Calendarul evenimentelor, 3 octombrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Senatorii şi deputaţii UDMR depun proiectul de lege care are ca scop stabilirea cotelor de prevenţie şi intervenţie, pe baza studiului ştiinţific privind estimarea populaţiei de urs brun, în vederea protejării vieţii umane şi conservarea speciei

  • ora 15:30 – Declaraţii de presă susţinute de senatorul Barna Tanczos – în faţa sălii de plen a Camerei Deputaţilor, nivel P1

– Senat

* Preşedintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlățean, are o întrevedere cu Yerlik Ali, ambasadorul Republicii Kazahstan în România – ora 11:00, la camera 4019

* Președintele Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, Nicoleta Pauliuc, organizează, cu începere de la 11:30, dezbaterea „Siguranța copiilor în mediul online. Acces la social media cu acord parental” – la sala Avram Iancu, nivel P1, Senat. Dezbaterea va fi difuzată live pe pagina de Facebook a Senatului. La dezbatere vor participa președintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, ministra Educației, Ligia Deca, ministra Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, ministrul Cercetării, Inovării si Digitalizării, Bogdan Ivan, Avocatul Poporului, Renate Weber, parlamentari și membri ai societății civile. Începând cu ora 11:00, senatoarea Nicoleta Pauliuc va susține declarații de presă

* ora 12:00 – Ședinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – vot final

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • Comisia pentru sănătate
  • ora 9:00 – Comisia pentru mediu
  • ora 10:00 – Comisia pentru tineret și sport – etaj 5, sala 5058 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală – etaj IV, sala 4060 și online
  • ora 11:45 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 4, sala 4044 și online
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
  • ora 12:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 4, sala 4044 și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru învăţământ – etaj 5, sala 5058 la sediul Senatului și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, sala 3047 și online
  • ora 13:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj VI, sala 6001
  • ora 14:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – parter, Corp B3, sala 9
  • ora 14:00 – Comisia pentru știință, inovare și tehnologie – etaj 5, sala 5058 și online
  • ora 14:00 – Proiect – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – Parter, Corp B3, Cam. 9 (Sala de sedințe a Comisiei pentru apărare)

– Camera Deputaților

* ora 13:30 – (prezență fizică) – Şedinţa Biroului permanent și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică)

  • ora 16:00 – Ora Guvernului – Dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al USR cu tema „Cum pregătește ministerul de Interne lupta împotriva drogurilor? Strategiile și măsurile ministerului de interne pentru combaterea traficului de droguri”. Ministrul invitat – Marian- Cătălin Predoiu, ministrul afacerilor interne
  • ora 17:00 – Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 17:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual.
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare și consultare
  • Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, Corp B4 – După ședința în plen a Camerei Deputaților
  • ora 17:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1
  • ora 17:00 – Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
  • ora 17:30 – Comisia pentru știință și tehnologie – cam 3150, Etaj 3, Corp B4

– Guvern

* Programul premierului Marcel Ciolacu:

  • ora 10:00 – Participare la ceremonia dedicată introducerii la nivel național a predării disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul”, eveniment organizat de Guvernul României în colaborare cu Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic – la Palatul Victoria. Alocuțiunea susținută de prim-ministrul Marcel Ciolacu va fi transmisă LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria
  • ora 13:00 – Întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române – la Palatul Elisabeta. Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu vor întâmpina înaltul oaspete în fața Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la dejun. După dejun, prim-ministrul Marcel Ciolacu va fi invitat în Sala Regilor

pentru a semna în Cartea de Aur a Palatului Elisabeta

– Ministere

* Ministrul Mediului, Mircea Fechet, va testa o soluţie de colectare şi reciclare a ambalajelor de băuturi, instalată în magazinele unui retailer, în anticiparea sistemului de garanţie – returnare – ora 10:30, la Auchan Berceni, Drumul Dealul Bisericii 67-109; participă şi ministrul Mediului din Republica Moldova, Rodica Iordanov

