Autor:Alexandru Balaci
Într-o zi de 5 septembrie 1638, se năștea cel care avea să devină regele Ludovic al XIV-lea (1643-1715), supranumit „Regele-Soare”. A condus Franța în timpul celei mai strălucitoare perioade și rămâne un simbol al monarhiei absolute. Pe plan internațional, într-o serie de războaie între 1667 și 1697, el a extins granițele estice ale Franței în detrimentul Habsburgilor, iar apoi, în Războiul de Succesiune Spaniol, a angajat o coaliție europeană ostilă pentru a asigura tronul spaniol pentru nepotul său.
Născut după 23 de ani de mariaj ai părinților
Ludovic a fost considerat la naștere Darul lui Dumnezeu, pentru că a venit în această lume la 23 de ani de căsătorie a regelui Ludovic al XIII-lea și a soției sale, Ana de Austria. Tatăl său a bătut o monedă de aur ce-i purta numele și care a circulat până și în Țările Române – adusă fie de negustori, fie chiar de diplomatul român Nicolae Milescu Spătaru în timpul vizitei sale în Franța.
La doar cinci ani, Ludovic a devenit rege al Franței. În 1648, nobilii și Parlamentul din Paris, conduși de ura împotriva prim-ministrului Cardinalul Jules Mazarin, s-au ridicat împotriva coroanei. Aceasta a marcat începutul unui lung război civil, pe parcusul căruia tânărul rege a suferit de sărăcie, foame, frig și umilință. Această perioadă a format caracterul și modalitatea de gândire, acesta neiertând niciodată Parisul, nobilii sau oamenii de rând.
Educația formală a moștenitorului tronului a fost specifică membrilor claselor aristocratice din acea perioadă, timp de 17 ani, între 1643 și 1661. Nu excela în matematică și geografie, vorbea bine în schimb limbile spaniolă și italiană, cunoscând și subtilitățiile limbii sale materne. A fost învățat să călărească, să tragă cu armele de foc şi să danseze. De la mama sa a primit educația religioasă în spirit catolic. A avut curajul nesăbuit ca la 22 de ani – în 1661, după moartea cardinalului Mazarin – să devină un reper în istoria Franței și a lumii: „Mie, domnule arhiepiscop, mie îmi voi da raportul”.
În 1653, Mazarin a ieșit victorios, iar Ludovic nu a îndrăznit să dispute puterea absolută a cardinalului. Războiul ce începuse în 1635 între Franța și Spania intra în ultima fază. Rezultatul războiului avea să schimbe balanța de putere, de la Habsburgi la Bourboni. În 1660 se căsătorește cu Maria Teresa de Austria, fiica regelui Spaniei, pentru a ratifica pacea dintre cele două țări. Prin această căsătorie, el renunța la adevărata sa iubire, nepoata lui Mazarin, Maria Mancini.
După moartea lui Mazarin, în 1661, Ludovic și-a informat toți miniștrii că avea să-și asume toate responsabilitățile pentru conducerea statului, acestea revenindu-i prin drept divin. El se vedea ca reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ și considera neascultarea un păcat. A fost susținut de miniștrii Jean-Baptiste Colbert și Hugues de Lionne. Timp de 54 de ani, regele s-a devotat în întregime conducerii statului. Controla tot, de la mișcările trupelor, la construcția drumurilor și până la vestimentația de la curte. Pentru a supune nobilii, Ludovic i-a ademenit la curte, i-a corupt cu jocuri de noroc și i-a făcut să depindă de capacitatea de a-i face pe plac. Eticheta a devenit un mijloc de guvernare. Din acel moment, nobilimea a încetat să mai fie un factor important în politica franceză. A iubit cultura, a fost protectorul scriitorilor, printre care Molière și Jean Racine.
Aspectul Franței și modul de viață s-au schimbat. Marile orașe au suferit o metamorfoză, iar monumente au apărut peste tot. Regele s-a dedicat construirii de noi reședințe; dintre acestea, doar Versailles a mai rămas. În timp ce Ludovic privea ridicarea construcțiilor, Colbert superviza construcția și obținuse mijloacele de a efectua o revoluție economică. În acea perioadă au apărut poliția modernă, drumurile, porturile, canalele, marina comercială. Unul dintre efectele politicii absolutiste duse de Ludovic al XIV-lea a fost apariția unei birocrații și a unei administrații unitare, care au încercat să reducă la minim sfera de acțiune și autonomie a organelor locale și dorința lor de a participa la politica centrală. Colectarea taxelor a fost una eficientă pentru acea epocă. Scopul a fost promovarea comerțului și a industriei franceze pentru a reduce importurile.
Întreprinderile naționale au produs în primul rând pentru stat. În această perioadă, Franța a cunoscut nu doar o perioada de maximă creativitate și inventivitate, dar aceste inovații au adus cu ele schimbări sociale și în detaliul stilului de viață urban. Au apărut profesii noi: croitori, chefi, designeri de interioare, tapițeri, anticari, negustori de diamante și de parfumuri. Primele cafenele de lux datează tot din epoca sa. La fel și gazetele ilustrate de modă. Cumpărăturile au ieșit din salon devenind asemenea unui talcioc. Ludovic era gurmand. Una dintre mărturiile epocii spune că regele mânca „patru farfurii cu supe diferite, un fazan întreg, o potârniche, un bol de salată, o porție colosală de berbec, două felii mari de șuncă, o farfurie cu biscuiți, fructe și gemuri”. Ca atare, lipsa danturii și indigestiile și-au făcut prezența timpuriu în viața sa.
