Regiunea Dnipropetrovsk, vizată de atacuri nocturne

Ocupanții ruși au bombardat, din nou, raionul Nikopol din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk. În noaptea de marţi spre miercuri, ruşii au folosit artileria grea pentru a ataca zone populate din raionul respectiv, bombardamentele soldându-se cu victime şi clădiri avariate. Şeful Administraţiei Militare Regionale Dnipropetrovsk, Serhi Lisak, a raportat că au fost atacate comunităţile teritoriale unite Nikopol şi Mirove. Două persoane au fost rănite în timpul bombardamentelor, ambele fiind internate în spital. De asemenea, o clădire cu două etaje a luat foc şi au fost avariate clădirea unei întreprinderi private şi patru dependinţe. Au mai fost avariate şase case particulare, mașini, conducte de gaz și linii electrice./sdan/ilapadat

(Agenția de presă RBC – 27 septembrie)