* În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează dezbaterea publică pe tema proiectului Ordonanţei de urgență a Guvernului pentru modificarea alineatului (11) al articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina (detalii suplimentare pe pagina de internet a instituției) – ora 11:00, în sistem mixt. Astfel, persoanele interesate pot lua parte la dezbatere online sau fizic (în limita locurilor disponibile) la sediul M.A.I. (Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, București), cu respectarea principiului asigurării priorității în funcție de momentul înscrierii

* Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea şi inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, chestorul de poliţie Tiberiu Gim Giurea, vor semna contractul de finanţare pentru proiectul de importanţă strategică ‘SAFE’ – Un climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă, finanţat prin Programul Interreg IPA România – Serbia 2021-2027 – ora 14:00, la MDPA, Sala de consiliu, Bd. Libertăţii, nr. 16

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 90 de milioane lei

– Apărare, Interne

* Jud. Constanța: VALAHIA 2023, exerciţiu de răspuns la nivel naţional pentru situaţii de urgenţă nucleară, care face parte din proiectul Norway Grants – ‘Îmbunătăţirea securităţii şi siguranţei nucleare în România – Creşterea rezilienţei la dezastre şi a pregătirii pentru răspunsul la evenimente nucleare şi radiologice’, finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian. Exerciţiul este organizat la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, în perioada 3 – 5 octombrie, de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) / Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) / CNE Cernavodă, cu suportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena (AIEA) şi al Autorităţii pentru Radioprotecţie din Norvegia (DSA)

– Administrație

* Primarul General, Nicuşor Dan, verifică stadiul lucrărilor de consolidare a imobilului din Str. Blănari, nr. 14 (fostul Club A) – ora 10:00

* Timișoara: Ședința extraordinară a Consiliului Judeţean Timiş – ora 10:00. Ședința se va derula în sistem videoconferință și va fi transmisă live pe pagina de Facebook a CJ Timiş

– Juridic

* Ședința Secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – ora 9:30

* Şedinţa publică a Curții Constituționale a României (ora 10:00) şi şedinţă în plen

  • Curtea Constituţională a României dezbate sesizarea USR şi Forţa Dreptei, dar şi pe cea a preşedintelui Klaus Iohannis, privind modificările aduse Codului civil referitoare la regimul arendei
  • Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul

– Organizații

* Conferinţă susţinută de Teodor Baconschi cu tema ‘Sfârşitul Creştinătăţii. Gânduri despre modelul apostolic al credinţei’, din seria ‘Justiţia memoriei’, organizată de Fundaţia Academia Civică şi Fundaţia Spandugino – ora 17:00, la Reprezentanţa la Bucureşti a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Str. Jean-Louis Calderon nr. 66

– Sindicate, Patronate

* Sindicatul FORUM din administrația publică București, afiliat la Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), din cadrul Confederației Cartel Alfa, organizează o acțiune de protest – pichetare – pe trotuarul vizavi de Primăria Municipiului București, în intervalul orar 10:00 – 12:00

– Economic

* Compania aeriană Wizz Air organizează o conferinţă de presă în care va anunţa planurile companiei pentru România – ora 11:15, la Hotel Sheraton Bucharest, sala ‘Florida’

* Conferinţa online ‘Economia circulară a României: De la Sistemul de Garanţie-Returnare la reutilizarea şi reciclarea electronicelor şi a materielelor industriale’ – ora 15:00, LIVE pe canalele CursDeGuvernare

* Prima ediţie a evenimentului Tech Transfer, dedicat transferului de tehnologie şi colaborării dintre companii, instituţii publice şi mediul academic, ca parte din seria de evenimente-satelit organizate în jurul conferinţei ‘How to Web’şi realizat în parteneriat cu Orange România şi BCR – orele 16:00-19:00, la Control Club Bucureşti

* Institutul Naţional de Statistică publică date referitoare la:

  • Turismul în august 2023
  • Indicele preţurilor producţie industriale (IPPI) în august 2023

* Depozitarul Central, în perioada 3 oct. 2023 – 3 oct. 2026, distribuie dividende aferente anului 2022 pentru acţionarii VRANCART S.A. (simbol VNC); valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0.01 LEI

