Principala prioritate a Bulgariei rămâne consolidarea integrării sale europene (preşedintele Rumen Radev)

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, participă la Conferinţa Anuală a Ministerului Afacerilor Externe cu şefii reprezentanţelor Bulgariei în străinătate, care se desfăsoară, vineri, la reşedinţa Boiana din Sofia. Conferinţa are loc sub titlul „Bulgaria în lumea multipolară: provocări, priorităţi, soluţii”. Şeful statului bulgar a declarat că principala prioritate a Bulgariei rămâne consolidarea integrării sale europene – aderarea la Spaţiul Schengen şi la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Radev a subliniat că principalul obiectiv al politicii externe este securitatea naţională şi independenţa ţării. „Pentru a avea o politică externă eficientă, trebuie să avem ţeluri şi priorităţi clare. Aceste priorităţi trebuie să fie comunicate şi apărate prin consens”, a subliniat preşedintele Bulgariei./ddaniela/csimion

www.dariknews.bg – 29 septembrie