Resfinţirea monumentului marelui mecena român Teodor Papp la Gyula, Ungaria

Duminică, 10 septembrie 2023, a fost o zi de sărbătoare pentru comunitatea istorică românească din Gyula. În această zi, a fost resfinţit impunătorul monument al marelui mecena român Teodor Papp (1822–1887), născut la Gyula, la 110 ani de la aşezarea osemintelor sale în Cimitirul Mare Românesc din oraş, pe terenul donat de către ilustrul înaintaş. La manifestări a participat şi Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula.

Evenimentul comemorativ a debutat printr-o slujire arhierească celebrată la Catedrala Episcopală „Sf. Nicolae” din Gyula, ce a avut în centru înalţi ierarhi,  Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), împreună cu un numeros sobor de clerici din Ungaria și România. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei din Șiria, Arad, iar la slujbă, alături de credincioșii români din Gyula, au participat credincioși din Oradea, Arad, Deva și din alte părți.

De asemenea a evocată personalitatea lui Teodor Papp (cântăreț bisericesc, avocat, notar, filantrop, mecena al culturii române), care s-a născut la Gyula şi a lucrat mulţi ani la Budapesta şi Lugoj. El a ajutat pe tinerii talentați și fără posibilități materiale din cadrul comunităţii, prin burse oferite prin intermediul fundației care i-a purtat numele (Fundația „Teodor Papp”), administrată de către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului.

Îndată după Sfânta Liturghie a fost oficiată și slujba parastasului comemorativ pentru Teodor Papp. Înalţii ierarhi au sfinţit lucrările de restaurare și înfrumusețare a mausoleului lui Teodor Papp, precum şi lucrările de renovare a Cimitirului Mare Românesc din Gyula, lucrări sponsorizate de către Gheorghe Isai, om de afaceri român din Ungaria. Manifestările la care au asistat sute de persoane,  au fost sprijinite de către Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU),  Centrul de Documentare și Informare AŢRU; Autoguvernarea Românească din Gyula, ș.a.

 

 

RADOR – 11 septembrie