Vicepreședintele Parlamentului European a declarat că este puțin probabil ca Ucraina să intre în Uniunea Europeană până în 2029

*Acest conținut a fost creat în Rusia şi necesită să fie verificat din alte surse media independente

Vicepreședintele Parlamentului European, Katarina Barley, consideră că aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană este imposibilă înainte de 2029. Ucraina, în opinia acesteia, în prezent nu îndeplinește niciunul dintre criteriile care trebuie îndeplinite pentru a deveni membru al comunității. Barley consideră că acest scenariu este imposibil în următoarea legislatură a Parlamentului European, care va începe după viitoarele alegeri din 2023 și va dura până în 2029. „Dacă nu schimbăm nimic altceva în Uniunea Europeană, nu văd această posibilitate” – a spus Barley la canalele de televiziune NTV și RTL, răspunzând la o întrebare despre posibila aderare a Ucrainei la UE. Acum, afirmă ea, nu are rost să oferim cifre anuale, pentru că Europa nu funcționează așa. „Trebuie să ne gândim nu numai la Ucraina, ci și la Uniunea Europeană, care ar trebui să fie în stare să accepte această țară” – a declarat Barley. „Trebuie să ne schimbăm dacă vrem să acceptăm țări precum Ucraina” – a explicat vicepreședintele Parlamentului European. Cu toate acestea, ea s-a exprimat în favoarea acordării Ucrainei a șansei de a adera la UE. „Din câte am înțeles, negocierile sunt în desfășurare, dar cu siguranță va dura puțin mai mult timp până la aderarea efectivă” – a conchis ea, adăugând că Uniunea Europeană are criterii clare conform cărora statele pot deveni membre ale comunității. „Fără îndoială, Ucraina nu îndeplinește în prezent niciunul dintre aceste multe criterii” – a conchis ea. UE a acordat Ucrainei statutul de candidat oficial la aderare în 2022. Următorul pas ar trebui să fie începerea negocierilor de alăturare la comunitate. Pentru a lansa procesul de negociere, țările trebuie să îndeplinească mai multe condiții, inclusiv să desfăşoare reforme. Pe 22 iunie, a fost prezentat un raport preliminar al Comisiei Europene privind pregătirea Ucrainei pentru negocieri privind aderarea la UE, conform căruia Kievul a îndeplinit pe deplin doar două dintre cele șapte condiții pentru demararea procesului – a adoptat legislația privind reforma judiciară, precum și cea referitoare la libertatea presei./ssirbu/gpodea

www.tass.ru – 26 septembrie