– Medicină, Sănătate

* Colegiul Farmaciștilor din România organizează al doilea seminar online din seria de webinare cu tema „Comunicarea cu pacientul” – ora 14:00. Lectori: Farm. Cristina Boț, Farm. Anca Dome

– Învățământ, Cercetare

* Baia Mare: De la ora 13:00, în Sala de conferințe, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, va avea loc deschiderea anului universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – Facultatea de Asistență medicală generală – Centrul de pregătire Baia Mare. Evenimentul va avea loc în prezența rectorului Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Dana Buzoianu

* Timișoara: În contextul evenimentelor organizate de UPT cu ocazia celebrării 100 de ani de la înființarea Politehnicii timișorene, Departamentul Bazele Fizice ale Ingineriei organizează, de la ora 17:00, la Sala Polivalentă din cadrul Bibliotecii UPT, manifestarea aniversară „Colectivul de Electrotehnică al Școlii Politehnice timișorene la 100 de ani”. Evenimentul va cuprinde o scurtă prezentare a Colectivului de Electrotehnică de la înființarea acestuia, decernarea titlului de Profesor Emerit Prof.dr.ing. Dumitru Toader și acordarea unor diplome de excelență

* Timişoara: În organizarea Universității Politehnica Timişoara, prin proiectul SEE 691- Capitalizing on urban culture by promoting cultural heritage and cultural entrepreneurship, coordonat de ş.l. dr. ing. Rareş Hălbac Cotoară Zamfir, vor avea loc, în luna octombrie, două evenimente. Primul va avea loc în data de 3 octombrie, începând cu ora 19:00, la invitaţia şi în colaborare cu Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei, prin preşedintele său, Ilie Sîrbu, şi îl pune în scenă pe remacabilul Andrei Ivanovich, care va oferi un recital la pian la Sinagoga din Cetate, in memoriam Dinu Lipatti. Urmaşul compozitorului Ioan Ivanovich (autorul celei mai cunoscute compoziţii muzicale româneşti în lume – valsul Valurile Dunării,) va interpreta fragmente din opere ale unor compozitori celebri, precum Fr. Chopin, S. Rachmaninov, A. Scriabin, F. Liszt

* Suceava: Consfătuirea județeană pentru activitatea educativă – Educație permanentă și activități extrașcolare se va desfășura, marți, 3 octombrie, ora 13:00, la Teatrul „Matei Vișniec”, având ca temă „Ambasadorii educației FnonF – leadership transformațional”

– Istorie, Arhive

* Muzeul Național de Istorie a României deschide expoziția „Cuza 150”, începând cu ora 18ꓽ00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12. Expoziția va putea fi vizitată în perioada octombrie 2023 – martie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00 (program de vară) și 09:00 – 17:00 (program de iarnă). Proiectul expoziţional este realizat de Muzeul Național de Istorie a României împreună cu Muzeul Unirii – Complexul Muzeal Național Moldova (Iași), Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Municipiului București, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național al Bucovinei (Suceava), Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Muzeul Județean Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” (Bârlad) și Arhivele Naționale ale României. La expoziție a contribuit, de asemenea, Daniel Cosmin Obreja cu obiecte din colecția proprie

– Arhitectură

* Uniunea Arhitecților din România prezintă, de la ora 18:00, la Teatrul Odeon – Majestic, Calea Victoriei, nr. 40-42 la Gala de deschidere a Bienalei Naționale de Arhitectură – ediția a XV-a și la vernisajul expoziției proiectelor participante la concurs. Vor fi premiate secțiunile: Locuințe individuale, Locuințe Colective și  Arhitectura de Interior. Bienala Națională de Arhitectură 2023 este eveniment organizat de Uniunea Arhitecților din România, în parteneriat cu: Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București; Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”; Muzeul Național al Țăranului Român; Institutul Național al Patrimoniului; Comisia Națională a României pentru UNESCO; Muzeul Municipiului București ș.a

