Autor: Alexandru Balaci
La 29 august 1893, inventatorul american, Whitcomb L. Judson (1836-1909), prezenta, fără succes, prototipul fermoarului. Invenţia lui s-a impus abia în 1913, datorită inginerului suedezo-american Gideon Sundbach, care a remodelat fermoarul, făcându-l mai suplu şi mai funcţional. Industria îmbrăcămintei avea să cunoască o nouă etapă.
Începuturi
În 1851, Elias Howe, inventatorul mașinii de cusut, a creat un dispozitiv pe care l-a numit „închidere pentru îmbrăcăminte automată, continuă”. Dispozitivul era însă greu de utilizat. Pentru că preocuparea prioritară a lui Howe era maşina de cusut pe care abia o patentase, dispozitivul nu a mai ajuns pe piaţă. Peste zeci de ani, altcineva inventa un dispozitiv similar. Din 1851 până în 1893, fermoarul nu a cunoscut nicio evoluţie, până ce inventatorul american Whitcomb L. Judson l-a dezvoltat într-o variantă cu capse şi închizător lateral, un model greu de utilizat, dar mai dezvoltat decât primul model. Abia în 1904 fermoarul cunoaşte o formă apropiată de cea din ziua de astăzi, în cadrul companiei pe care inventatorul american a înfiinţat-o. Fermoarul lansat în acest an avea benzi laterale şi se putea ataşa la haine, el fiind folosit pentru fuste. Acesta nu era utilizat pe prea multe articole de îmbrăcăminte pentru că nu era tocmai rezistent.
În 1913, Gideion Sundback, inginer electronist, se angajează la compania lui Judson, devenind proiectant şef. Îmbunătățește fermoarul lui Judson și îl numește „fermoarul fără cârlig”, brevetat sub numele Plako. Aduce în continuare îmbunătăţiri fermoarului, iar în 1917, îl patenta sub denumirea „fermoarul separabil”. Această nouă îmbunătăţire a făcut ca fermoarul să devină mai fiabil. Din acest motiv a devenit foarte la modă. În acelaşi an s-au vândut 24.000 de bucăţi.
Fermoarul a început să fie folosit în număr mare în timpul Primului Război Mondial, pe hainele soldaţilor, care veneau cu instrucţiuni de folosire, pentru că accesoriul nu era prea cunoscut.
Ulterior, fermoarul ajunge pe încălțăminte, pe nişte galoşi, care se puteau închide cu o singură mână, şi de aici a început utilizarea pe scară largă a sa. Galoșii erau produși de compania B.F. Goodrich, care a şi botezat fermoarul cu numele său de astăzi, după sunetul pe care îl făcea: zipp. Astfel i-a spus zipper (fermoar), denumire înregistrată de companie în 1925, dar care nu au reuşit să o păstreze pentru mult timp, pentru că popularitatea lui a făcut ca şi alte firme să folosească în scurt timp denumirea.
De-a lungul anilor fermoarul a ajuns să fie folosit la hainele copiilor, iar mai apoi la pantalonii bărbăteşti, iar în anii 1940 acesta a ajuns să fie fabricat din plastic dat fiind faptul că metalul era o raritate în Cel De-al Doilea Război Mondial. Un episod următor în istoria fermoarului a reprezentat-o şi folosirea lui pe sacii de tutun. Apoi fermoarul a ajuns să se închidă la ambele capete, fiind găsit astăzi în combinaţii cu aproape toate materialele posibile.
Fermoarul a devenit și accesoriu, fiind prezent în industria modei, sub formă de cercei, model pe imprimeuri, pe poșete etc.
De ce scrie YKK pe fermoare?
Această siglă corespunde unei mari firme japoneze, numită Yoshida Kogyo Kabushikikaisha, care a fabricat un număr impresionant de fermoare, cam jumătate din tot ce există în lume. YKK este o companie multinaţională, prezentă pe toate continentele, cu fabrici în 71 de ţări şi reprezentanţe în 123 de ţări. Are o cotă de piaţă de 50 % la nivel modial de vânzări de fermoare, fiind liderul mondial absolut.
Bibliografie
Calendar Rador
https://destepti.ro/istoria -fermoarului-de-la-noutate-la-omniprezenta/
https://atlas-geografic.net /de-ce-scrie-ykk-pe-aproape-toate-fermoarele/
