 ţinând primul curs din România de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; membru titular al Academiei Române din 1965 (m. 1983)

– 1910: A murit Nicolae Manolescu-Strunga, medic oftalmolog și profesor; întemeietorul şcolii româneşti de oftalmologie (n. 1850)

– 1920: S-a născut Zoe Dumitrescu-Buşulenga, critic şi istoric literar, eseist, filosof şi profesor universitar; considerată unul dintre cei mai mari eminescologi din cultura română; membru titular al Academiei Române din 1990, vicepreşedinte al acestui for (1990-1994); în ultimii ani ai vieţii s-a retras la mănăstirea Văratec şi s-a călugărit sub numele de Maica Benedicta (m. 2006)

– 1923: A murit compozitorul şi dirijorul Alexis Catargi (n. 1876) – 100 de ani

– 1926: A murit medicul veterinar Ioan Athanasiu, membru corespondent al Academiei Române din 1911 (n. 1868)

– 1940: S-a născut juristul, profesorul şi publicistul corneliu turianu (m. 2016)

– 1945: S-a născut Cristian Gaţu, liderul generației de aur a handbalului românesc; considerat cel mai tehnic jucător de handbal din România; dublu campion mondial, în 1970 şi 1974, precum şi dublu medaliat olimpic, cu argint (JO 1976) şi bronz (1972); a câștigat, în 1977, Cupa Campionilor Europeni cu Steaua; a fost comandant al clubului Steaua, vicepreşedinte al COSR, precum şi preşedinte al FR Handbal, între 1996-2014

– 1946: S-a născut artista plastică (grafician) Klára Tamás; membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1973; locuia, din 2014, la Budapesta, în Ungaria (m. 2021)

– 1952: S-a născut Dan Mircea Enescu, medic primar chirurgie plastică – microchirurgie reconstructivă, profesor; şef al Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală; a pus bazele chirurgiei plastice pentru copii în România; vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din România

– 1959: A murit Dimitrie Iov, poet, prozator şi publicist (n. 1888)

– 1965: S-a născut violonistul Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio; în 2008, a câştigat un concurs organizat de Muzeul Naţional „George Enescu”, pentru darea spre folosinţă, pe o perioadă de trei ani, a viorii Guarnieri 1731, care i-a aparţinut compozitorului George Enescu şi a cărei valoare este estimată la două milioane de dolari

– 1972: A murit Nichifor Crainic (numele la naştere: Ion Dobre), eseist, poet, publicist, om politic; codirector, alături de Cezar Petrescu (din 1926) al revistei „Gândirea”, apoi director (1928-1944); s-a impus ca principalul doctrinar al ortodoxismului gândirist, fiind iniţiatorul curentului literar al ortodoxismului; membru al Academiei Române; între anii 1947 şi 1962 a fost deţinut politic la închisoarea de la Aiud (n. 1889)

– 1984: A murit prozatorul Al.[exandru] I.[ancu] Ştefănescu, cunoscut editor şi publicist al primei etape de dezvoltare literară postbelică (n. 1915)

– 1987: S-a născut gimnasta Cătălina Ponor; a participat la Jocurile Olimpice 2004 de la Atena (Grecia) și în 2012, la Olimpiada de la Londra; la Atena a câștigat medalia de aur, ca membră a echipei române de gimnastică; în anul 2016 a participat la Jocurile Olimpice de la Rio la individual compus, fiind totodată portdrapelul ţării noastre la ceremonia de deschidere a competiţiei

– 1996: A murit (la Bucureşti) soprana Dora Massini (n. 1907, în Ucraina)

– 2010: A murit etnologul Maria Bocşe; autoare de studii şi lucrări privind obiceiurile tradiţionale din Transilvania (n. 1939)

– 2014: A murit tenorul şi profesorul Toma Popescu; unul dintre fondatorii Operei Naţionale Române din Timişoara, în 1946 (n. 1921)

– 2014: A murit Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (n. 1925)

– 2019: A murit Teodor Vârgolici, critic și istoric literar, editor; dintre edițiile cele mai importante – și premiate – au fost cele din opera lui D. Bolintineanu și Gala Galaction (n. 1930)

– 2020: A murit actorul Șerban Celea (n. 1952)

EVENIMENTE EXTERNE

– Budapesta: Președintele turc Tayyip Erdogan va vizita capitala Ungariei, unde se va întâlni cu premierul ungar Viktor Orban pentru a discuta despre securitate, industria de apărare și probleme economice

– Singapore: Prim-ministrul din Singapore, Lee Hsien Loong, susține discursul anual de Mitingul Zilei Naționale, cel mai important discurs al său în fiecare an, prin care stabilește direcția politică pentru orașul-stat

– Tokyo: Prim-ministrul Japoniei Fumio Kishida vizitează centrala electrică de la Fukushima înainte de evacuarea apei tratate

– Guatemala: Al doilea tur al alegerilor prezidențiale dintre candidații Sandra Torres și Bernardo Arévalo

– Ecuador: Alegeri generale anticipate și consultări populare privind mineritul și exploatarea petrolului