– Cultură

* Marți, 3 octombrie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural, se va difuza: Străini În Țara Lor! Scenariu radiofonic de Magda Duțu, după romanul Pribegi în țară răpită de Dumitru C. Moruzi. Regia artistică: Petru Hadârcă. Producție artistică realizată de Teatrul Național Radiofonic – Radio România, în colaborare cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează la Sala „Petru Creția”, Calea Griviței 64-66, o expoziție de bijuterie contemporană, pictură, sculptură, colaj și design vestimentar, organizată în cadrul celei de-a doua ediții a  Bucharest ART Exhibition. Tema evenimentului din acest an este „Femeia în arta modernă”.  Program de vizitare: de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10:00 – 18:00 (3 – 14 oct.). Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Expoziţia fotografică ‘Tradiţii populare din România şi Japonia’, cu 100 de imagini surprinse de artişti niponi în ţara noastră şi de români care au vizitat Ţara Soarelui Răsare, realizată de Asociaţia Internaţională ‘Euro Foto Art’ (AIEFA), va fi găzduită la Palatul Parlamentului timp de zece zile, în perioada 3 şi 13 octombrie. În cadrul acestei expoziţii se reunesc, în premieră absolută, doi artişti fotografi de renume: Kosei Miya din Tokio, care a vizitat România de peste 200 de ori şi care participă la proiect cu fotografii realizate în diferite locuri etnografice din Maramureş şi Ştefan Toth Istvan, preşedintele AIEFA şi curatorul expoziţiei, cu imagini realizate în deplasările de creaţie efectuate în diferite zone pitoreşti ale Japoniei. Expoziţia ‘Tradiţii populare din România şi Japonia’ va fi deschisă publicului în holul de la intrarea S1 a Palatului Parlamentului României, marţi, 3 octombrie, ora 14:00. Expoziţia internaţională va rămâne în Palatului Parlamentului României până pe 13 octombrie, urmând să fie vernisată, în data de 19 octombrie, în Centrul Expoziţional FIAP Ujhorod – din Ucraina, situat în Cetatea medievală din Transcarpathia

* În cadrul evenimentelor dedicate promovării artiștilor plastici contemporani, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București organizează, de la ora 17:00, vernisajul expoziției de rășină epoxidică „Magie lichidă – Capodopere în rășină epoxidică”, realizată de artistul plastic Adriana Năstăsoiu. Prezintă: Daniela Carmen Pavel, vicepreședinte Asociația Artiștilor Plastici – București, Dumitru Nicolae Chilia, președinte Asociația Artiștilor Plastici – București și Aristotel Bunescu, directorul Agenției de Presă Culturală și Sportivă, membru în Consiliul Director al Asociației Artiștilor Plastici – București. Expoziția poate fi vizitată în perioada 3-19 octombrie, după următorul program: luni, între orele 10:00-18:00, și marți-vineri, între orele 10:00-16:00. Evenimentul se va desfășura în limba română și va fi transmis online prin intermediul platformei Zoom. Intrarea este liberă

* Are loc prelegerea „Reaseembling Nature an open-ended story in various attempts”, susţinută de curatoarea Anja Luckenkemper în dialog cu Alexandru Bălăşescu, în cadrul proiectului Artists for Artists Residency Network (AFAR), la galeria Anca Poteraşu, începând cu ora 17:00 – Str. Popa Soare nr. 26. Reţeaua de Rezidenţe ‘Artişti pentru Artişti’ îşi propune să îmbunătăţească mobilitatea artiştilor vizuali contemporani şi a curatorilor, contribuind la crearea de oportunităţi sporite pentru femeile din domeniul artelor, în cele patru ţări europene partenere – România, Germania, Croaţia şi Austria. Acest curator-talk este organizat de ARAC şi Goethe-Institut în cadrul proiectului AFAR Network. Proiectul este coordonat de Asociaţia Română de Artă Contemporană (ARAC) împreună cu cei trei parteneri de consorţiu – Goethe-Institut, Asociaţia Croată a Artiştilor Plastici şi Kunstlerhaus Viena

* Marţi 3 octombrie, de la ora 18:00, va avea loc la Galeria Simeza din Bucureşti (Bd. Magheru nr. 20) vernisajul expoziţiei în care expun: pictor Marinela Mântescu şi sculptorul Mihai Tugearu. Prezintă artistul vizual Valentin Tănase. Lucrările vor putea fi admirate până pe 15 octombrie

