Vasile Manta: “1951 – A început stocarea pe bandă de magnetofon a emisiunilor de teatru, inclusiv Teatru pentru Copii.”
Stocarea pe bandă de magnetofon a emisiunilor de teatru, inclusiv Teatru pentru Copii, a început în 1951 și s-a generalizat în 1952. Până atunci au existat doar niște discuri de ebonită pe care erau înregistrate efecte sonore folosite la ilustrația unor piese de teatru. Înregistrarea pieselor de teatru pe banda magnetică a însemnat un mare pas înainte. Efectele sonore au putut fi pregătite din timp și actorii au avut posibilitatea să asculte piesa de teatru înainte de difuzare și au putut să corecteze unele greșeli care se strecuraseră la înregistrare. Despre aceste schimbări apărute în lumea Teatrului radiofonic ne-a vorbit Vasile Manta – inginer de sunet și regizor:
„La Teatrul Radiofonic erau câţiva regizori care efectiv iubeau copiii. Vă dau câteva exemple: Constantin Moruzan, Paul Stratilat “Titi”… nu Titi Acs, a fost şi Titi Acs, dar el era mai mult cu partea muzicală… Val Moldoveanu, chiar şi Mihai Zirra, care a fost unul dintre întemeietorii regiei de teatru radiofonic. Era foarte respectat. Şi el avea o mare dragoste pentru copii. Deci din punctul ăsta de vedere am avut întotdeauna o deschidere extraordianră faţă de oamenii care îi îndrumau pe copii.
În perioada interbelică pe discuri de ebonită s-au înregistrat cu ajutorul Casei Columbia numai anumite lucruri speciale, cum ar fi discursul lui Nicolae Iorga, discursul lui Titulescu, lucruri importante. Pe discurile de ebonită făcute de Casa Columbia şi donate Radioului sau vândute Radioului erau: efecte sonore, muzică care se folosea pe viu în timpul spectacolului de teatru. Emisiunile de teatru se realizau în direct şi aveau hazul lor. Erau emisiuni grele, în care n-aveai voie să greşeşti, iar dacă greşeai trebuia să repari din mers o bâlbă… Inginerul George Puican a fost unul dintre cei mai mari regizori de teatru radiofonic. Înainte de război, când toate emisiunile se transmiteau în direct, a fost inginerul Lohan. George Puican a preluat de la inginerul Lohan această meserie, după ce Radioul a intrat într-o nouă etapă, după anii ’50, mai precis după 1951, când în studiourile noi de aici, din strada Berthelot, au început înregistrările de teatru şi stocarea lor pe bandă de magnetofon. Stocarea pe bandă de magnetofon a emisiunilor de teatru, inclusiv Teatru pentru Copii, a început în 1951 și s-a generalizat în 1952”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2012]