– Sydney: Finala Cupei Mondiale de Fotbal feminin:

  • Spania – Anglia – ora 13:00, pe Stadium Australia

– Spielberg, Austria: MotoGP – Marele Premiu al Austriei, cursa finală

Aniversări – Comemorări

– Sărbătoare de stat în Estonia; recăpătarea independenţei după dezmembrarea URSS, în 1991

– Ziua naţională a Republicii Ungare. Sărbătoarea Sfântului Ştefan (Ştefan I – Istvan cel Sfânt/997-1038, rege din dinastia Arpadiană, a unificat triburile ungare, s-a creştinat şi a obţinut de la Papa Silvestru al II-lea coroana regală, în anul 1001, legând astfel Ungaria de lumea creştină occidentală; în timpul domniei lui s-a adoptat creştinismul ca religie de stat)

– 1561: S-a născut compozitorul italian Jacopo Peri (m. 1633)

– 1611: A murit Tomas Luis de Victoria (Vittoria), compozitor şi organist spaniol (n. 1548)

– 1779: S-a născut chimistul suedez Jöns Jacob Berzelius, unul dintre fondatorii chimiei moderne (m. 1848)

– 1827: S-a născut Josef (Joseph) Strauss, compozitor şi dirijor austriac; al doilea fiu al lui Johann Strauss-tatăl (m. 1870)

– 1827: S-a născut scriitorul belgian Charles de Coster (m. 1879)

– 1847: S-a născut scriitorul polonez Boleslaw Prus (pseudonimul lui Aleksandr Głowacki) (m. 1912)

– 1854: A murit filosoful german Friedrich von Schelling (n. 1775)

– 1860: S-a născut Raymond Poincaré, jurist şi om politic francez; preşedinte al Franţei între anii 1913 şi 1920; a susţinut unirea teritoriilor româneşti cu România în anul 1918; membru de onoare străin al Academiei Române (1932) (m. 1934)

– 1867: S-a născut Kōda Rohan (pseudonimul lui Kōda Shigeyuki), romancier şi eseist japonez (m. 1947)

– 1873: S-a născut Eliel Saarinen, arhitect şi urbanist finlandez, stabilit, în 1923, în SUA; rol însemnat în promovarea arhitecturii de avangardă în America (mare influenţă asupra designului zgârie-norilor) (m. 1950) – 150 de ani

– 1879: S-a născut istoricul britanic Robert William Seton-Watson; specialist în istoria Europei Centrale şi de Sud-Est; bun cunoscător al realităţilor româneşti, a susţinut cauza unităţii politice a românilor („Istoria românilor”, 1934); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cluj şi cetăţean de onoare al acestui oraş; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (m. 1951)

– 1890: S-a născut Howard Phillips Lovecraft, scriitor american, considerat unul dintre părinții literaturii fantastice a începutului de secolul XX (m. 1937)

– 1901: S-a născut Salvatore Quasimodo, poet, critic literar şi traducător italian; Premiul Nobel pentru literatură în 1959 (m. 1968)

– 1907: S-a născut dirijorul englez de origine rusă Anatole Fistoulari (m. 1995)

– 1913: S-a născut neurobiologul american Roger Sperry, pionier în cercetările asupra creierului (a stabilit că emisferele acestuia au funcţii diferite); Premiul Nobel pentru medicină în 1981, împreună cu conaţionalii săi David H. Hubel şi Tosten N. Wiesel (m. 1994) – 110 ani

– 1915: A murit Paul Ehrlich, chimist şi serolog german; lucrări de pionierat în hematologie, imunologie şi chimioterapie; Premiul Nobel pentru medicină în 1908; membru de onoare străin al Academiei Române (1911) (n. 1854)

– 1916: S-a născut inginerul american de origine greacă Petro Vlahos, considerat un pionier al efectelor speciale care au revoluţionat industria filmului de la Hollywood (m. 2013)

– 1926: S-a născut ilustratorul francez Léo Kouper, care s-a remarcat în special prin realizarea afişelor unora dintre filmele lui Charlie Chaplin (m. 2021)

– 1932: S-a născut scriitorul rus Vasili Aksionov (m. 2009)

– 1936: S-a născut Carla Fracci, una dintre cele mai faimoase balerine din lume, divă a teatrului La Scala din Milano (m. 2021)

– 1937: S-a născut Andrei Koncealovski (nume complet: Andrei Sergheievici Mihalkov-Koncealovski), regizor de film și scenarist rus

– 1938: S-a născut generalul francez Jean-Loup Chrétien, primul astronaut din Europa de Vest care a zburat în spaţiu, la bordul navei sovietice „Salyut 7” (în iunie 1982) – 85 de ani

– 1940: A murit (asasinat în Mexic) Leon Troţki (numele real: Lev Davidovici Bronstein), om politic rus, figură proeminentă a revoluţiilor din 1905-1907 şi 1917 (n. 1879)