* Galeria Calderon Art Studio din Bucureşti (Str. Jean Louis Calderon nr. 39) găzduieşte de la ora 18:00, vernisajul Expoziţiei ‘Balcic’. Expun artiştii: Vali Irina Ciobanu, Maria Jardă şi Vitalie Butescu. Curator: Vasile Sitari

* De la ora 18:00, la Centrul Artelor Vizuale – etaj (Str. Biserica Enei, nr. 16), are loc vernisajul expoziţiei personale a artistei Silvia Stoica, ‘ALBAT / TABLA’, in memoriam Cezar Atodiresei. Cuvânt de deschidere: Cristian-Robert Velescu, istoric şi critic de artă

* Muzeul Colecțiilor de Artă din Calea Victoriei nr. 111 prezintă cel de-al doilea eveniment din cadrul turneului internațional “Carmen Sylva – 180” – concertul susținut de Rodica Vică – soprană, Maria Bîldea – harpă și Silvia Irina Zimmermann – istoric  literar, traducătoare și ilustratoare, care va da voce operelor poetei Carmen Sylva –  ora 18:30. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României – Muzeul Colecțiilor de Artă și Muzeul Național „George Enescu”. În program piese de George Enescu, Agathe Backer Gröndahl, Clara Faisst, August Bungert, Nicolae Bretan și George Stephănescu și lecturi din opera literară a Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva) într-o selecție de Silvia Irina Zimmermann din volumele originale germane și din traducerile în limba română de George Coșbuc, Dimitrie A. Sturdza, Adrian Maniu și Silvia Irina Zimmermann. Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie a locului la adresa de e-mail: birou.presa.musicarte@gmail.com

* Trupa de jazz TRIOSENCE va susține concerte la București și Cluj, în noua experiență muzicală marca Jazz Fan Rising. Noul sound al jazzului german se va auzi în deschiderea seriei de toamnă Jazz Fan Rising la București – marți, 3 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Dalles și la Cluj-Napoca – joi, 5 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Studio a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”

* PIAF! The Show, spectacolul care a electrizat Broadway-ul, în interpretarea extraordinarei Nathalie Lermitte, una dintre cele mai apreciate artiste ale Franței, ajunge și în România,  la Sala Palatului din București, de la ora 19:00, cu celebrele cântece „La Vie en rose”, „Non, je ne regrette rien” sau „Milord”, într-o scenografie originală și proiecții în premieră ale unor imagini cu Edith Piaf nepublicate până în prezent

* Începând cu ora 19:00, în deschiderea ediţiei a V-a a Zilelor Jazzului Maghiar la Bucureşti, (cel mai tânăr festival al Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti se desfăşoară anul acesta în perioada 3 – 6 octombrie) pe scena sălii Teatrelli, CREART va evolua formaţia Djabe, care în decursul celor 25 de ani de existenţă a devenit vârful muzicii fusion jazz/world din Ungaria. Trupa care la Festivalul de Jazz de la Gărâna a strâns 13 000 de spectatori, avându-l invitat pe Steve Hackett, cântă o muzică unică în care jazzul este piperat cu diferite elemente ale muzicii tradiţionale maghiare şi mondiale. Membrii formaţiei sunt: Barabas Tamas – chitară bas, Egerhazi Attila – chitară, Kaszas Peter – tobe, Koos-Hutas Andras – trompetă, Bubenyak Zoltan – clape, Karvaly Tibor – vioară. Evenimentul este organizat de Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti, cu sprijinul Academiei Maghiare de Artă şi al Fondului Cultural Naţional al Ungariei, în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Green Hours Jazz Café şi CREART. Din programul manifestării:

