Radio România la 95 ani.  

Dionisie  Şincan: “Un department important al radioului este Fonoteca.”

de Octavian Silivestru

Un department important al Radioului este Fonoteca. Aici se păstrează (sau ar fi trebuit să se păstreze) cele mai importante cuvântări rostite în fața microfonului. În perioada interbelică au fost înregistrate pe discuri de ebonită Conferinețele Radio ținute de pesonalitățile vremii (Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu, Tudoe Arghezi, etc….), iar în timpul războiului  scurte cuvântări  rostite de conducătorii țării (Ion Antonescu, Mihai Antonescu). Pe discuri de ebonită au fost înregistrate cele mai multe dintre reclamele difuzate la Radio. După război, cea mai mare parte din aceste înregistrări au fost distruse din dispoziția unei comisii care a exclus din fonotecă tot ce era considerat “potrivnic clasei muncitoare”. Matrițele au fost distruse, iar discurile de ebonită au fost sparte cu ciocanul. Pierderile au fost mari și, din păcate, irecuperabile. Dionisie Șincan,  care a fost redactor la emisiunile culturale între 1950 – 1969, a cunoscut conținutul Fonotecii radio.


Dionisie Sincan, ziarist.

„Fonoteca a fost împărţită în două categorii: fonoteca numită mai tîrziu „de Aur” –  cea care se păstra nelimitat – şi fonoteca de tranzit, de serviciu, unde se păstrau un timp limitat: o lună, două luni, un an, doi ani. Oricum, era un regim al benzilor foarte bine stabilit prin Regulamentul de ordine interioară. Fiecare bandă care intra în emisie păstra pe ea, pe această etichetă: „se păstrează atât” – nelimitat sau nu-ştiu-cum.  Eu, la Redacţia Politică, am fost pus vreme de câţiva ani de zile de Eugen Preda să fac o retrospectivă politică la sfîrşit de an. Vreau să vă spun că nu am putut să găsesc benzi, că nu se păstrau, în legătură cu evenimentele de peste an. E foarte important! Cu personagii foarte importante din interiorul ţării şi din exterior. Nişte personalităţi formidabile, care dacă  ar fi fost păstrate în fonotecă ar fi fost bine. Deci am o părere foarte proastă despre mecanismul de păstrare, despre regimul benzilor din Radio. Cred că a fost o hemoragie îngrozitoare. Poate că aşa, formal, se mai păstrează ceva în domeniul cultural. (…)  Despre  înregistrările cu scriitorii care nu intrau pe post…  au fost trecuţi la Fonoteca numită mai tîrziu „de Aur”.  Au şi fost descoperite unele acum, de curând. (….) Eu am să vă spun o chestiune de mare responsabilitate. Pe care am aflat-o după ce am ajuns la Televiziune. Fiind Televiziunea împreună cu Radioul, Televiziunea având nevoie – să spunem – de un fragment cu [actorul George] Vraca. Și Radio îl avea înregistrat pe Vraca!  Îmi amintesc că a fost vorba de „Scrisoarea III”, de un fragment care trebuia să fie copiat. N-au copiat. Au băgat foarfeca, au luat bucata de bandă şi s-a dus la Televiziune. Și [fragmentul] s-a pierdut! Căutaţi-l pe [George] Vraca cu „Scrisoarea III!”  Nu ştiu dacă îl găsiţi!”

 

 

[Interviu realizat de Virginia Călin, 1998]