Ministerul Finanţelor lansează noi tranşe de titluri de stat

Cei care vor să-și investească economiile au la dispoziție o nouă tranșă de titluri de stat Tezaur, care oferă o dobândă de 6,25% la un an și de 7,1% la trei ani.

Persoanele fizice care sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual pot cumpăra astfel de titluri online până pe 12 octombrie, dar există și posibilitatea procurării lor de la sediile unităților Trezoreriei statului până pe 13 octombrie, precum și de la poștă, până pe 12 octombrie de la oficiile din mediul urban şi până pe 11 octombrie la unitățile la țară.

Ministerul de Finanțe a lansat și o nouă ediție a programului de titluri de stat FIDELIS, ce pot fi tranzacționate la bursă și care pot fi procurate până pe 3 octombrie./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 19 septembrie