  • În cea de-a doua zi evenimentului (4 oct.), tot de la ora 19:00, la Green Hours Jazz Café, pianistul Cári Tibor şi violoncelistul Szabó J. Attila vor prezenta un proiect de muzică electro-acustică
  • Pe 5 octombrie, începând cu ora 19:00 în sala de concert a institutului va avea loc un concert susţinut de Bágyi Balázs New Quartet, cu ocazia căruia formaţia va lansa albumul său aniversar intitulat ‘Decade’. Formaţia, care anul acesta serbează un deceniu de la înfiinţare, cântă jazz contemporan acustic, bazat pe elemente post bop
  • În ultima zi a festivalului (6 oct.), începând cu ora 16:00, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Sala Auditorium, pianistul compozitor Káel Norbert, profesor de improvizaţie la catedra de pian a Universităţii de Muzică Liszt Ferenc, va susţine un masterclass de improvizaţie la care sunt aşteptaţi în primul rând pianişti, putând însă participa oricine este interesat de arta improvizaţiei
  • Concertul de închidere a celei de-a V-a ediţii a Zilelor Jazzului Maghiar va avea loc de la ora 19:00, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, în Sala Auditorium, cu Jazzical Trio, un trio format din solişti de talie mondială: Káel Norbert – pian, Jónás Géza – contrabas, Lakatos ‘Pecek’ András – tobe

* Brașov: Între 3 octombrie și 8 noiembrie, pianista Adriana Toacsen va interpreta 12 bisuri contemporane, 8 din ele create în cadrul și la inițiativa proiectului Encore. Turneul se va desfășura în cele mai importante centre culturale ale României — Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și București. Encore este un proiect care promovează muzica contemporană cultă și aduce în centrul atenției miniaturile muzicale, cunoscute popular ca „bisuri”, creații sonore compacte și spectaculoase, menite să rămână în memoria afectivă a publicului la final de concert. Cele 12 lucrări ale proiectului vor fi înregistrate și vor fi disponibile publicului în format audio și tipărit, prin editarea unui volum de partituri. Autorii lucrărilor sunt: Dan Dediu, Șerban Marcu, Diana Rotaru, Cătălin Crețu, Cristian Bence-Muk, Sabina Ulubeanu, Gabriel Mălăncioiu, Sebastian Androne-Nakanishi, Irina Perneş, Andrei Petrache, Andrei Virgil Popescu și Rubin Szabó Bázsa Lovász. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Din program:

  • 3 octombrie, ora 19:00 – Filarmonica Brașov, Sala Patria, Brașov

* Cluj-Napoca: În luna octombrie a acestui an vor avea loc mai multe evenimente dedicate proiectului editorial Limbă și cultură germană în România (1918-1933). Realităţi postimperiale, discurs public şi câmpuri culturale, editat de Andrei Corbea-Hoişie și Rudolf Gräf și apărut în două volume la Polirom, în ediție cartonată. Volume finanțate printr-un grant al Ministerului Cercetării și Inovării CNCS-UEFISCDI, Proiectul PN-III-P4-ID-PCCF-2016-0131, în cadrul PNCDI III. Astfel, în intervalul 3 – 5 octombrie, volumele vor fi prezentate la Cluj, Timișoara și Reșița, iar în data de 23 octombrie, la Iași. Din program:

  • Marți, 3 octombrie, ora 13:30, Biblioteca Austria „Bernhard Stillfried” (str. Horea nr. 7, parter) – prezintă: Andrei Corbea-Hoișie, Rudolf Gräf, Ovidiu Pecican. Evenimentul va avea loc în cadrul festivităților aniversării de 20 de ani de la deschiderea Bibliotecii Austria „Bernhard Stillfried”, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

* Constanţa: Festivalul D-butan-T revine la Constanţa cu ediţia a VIII-a, dedicată artiştilor începători în coregrafie, prima etapă desfăşurându-se în perioada 3 – 6 octombrie la malul mării, iar cea de-a doua etapă, între 16 şi 22 octombrie, la Sfântu Gheorghe. Festivalul-concurs D-butan-T 2023, un festival care pune în valoare tineri profesionişti ce activează în lumea teatrului, se întoarce pe scena Teatrului de Stat Constanţa, la Sala Studio din Str. Ion Lahovari nr. 2A. În fiecare an, în cadrul festivalului, este abordat câte un alt domeniu al artelor spectacolului, respectiv actorie, regie, dramaturgie, coregrafie şi scenografie. Ediţia de anul acesta se adresează pentru a doua oară coregrafiei. Organizatorii evenimentului sunt Teatrul de Stat Constanţa (TSC) şi Teatrul ‘Andrei Mureşanu’ (TAM) din Sfântu Gheorghe

