Primarul din Crevedia a fost exclus din PSD, iar cel din Caracal a fost suspendat din partid

Primarul din Crevedia, Florin Petre, a fost exclus astăzi din PSD, iar cel din Caracal, Ion Doldurea, a fost suspendat din partid. Deciziile au fost luate de Consiliul Politic Național al PSD, însă nu au vreun efect asupra funcțiilor de primar deținute de cei doi. Amintim că edilul din Crevedia este acuzat că nu a luat măsuri privind activitatea de la stația GPL din localitate, despre care există indicii că funcționa ilegal și unde s-a produs, în urmă cu o săptămână, explozii soldate cu trei morți și peste 50 de răniți. Stația era controlată de fiul primarului din Caracal./geftene/avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 septembrie)