Miercuri, 27 septembrie, se împlinesc 120 de ani de la naşterea pictorului Alexandru Ciucurencu, unul dintre cei mai importanţi artişti plastici ai secolului al XIX-lea, remarcabil colorist, în portretistică şi în peisaje.
Alexandru Ciucurencu s-a născut la 27 septembrie 1903, la Tulcea.
Şi-a trăit copilăria într-o familie săracă de pescari, având încă 10 frați. Părinţii săi erau Trofim şi Agafia Ciucurencu.
Între anii 1909 şi 1914, urmează şcoala primară în oraşul natal după care, constrâns de sărăcie, este nevoit să lucreze într-o cărămidărie, iar mai apoi într-o ceainărie.
În anul 1916 îşi începe cariera de pictor, ca ucenic al maistrului iconar Mihail Paraschiv.
În 1917, merge până la Odessa, pe urmele tatălui său, care e mobilizat pe front ca soldat, apoi se întoarce la Tulcea, după decesul acestuia.
Între anii 1921 – 1928, a studiat pictura la Școala de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori pe George Demetrescu Mirea și pe Camil Ressu.
În perioada 1926-1928, frecventează, în timpul vacanţelor de vară, „Colonia de pictură” de la Baia Mare.
În 1928, absolvă Şcoala de Arte Frumoase, prezentând, ca lucrare de diplomă, compoziţia „Lângă gară „, marcată puternic de influenţa lui Ressu.
În 1929, se prezintă şi reuşeşte la concursul pentru o bursă în străinătate, în Franţa, cu compoziţia „Repaus”, influenţată, de asemenea, de Ressu. Între timp, satisface serviciul militar la Oradea.
Mai târziu, va urma cursuri de anatomie cu doctorul Rainer, la Baia Mare.
În 1930, Ciucurencu își face debutul artistic la Salonul Oficial București.
În prima perioadă de creație a pictat mai ales naturi moarte, nuduri și peisaje, care se remarcă prin armonie coloristică.
14 martie 1965
Trebuie spus că la jumătatea anilor ’30 ai secolului trecut, marii pictori ai epocii atinseseră acel punct la care, personalitatea lor fiind cristalizată, nu mai ofereau surprize. Tocmai în acel timp apăruse Ciucurencu, stăpân pe construcţie, iubind mai presus de orice culoarea, îndrăznind ceva ce – cum afirmau criticii din domeniu – contemporanii săi nu-şi mai permiteau.
În 1931, pleacă la Paris, abătându-se în drum pe la Veneţia. Va studia la „Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses” şi se înscrie la „Academia Julian” de unde se transferă, la puţin timp după aceea, la Academia „Andre Lhote”. Pictează celebrul „Autoportret”, marcat puternic de influenţa manierei lui Lhote.
Expune mult, în ţară şi în străinătate (Moscova, Paris, Bienala de la Veneţia, Zurich, Londra, Tokyo, Varşovia, Edinburgh, Atena, Praga, Cairo, Bratislava, Berlin, Dresda, Ankara, Sofia, Damasc etc.) şi este foarte apreciat de critica vremii.
În anul 1948, a devenit profesor, apoi, între anii 1957-1968, a activat la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București.
În perioada 1960-1970, creează lucrări aparținând așa-numitului „realism socialist”.
În 1962 are expoziții retrospective la Berlin şi Dresda, iar în 1963, devine membru corespondent al Academiei Române.
În 1964 organizează o expoziţie retrospectivă la Sala Dalles.
În anul 1965, participă la Bienala de la Veneţia şi are o expoziţie personală la Zürich, iar un an mai târziu, expune la Londra și Tokyo.
În anul 1970, are o expoziţie personală la Paris, la Galeria Bernheim-Jeune, iar în 1971, expune la Atena, fiind elogiat de presa elenă de specialitate.
În fine, tot în anul 1971, expune la al 84-lea salon al Independenţilor la Paris și la Edinburgh, iar în 1972, are o amplă expoziţie retrospectivă la „Sala Dalles”, însoţită de cronici elogioase.
În anii maturităţii artistice, Ciucurencu a evoluat spre o paletă mai rafinată, un desen concis și compoziții geometrizate. Acesta se folosește de o paletă aproape monocromă de culori, fără să îmbine tonurile închise și deschise, ci mai degrabă lucrează în tonuri calde și reci. Pe alocuri, pictura sa are aspecte de acuarelă, cu accente de contur. Paleta tematică a creaților sale este destul de largă, însă a excelat în portretistică, dar și în peisaje.
După 1944, Ciucurencu a realizat, mai ales, compoziții cu subiecte istorice sau sociale. A mai pictat și portrete ale personalități culturale (Sonia Cluceru, Krikor H. Zambaccian, George Călinescu, Mihail Jora, etc.) sau portrete de muncitori și peisaje industriale.
Printre lucrările sale, menţionăm Pieta, 1930, Jucătoarea de șah, 1941, Ana Ipătescu, 1949, Epilogul răscoalelor, 1957, 1 Mai liber, 1958, Olga Bancic pe eșafod, 1959, Portret de bărbat (reprezentându-l pe poetul Marcel Breslașu) în colecția Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Scriitorul și criticul literar George Călinescu, 1952, Doamna Călinescu, 1962
Alexandru Ciucurencu a pimit numeroase premii şi distincţii, precum titlul de Laureat al Salonului oficial (1930), Ordinul Muncii clasa I (1948), Maestru Emerit al Artei din R.P.R. (1956), Premiul Ion Andreescu al Academiei Române (1956), Ordinul Steaua Republicii Populare Române clasa a III-a (1959), titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română (1964) „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”, Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.
El a fost căsătorit cu Ana Asvadurova Ciucurencu.
Alexandru Ciucurencu a murit la 27 decembrie 1977, la vârsta de 74 de ani, la București.
La un an de la dispariţie, apare cea mai cunoscută lucrare consacrată prestigiosului pictor, cea realizată de Mircea Deac, albumul de artă „Ciucurencu“, apărut la Editura Meridiane, care cuprinde o valoroasă serie de reproduceri, fotografii, precum şi corespondenţa inedită dintre Alexandru Ciucurencu şi George Călinescu.
În prezent, lucrările lui Ciucurencu se află în colecţii particulare, la Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul de Artă din Tulcea.
Critica de specialitate arată că „Alexandru Ciucurencu, artist de anvergură europeană şi universală, este primul mare artist national, de la Grigorescu încoace, care a rezolvat temeinic problemele esenţiale ale esteticii în pictură.”