– 1941: S-a născut Slobodan Miloşevici, om politic sârb; preşedinte al Partidului Socialist din Serbia (din 1990); preşedinte al Serbiei (1989-1997, până în 1990 în cadrul fostului stat iugoslav) şi al Republicii Federale Iugoslavia, compusă din Serbia şi Muntenegru (1997-2000); în procesul de disoluţie al fostei RSFI (început în decembrie 1990), Miloşevici a fost principalul exponent al creării „Serbiei Mari”, fapt ce a dus la conflicte militare cu celelalte foste republici federale; inculpat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, cu sediul la Haga, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi Kosovo în anii ’90 ai secolului XX; arestat la 1.IV.2001 (m. 2006, în celula de la Haga)

– 1942: S-a născut interpretul afro-american Isaac Hayes, legendă a muzicii soul; primul compozitor american de culoare care a primit Premiul Oscar (în 1971, pentru coloana sonoră a filmului „Shaft”) (m. 2008)

– 1944: S-a născut Rajiv Gandhi, prim-ministru al Indiei în perioada 1984-1989 şi preşedinte al partidului aflat la putere, Congresul Naţional Indian; accede la conducerea ţării la 31.X.1984, după uciderea mamei sale, fostul premier Indira Gandhi (m. 1991, asasinat)

– 1945: A murit filosoful italian Francesco Orestano; specialist în istoria filosofiei; studii privind viaţa şi activitatea lui Leonardo da Vinci; membru de onoare străin al Academiei Române (1942) (n. 1873)

– 1948: S-a născut Robert Plant, muzician, interpret, compozitor și textier britanic de muzică rock; celebru pentru apartenența sa, timp de 12 ani, la grupul englez de rock Led Zeppelin, al cărui vocalist a fost, precum și pentru cariera sa ulterioară solo plină de succes – 75 de ani

– 1948: S-a născut actorul australian John Noble; a devenit cunoscut pentru rolul lui Walter Bishop din serialul american Fringe; de asemenea, a jucat și rolul cunoscutului personaj Denethor din trilogia cinematografică Stăpânul Inelelor – 75 de ani

– 1951: S-a născut Mohamed Morsi, inginer şi politician egiptean, care a servit ca președinte al ţării în perioada 30 iunie 2012 – 3 iulie 2013 (m. 2019)

– 1958: S-a născut Anna Ştefanovna Politkovskaia, scriitoare şi jurnalistă din Rusia, militantă pentru respectarea drepturilor omului; cunoscută pentru poziţia ei critică faţă de politica dusă de Kremlin în Cecenia (m. 2006) – 65 de ani

– 1961: A murit Percy Williams Bridgman, fizician american, laureat în 1946 al Premiului Nobel pentru Fizică pentru contribuțiile sale aduse fizicii presiunilor înalte (n. 1882)

– 1963: A murit Joan George Erardus Gijsbertus Voûte, astronom olandez (n. 1879, la Madiun, Indonezia) – 60 de ani

– 1968: A murit George Gamow, fizician și astrofizician american de origine rusă (n. 1904, la Odessa, Ucraina) – 55 de ani

– 1974: S-a născut violonistul, dirijorul şi profesorul rus Maxim Vengerov

– 1980: A murit cântărețul și compozitorul american de origine franceză, Joe Dassin (Joseph Ira Dassin) (n. 1938)

– 1994: A murit regizorul sârb de film Aleksandar Petrovič (n. 1929)

– 2012: A murit actriţa americană Phyllis Diller, considerată o veritabilă pionieră la Hollywood în anii ’60 ai secolului XX, întrucât a fost prima femeie devenită celebră pentru spectacolele ei de stand up comedy (n. 1917)

– 2013: A murit scriitorul şi scenaristul american Elmore Leonard; poreclit „Dickens din Detroit“, a fost apreciat pentru realismul crud şi pentru dialogurile sale excelente (n. 1925) – 10 ani

– 2017: A murit Jerry Lewis (nume la naștere: Joseph Levitch), comic, actor, cântăreț, regizor de film, producător și scenarist american (n. 1926)

– 2018: A murit Uri Avneri (nume real: Helmut Ostermann), ziarist, scriitor, om politic și militant pacifist israelian; în 1950 a fondat săptămânalul „Haolam Haze” („Această Lume”), pe care îl va conduce timp de 40 de ani, militând pentru coexistenţa cu populaţia arabă şi în favoarea creării unui stat palestinian (n. 1923, în Germania) – 5 ani

– 2019: A murit Fred Rister (nume real: Frédéric Riesterer), producător muzical și compozitor francez de muzică electronică (n. 1961)

– 2022: A murit muzicianul şi compozitorul argentinian Jorge Milchberg, pianist de formaţie clasică şi cântăreţ la charango (o chitară andină, n.r.) de renume mondial; devenit celebru pentru adaptarea și înregistrarea melodiei „El Condor Pasa”; a fost timp de aproape 60 de ani membru şi director artistic al „Los Incas”, un grup emblematic de muzică andină creat în anii ’50 ai secolului trecut, la Paris, cunoscut şi sub numele de „Urubamba”; stabilit în Franţa din 1955 (n. 1928) – 1 an