Senatul a respins propunerea legislativă privind deţinerea de canabis

Realizator: Amalia Bojescu – Propunerea legislativă care prevedea dezincriminarea şi sancţionarea drept contravenţie a faptei constând în deţinerea de canabis în limita a trei grame pentru consum propriu a fost respinsă de Senat, ca primă Cameră sesizată. Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PNL Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, spunea că educaţia este cel mai important mijloc de luptă împotriva traficului şi consumului de droguri.
Cristian Niculescu-Ţâgârlaş: Este regretabil că, în aceste momente în care vedem zi de zi accidente, infracţiuni săvârşite sub influenţa drogurilor, să ne putem permite o astfel de măsură prin care să deschidem „cutia Pandorei”. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem ca senatori e să promovăm modelele educaţionale, modele importante prin care tinerii să nu se mai atingă și să nu mai fie inspiraţi de droguri.
Realizator: Propunerea legislativă intră în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care trebuie să dea un vot decizional, transmite redactorul Alina Stănuţă./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 septembrie)