Moscova organizează alegeri locale și municipale în teritorii pe care le controlează din sudul și estul Ucrainei

Rusia organizează alegeri locale în zone din sudul și estul Ucrainei pe care le controlează. Scrutinul, care coincide cu alegerile locale din Rusia, este considerat ilegal de către guvernul ucrainean. Pentru a doua oară în mai puțin de un an, ucrainenii care trăiesc sub ocupație rusă sunt chemați la secții de votare. În luna septembrie din 2022, Moscova a orchestrat un referendum privind anexarea a patru regiuni parțial ocupate, demers condamnat la scară largă în întreaga lume. Acum, în continuarea eforturilor de a integra acele zone în statul rus, se desfășoară alegeri locale și municipale. Candidații sunt, cu toții, proruși sau chiar ruși și includ guvernatori aleși de Moscova. În unele zone, alegerile anticipate se desfășoară deja de o săptămână. Oamenii trebuie, de multe ori, să voteze în prezența soldaților ruși înarmați. Oficialii ucraineni au avertizat oamenii să nu participe la vot și susțin că orice cetățean ucrainean implicat în organizarea alegerilor se poate aștepta să fie pedepsit în viitor./cstoica/dstanesc

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 septembrie)