Cinci persoane au fost salvate dintr-o telecabină defectă, în Pakistan

În Pakistan continuă operaţiunea de salvare derulată de armată pentru a salva mai mulţi copii şi pe profesorul lor dintr-o telecabină defectă, care atârnă de un singur cablu la sute de metri deasupra unei prăpastii. Armata pakistaneză a comunicat că cinci dintre persoanele blocate în funicular au fost aduse într-un loc sigur. Efortul de salvare a paralizat ţara, pakistanezii înghesuindu-se în jurul televizoarelor pentru a urmări operaţiunea. Telecabinele improvizate constituie un mijloc de transport obişnuit în zonele montane rurale din Pakistan, traversând văile în câteva minute, în timp ce drumul pe şosea ar dura câteva ore. Copiii se îndreptau către şcoală, când un cablu al telecabinei s-a rupt. Iniţial, elicopterele militare nu au putut să îi salveze, din cauza vântului puternic şi a temerilor că ar putea agrava situaţia. După ce primul copil a fost salvat, scoaterea celor rămaşi în telecabină a devenit mai complicată, întrucât afară s-a înnoptat, însă operaţiunea continuă./mbrotacel/csimion

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 august