de Răzvan Moceanu

Pictorul Dumitru Ghiaţă s-a născut la 22 septembrie 1888, la Colibaşi în judeţul Mehedinţi.

A lucrat, o perioadă, ca laborant la Institutul de Seruri şi Vaccinuri al profesorului dr. I. Cantacuzino, apoi a studiat timp de trei ani în atelierul pictorului Artur Verona. În 1913 – 1914, obţine, cu ajutorul lui Cantacuzino, o bursă de studii la Paris, unde a frecventat academiile Ranson şi Delecluze. S-a familiarizat cu tehnicile post-impresioniste, pe care le-a a asimila într-o manieră personală în lucrările sale: naturi moarte, peisaje şi compoziţii în culori sobre, cu influenţe din arta populară.

A debutat în anul 1914 şi a expus la Salonul oficial.

În anul 1922, a realizat o călătorie de studii în Italia, cu ajutorul unei burse obţinute prin concurs.

În 1927, Dumitru Ghiață se căsătorește cu Aurelia. În același an începe construirea unei locuințe pe strada Clunet, în cartierul Cotroceni, folosind banii câștigați din vânzarea tablourilor și făcând un credit ipotecar. Casa era formată dintr-un subsol (cameră de serviciu, bucătărie, pivniță și baie), un parter (hol, două camere și bucătărie) și un etaj la care se ajungea pe o scară din lemn. La etaj era situat un imens atelier, cu peretele dinspre nord aproape în întregime din sticlă, pentru a permite o cât mai bună iluminare.

Printre oaspeții obișnuiți ai soților Ghiață s-au numărat Dimitrie Gusti, Dr. Ioan Cantacuzino, Victor Ion Popa, Mihail Ralea.

Expoziţii personale în Bucureşti: 1921, 1925, 1927, 1930, 1935, 1938, 1941, 1943, 1955 şi 1967 (ultimele două retrospective).

După 1947 a expus şi la expoziţii anuale de stat. A luat parte la expoziţii internaţionale, dintre care menţionăm: Paris (1925); bienala de la Veneţia (1928 şi 1958); Delhi (1961); Tokyo (1965, „artă nouă abstractă”); Tokyo (1966, expoziţia A.I.A.P.).

A participat la manifestări de artă românească organizate la: Budapesta (1947); Atena, Cairo, Alexandria, Helsinki, Berlin, Bratislava, Praga (1960); Damasc, Istanbul, Ankara, Paris, Moscova (1961); Viena (1965); Londra, Geneva (1966); Praga, Tel Aviv (1968); Roma, Torino, Moscova, Tel Aviv (1969).

Printre lucrările sale se află Iarnă la Târgoviște (1931), Țărani la târg (1934), Flori de munte (1956), Flori de ferigă (1956), Toamna în pădure (1957), Târg de oale, La târg de cereale, Bolta lui Ilieș, Mame și copii, Natură statică cu pești, Natură statică cu mere, Natură statică cu flori, Popas în pădure la Baia de Aramă, Iarna la Cernădie, Iarna în București, Peisaj marin, Uliță de sat precum şi pictura Clopotniței bisericii din Almăj.

Pentru activitatea sa artistică a fost recompensat cu mai multe premii, titluri şi distincţii: Premiul Academiei Române (1941); Premiul „Ion Andreescu” al Academiei (1957); titlul de Maestru emerit al artei (1957); Premiul de Stat pentru anul 1962.

Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pictorului Dumitru Ghiață i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.

În anul 1971, cu un an înaintea morții pictorului, soții Ghiață și-au donat colecția de artă și locuința statului român, cu condiția ca locuința să devină muzeu după moartea lor.

La 3 mai 1971, Dumitru Ghiaţă primea titlul de Erou al Muncii Socialiste „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii” şi medalia de aur „Secera și ciocanul”.

Dumitru Ghiaţă a murit la 3 iulie 1972.

În anul 1994, la doi ani după moartea soției pictorului, Muzeul „Dumitru și Aurelia Ghiață” a fost deschis publicului pentru câțiva ani, însă în 1999, acesta va fi închis, lucrările fiind depozitate la Muzeul Național de Artă.

Lucrările sale sunt expuse, în prezent,  la Muzeul de Artă al României, Muzeul de Artă din Lyon, Muzeul „Jeu de Paume” din Paris, precum şi în alte muzee şi colecţii din ţară şi străinătate.

Dumitru Ghiaţă este unul dintre cei mai tranzacţionaţi pictori moderni, la licitaţiile de profil.

Pe 31 ianuarie 2009, lucrarea „Golf” a fost vândută cu 30.000 euro, iar în iunie 2009, este vândut cu 20.000 euro tabloul „Peisaj din Prahova”.

Tabloul „Cană cu trandafiri” a fost adjudecat, la începutul lunii octombrie 2010, cu 11.500 de euro, având un preţ de pornire de 4.250 de euro.

În 2011, tabloul său „Case la Balcic”, a fost adjudecat cu 14.500 de euro, după ce intrase în licitaţie cu o estimare minimă de 7.500 de euro.

În 2018, tabloul realizat de Ghiaţă, „De la fântână”, a fost vândut la preţul de 2.500 de euro.

Lucrarea „Târg”, crete colorate de Dumitru Ghiață, a fost adjudecată, în mai 2022, la licitație, contra sumei de 4.300 de lei.

În octombrie 2022, lucrarea sa „Zi de târg” a fost adjudecată entru suma de 1.800 de euro.