* Galați: Fundația Culturală Ideea Europeană, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, Revista Contemporanul, Colegiul național „Octav Onicescu” București și Colegiul Național „Costache Negri” Galații organizează, de la ora 12:00, la Colegiul Național „Costache Negri” Galați, evenimentul „România citește în era digitală”. Invitați: Florin Zamfirescu, Aura Christi, Dana Oprica. Programul evenimentului va cuprinde: lecturi publice, spectacole, prezentări de carte și discuții interactive cu publicul

* Lugoj: Artişti renumiţi din toate arealurile vor fi prezenţi între 28 septembrie şi 28 octombrie, la Lugoj pentru cea de a opta ediţie a Festivalului Internaţional Lugoj Clasic, unde au loc concerte, expoziţii şi conferinţe, spectacole de teatru şi mult aşteptatul Bal Lugoj Clasic. Festivalul este organizat de Asociaţia Enthousiasmos şi este finanţat din bugetul local al municipiului Lugoj. Intrarea este liberă la toate evenimentele. Din program:

  • 3 octombrie, Casa Bredicenilor: Vernisajul expoziţiei artistului plastic Daniela Oraviţanu. Invitaţi: criticul de artă Ioan Iovan şi violoncelista Alexandra Guţu

* Oradea: Consiliul Judeţean (CJ) Bihor o va sărbători pe interpreta Florica Bradu, de 60 de ani în slujba melosului popular bihorean, printr-un mare concert aniversar, pe 3 octombrie, realizat cu sprijinul TVR, alături de alte evenimente culturale dedicate acesteia, pentru lansarea recentei sale cărţi, ‘Trec prin lume cântând’. Concertul aniversar va avea loc de la ora 18:00, în sala Teatrului ‘Regina Maria’, sub genericul ‘Florica Bradu – Lioara Bihorului’. Orchestra ‘Rapsodia bihoreană’, condusă de prof. Liviu Buţiu, va asigura partea instrumentală, invitaţii fiind atât nume sonore din ‘generaţia de aur’, cât şi tineri interpreţi de valoare. Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor, invitată fiind etnomuzicologul Elise Stan

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 2-6 octombrie, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro). Din program:

  • Lansarea noului proiect cultural-educativ sub genericul „Limba și Cultura Italiană Pentru Toți”, susținut de prof. univ. dr. Angelo Sinisi, inginer, economist, profesor asociat la Selisun University, președintele Asociației “Tales of Angels”, eveniment care se va desfășura marți, 3 octombrie, de la ora 14:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții

* Sfântu Gheorghe: Teatrul maghiar ‘Tamasi Aron’ din Sfântu Gheorghe va prezenta, marţi seară, premiera spectacolului ‘Conferinţa iraniană’, în regia lui Bocsardi Laszlo, directorul artistic al instituţiei. Spectacolul, realizat după textul dramaturgului Ivan Vîrîpaev, deschide, potrivit regizorului, o dezbatere despre ce înseamnă libertatea pentru fiecare dintre noi şi despre valorile umane esenţiale care ne leagă, dincolo de diversitatea noastră identitară, culturală şi religioasă. Premiera va avea loc marţi, 3 octombrie, de la ora 19:00, pe scena mare a Teatrului ‘Tamasi Aron’, iar spectacolul va fi rejucat şi joi, 5 octombrie, de la aceeaşi oră

