Sfânta Elizabeth Ann Seton, prima persoană declarată „sfântă” care a fost canonizată în Statele Unite

Context

Pe data de 28 august 1774, în New York, s-a născut Elizabeth Ann Seton, misionară, membră a Bisericii romano catolice și a ordinului „Sisters of Charity of St. Joseph”. Pe timpul vieții, s-a concentrat pe acțiuni caritabile, pentru comunitatea unde locuia, fără a cere bani în schimb. Ca profesie, Elizabeth Ann a activat în învățământ, unde s-a oferit să predea educație primară către fetele cu condiție financiară scăzută. A trecut la cele veșnice pe data de 4 ianuarie 1821, în Emmitsburg, Maryland.

O viață dedicată sacrului

Elizabeth a fost fiica unui distins fizician care și-a dorit ca ea să-i calce pe urme. În 1797 s-a alăturat Isabellei M. Graham și au deschis primele instituții dedicate acțiunilor caritabile, cu sediul central în New York. În cadrul organizației „ Society for the Relief of Poor Widows with Small Children” a ocupat funcția de trezorier pentru șapte ani. S-a căsătorit în 1794 cu  William M.Seton, cu care a avut cinci copii. Cel mai mare dintre copii a murit la scurtă vreme de tuberculoză, potențată și de faptul că familia Seton trecuse printr-un faliment.

Acest eveniment a marcat-o pe Elizabeth, care se convertește la romano-catolicism datorită relațiilor pe care le avea în Italia. În urma convertirii, din 1805 s-a alăturat Bisericii Romano-Catolice din New York. Pentru o scurtă vreme, Seton a deschis o școală catolică pentru băieți. Ulterior, în 1808, Elizabeth a acceptat invitația lui Louis William Dubourg, directorul colegiului religios „Sfânta Maria” din Baltimore, pentru a deschide o școală catolică pentru fete. Pe lângă acest lucru, din 1809 a fondat o comunitate religioasă în Baltimore, dedicată catolicismului. Alături de alte fete, a început să depună muncă voluntară pentru ajutorarea săracilor.

A depus jurământul în fața Arhiepiscopului John Carroll și s-a alăturat ordinului „Sisters of St. Joseph”, primul ordin catolic de femei. Anumiți cercetători consideră că  Elizabeth Seton Ann a pus bazele învățământului bisericesc din Statele Unite. Ordinul din care Elizabeth făcea parte s-a extins în 1814 în Philadelphia și în 1817 în New York. Până în 1821, când trece la cele veșnice, ea a coordonat 20 de comunități  de persoane nevoiașe. Ca semn de prețuire, din 1856, în cadrul Seton Hall University din New Jersey, există câteva locuri care poartă denumirea iar din 1885, ordinul din care Elizabeth făcea parte a fondat „ Seton Hill Junior College” cunoscut acum ca „ Seton Hill University”, în Greensburg, Pennsylvania.

A fost canonizată în anul 1975.

Autor:Alexandru Balaci

*

Bibliografie

https://www.britannica.com/biography/Saint-Elizabeth-Ann-Seton

https://www.womenshistory.org/education-resources/biographies/elizabeth-ann-seton

The Life of Saint Elizabeth Ann Seton

 Articole

FRENCH, KARA M. American Catholic Studies 130, no. 3 (2019): 79–81. https://www.jstor.org/stable/27098010.

RADOR – 14 septembrie