Reviste de modă și parfumuri, igienă mai puțin
În 1672 a fost lansată prima gazetă de modă, „Le Mercure Gallant”, de către criticul Jean Donneau de Vise. În paginile sale erau analizate vestimentațiile doamnelor din înalta societate, detaliile legate de coafură, evantaie și bijuterii, dar puteau fi găsite și noutățile din domeniul artelor și literaturii. „Le Mercure Gallant” transmitea, de fapt, două mesaje. Primul spunea că trebuie să fii mereu informat cu tot ce se poartă la Curtea regală, pentru a nu ajunge demodat, iar al doilea sublinia că doar în Paris găsești definiția calității, deoarece Franța înseamnă eleganță și bun gust.
Se mai spune că Ludovic al XIV-lea a făcut doar două băi în întreaga sa viață – și acestea la insistența medicilor. În loc să se spele, prefera să i se șteargă pielea cu o piele îmbibată în alcool, după care era pudrat cu o substanță parfumată. Curtea lui Ludovic purta supranumele de „Curtea parfumată”.
Pe la 1700, la Paris existau aproximativ 150 de creatori de mănuși parfumate. Parfumurile din acea perioadă aveau esențe tari pentru a acoperi mirosurile dezagreabile ale lipsei de igienă stricte.
Armată modernă, campanii militare lungi
A impus o armată de tip modern, permanentă și cu organizare uniformă. Doar suveranul decreta cine comanda, cine era promovat sau cine era retrogradat. Soldații din același regiment erau obligați să poarte uniformă. Creând o școală de pregătire militară pentru ofițeri din rândul cărora să aleagă cei mai potriviți comandanți, Ludovic a dat dovadă de o viziune sclipitoare pentru că își dorea să înlocuiască forța cu fidelitatea. Pe tunurile regelui Franței, Ludovic al XIV-lea, exista următoarea inscripție: „ultima ratio regnum” – ultimul argument al regilor. În armata sa, muscheta a fost înlocuită cu pușca, baioneta, proaspăt inventată de Sébastien La Prestre, marchiz de Vauban, a dus la dispariția lăncii, iar cavaleria a fost înzestrată cu carabine.
Este cunoscut faptul că Ludovic al XIV-lea avea o capacitate deosebită de a se adapta vieții de război, soldații respectându-l nu doar pentru calitățile sale strategice și militare dovedite pe câmpul de luptă, ci și pentru Hôtel des Invalides. Complexul de clădiri a fost construit ca spital și azil pentru veteranii de război. Construit în prima parte a domniei sale, 1670-1676, astăzi adăpostește și mormântul lui Napoleon Bonaparte. Războaiele de anexiuni extrem de costisitoare din perioada 1688-1713 au fost finanțate din buna colectare a taxelor. Louisiana, statul din coloniile franceze de pe continentul american, a fost înființat și numit în cinstea sa, în 1682, de către exploratorul francez Robert Cavalier de La Salle.
În 1667, invadează Țările de Jos și spaniole, pe care le considera moștenire a soției sale, începând astfel un război ce avea să dureze mare parte a domniei sale. După o campanie genială a trebuit să se retragă sub presiune engleză și olandeză, motiv pentru care s-a jurat să se răzbune pe olandezi. În acest scop s-a aliat cu vărul său ; Carol al II-lea al Angliei, iar în 1672 a invadat Țările de Jos. Războiul avea să se încheie în 1678, odată cu semnarea Tratatului de la Nijmegen, în urma căruia Ludovic ieșise victorios. Aproape singur învinsese o coaliție (Spania, Olanda și Sfântul Imperiu Roman) și dictase termenii inamicilor. El anexase Flandra, Lorena și Franche-Comté. Flota sa le egala pe cea engleză și olandeză ; iar la Paris era numit „Cel Mare”.
În 1680, Marchiza de Montespan a fost implicată într-un scandal în care multe persoane importante fuseseră acuzate de vrăjitorie. Temându-se pentru reputația sa, a moderat ostentația și distracțiile de la curte. În 1682, sediul guvernului este mutat la Versailles. Anul următor, regina moare; iar Ludovic se recăsătorește în secret cu doamna de Maintenon, alături de care a rămas până la moarte. După moartea lui Colbert, situația Franței se schimbă. Tradiționalilor inamici li se alătură acum și protestanții. Regele vedea în toți protestanții posibili rebeli, iar atunci când nu a reușit să-i convertească, a revocat Edictul de la Nantes care le acorda libertatea la religie și a început persecuția acestora. Englezii, olandezii și habsburgii s-au unit pentru a rezista expansionismului francez, iar rezultatul a reprezentat un război de 9 ani în urma căruia Franța a fost nevoită, prin Tratatul de la Rijawijk, să renunțe la teritoriile cucerite. În Războiul de Succesiune spaniol ajutase la formarea unei alianțe anti-franceze, în urma căreia Franța aproape că pierduse toate avantajele dobândite secolul precedent. În urma unei revoluții în Londra, combinată cu victorii ale Franței, s-a ajuns la sfârșitul războiului. Tratatele semnate au dus la pierderea hegemoniei, dar la păstrarea teritoriului intact.
Ludovic a murit în 1715, la vârsta de 77 de ani. În testamentul său, acesta a lăsat puterea reală în mâinile Ducelui de Maine, fiul său cu Doamna de Montespan, testament ce avea să ajute la distrugerea monarhiei. Parlamentul din Paris a anulat testamentul și a redescoperit o putere politică care a folosit la împiedicarea tuturor reformelor domniilor viitoare, făcând astfel Revoluția Franceză inevitabilă.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/biography/Louis-XIV-king-of-France
https://adevarul.ro/stiri-locale/zalau/cum-decurgea-o-zi-din-viata-regelui-soare-se-1982369.html
