Calendarul evenimentelor, 20 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* New York, SUA: Preşedintele României, Klaus Iohannis susţine o intervenție națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite – la sediul ONU (ora 10:00, ora locală; ora 17:00, ora României)

– Senat

* ora 10:00 – Lucrări în plen

  • dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • vot final (inițiative legislative cu caracter ordinar)

* ora 12:00 – întrebări, interpelări și răspunsuri

* ora 13:00 – declarații politice

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 12:00 – Comisia pentru afaceri europene – etaj 4, sala 4044
  • ora 14:00 – Comisia pentru cultură şi media – nivel P1, Dimitrie Cantemir
  • ora 14:00 – Comisia pentru politică externă – nivel P1, Sala „Dimitrie Cantemir”

 

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Şedinţa în plen (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Declaraţii politice
  • ora 10:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 11:30 – Vot final (prezență fizică)
  • la încheierea votului final (prezență fizică) – Şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 13:00 –  Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Ședințele Comisiilor parlamentare

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare și consultare
  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – Sala de consiliu, nivel 1M, după votul final
  • Comisia pentru tineret și sport – Documentare si consultare
  • ora 9:00 – Comisia pentru afaceri europene – Corp B2, Parter
  • ora 9:00 – Comisia pentru învăţământ – sala 3150
  • ora 9:30 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţi – sala 7077, et.7
  • ora 12:00 – Comisia pentru politică externă – după votul final
  • ora 12:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – sala 29, etaj P1
  • ora 13:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi

– Guvern

* Programul premierului Marcel Ciolacu

  • ora 9:30 – Întâlnire consultativă cu organizații nonguvernamentale – la Palatul Victoria
  • ora 13.00 – Întâlnire cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social – la Palatul Victoria
  • ora 15:30 – Primirea echipei care a reprezentat România la Jocurile Invictus desfășurate la Düsseldorf, în Germania – la Palatul Victoria

– Uniunea Europeană

* Bruxelles: În cadrul „Săptămânii europene a mobilităţii” (16 – 22 sep.), Jean Todt, reprezentantul special al Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru siguranţa rutieră, împreună cu comisarul european Adina Vălean şi actriţa Michelle Yeoh, câştigătoare a premiului Oscar, vor lansa campania globală ‘Make a Safety Statement’. Desfăşurată în peste 1 000 de oraşe din 80 de ţări, pe durata a doi ani, campania va încerca să contribuie la reducerea numărul victimelor accidentelor rutiere

– Ministere

* Conferinţa ‘Patrimoniul cultural, natural şi construit la 150 de ani de la proiectarea castelului Peleş’, organizată de Asociaţia pentru ‘Patrimoniul Regal Peleş, sub auspiciile Familiei Regale a României – ora 11:00, la Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’. Printre participanţi: principele Radu al României, ministrul culturii, Raluca Turcan, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor

* Conferinţă de presă organizată de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Sorin Grindeanu, cu ocazia semnării a trei contracte pentru obiective de infrastructură rutieră – ora 12:00, la MTI

– Apărare, Interne

* Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea – ora 10:00

* Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba – ora 11:30

– Administraţie

* Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov a lansat în SEAP licitaţie pentru studiu de fezabilitate în vederea introducerii şi dezvoltării serviciilor de tren urban şi metropolitan pe traseul Gara de Nord – Chitila – Scroviştea. Operatorii economici interesaţi să se înscrie la această procedură, au ca termen limită data de 20 septembrie

* Evenimentul ”Hai să discutăm despre serviciile publice din Sectorul 1”, organizat de Grupul de Cetăţeni Activi pentru Servicii Publice de Calitate la Nivel – ora 18:00, Start-up Studio, Str. Mendeleev, nr. 5