Inspectorii ANSVSA vor efectua controale în toate unitățile de învățământ

Inspectorii sanitar-veterinari încep luni controale în toate unitățile de învățământ pentru a vedea dacă sunt respectate siguranța alimentară și igiena spațiilor pentru prepararea și servirea meselor. Sunt vizate creșele, grădinițele, școlile și unitățile care funcționează în regim after-school, semi-internat sau internat. Vor fi verificate cerințele referitoare la construcție și dotarea cu facilităţi și echipamente a blocurilor alimentare și cantinelor, condițiile de igienă și de întreținere a spațiilor de prelucrare și depozitare a alimentelor, a echipamentelor de protecție și de lucru, dar și lista furnizorilor de produse alimentare acceptați. Șeful ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în cazul constatării unor deficiențe, se vor lua măsuri precum retragerea de la consum a produselor neconforme, aplicarea de amenzi de până la 40.000 lei, suspendarea temporară sau chiar interzicerea a activității.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 septembrie)/rpatulea/ilapadat