* Timișoara: Biblioteca Universității Politehnica Timișoara organizează marți, 3 octombrie, începând cu ora 14:00, vernisajul expoziției  „Biblia în lumina istoriei. Expoziție de istorie și arheologie biblică”. Expoziția curatoriată de Claudiu Besserman va cuprinde 32 de planșe care propun „o adevărată lecție de cultură creștină și religioasă și totodată o promovare a cercetării științifice a Bibliei”. În cadrul aceluiași eveniment, va avea loc și prezentarea catalogului care însoțește această expoziție, volum redactat sub coordonarea  Bibliotecii Județene Arad și de Complexul Muzeal Arad. Pe parcursul evenimentului vor fi susținute o serie de prelegeri și discuții la care vor lua parte conf. univ. dr. Sorin Bulboaca, directorul Complexului Muzeal Arad, conf. univ. dr. Sorin Ciutacu, profesor de limbi clasice la Universitatea de Vest din Timișoara, pastoral Vasile Duma, preotul romano-catolic Nicola Laus, preotul greco-catolic Valentin Danciu, și consilierul județean Bojin Mihai (CJT)

* Timișoara: Între 3 – 12 octombrie, va avea loc Lights On Bega, mai mult decât un eveniment cultural şi artistic şi mai degrabă o invitaţie la luarea de măsuri şi la schimbarea atitudinii noastre faţă de mediul înconjurător. În centrul acestei manifestări va fi instalaţia Floating Earth, creaţia artistului britanic Luke Jerram, ce reprezintă Pământul într-o mărime şi detaliu uimitoare şi invită privitorii să mediteze asupra fragilităţii planetei. Tot despre fragilitate, dar de data asta transpusă în teatru, între 8 şi 9 octombrie, Teatrul Basca prezintă Teatru incluziv pentru copii şi adulţi | Puf Buf (în cadrul Festivalului in: v z b l), un spectacol jucat de micii actori cu deficienţe de auz de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ‘Constantin Pufan’

* Sofia: Artişti din Germania, România şi Madagascar vor prezenta spectacolul – documentar de dans Ramanenjana la data de 3 octombrie la Sofia. Gazda evenimentului – Scena Derida. Simona Deaconescu şi Gabi Saranoufi sunt coregrafii reprezentaţiei, iar Mathilde Monnier este mentor. Interpretele sunt Gaya Saranoufi, Maria-Luisa Dimulescu şi Simona Dabia. Muzica îi aparţine lui Olombelo Ricky. Costumele sunt realizate de Cristina Milea/Şarlatan

– Sport

* Cluj-Napoca Are loc un meci din prima manşa turului întâi al Cupei României la baschet feminin: CS Universitatea Cluj-Napoca – CSTBv CSU Olimpia Braşov  – ora 14:00, la Sala ‘Horia Demian’

* Sofia: Pugilista română Nicoleta Banciu va lupta pentru aur la Campionatele Balcanice de box de la Albena (Bulgaria). Nicoleta Bancu a beneficiat de neprezentarea bulgăroaicei Svetlana Kamenova Staneva şi o va înfrunta pe sârboaica Andjela Brankovic în finala cat. 57 kg, pe 3 octombrie. La masculin, Iulian Bârsănescu îl va înfrunta pe bulgarul Radoslav Simeonov Rosenov în finala cat. 60 kg, în data de 3 octombrie

* Belgia: Sportivi români participă la a 52-a ediţie a Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică de la Anvers (30 sep. – 8 oct.)

* Bulgaria: Sportivi români participă la Campionatele Balcanice de box masculin şi feminin de la Albena (27 sep. – 7 oct.)

* Macedonia de Nord: CS Rapid Bucureşti evoluează în Grupa A preliminară a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup

  • CS Rapid Bucureşti – Donar Groningen – ora 18:30, la SRC Kale – Skopje

– Diverse

* Bârlad: Eventera şi Muzeul ‘Vasile Pârvan’ Bârlad invită publicul în ‘Laboratorul curiozităţii’, în perioada 3 – 13 octombrie. Expoziţia este adresată copiilor cu vârste între 5 şi 14 ani şi îşi propune să le ofere acestora o experienţă educaţională nonformală care să le deschidă simţurile pentru ştiinţă. Astfel, în perioada menționată, din oră în oră în intervalul 8:00-16:00, la Muzeul ‘Vasile Pârvan’ Bârlad, Casa Sturdza, poate fi descoperită ştiinţa interactiv şi distractiv. Turul ghidat în ‘Laborator’ va continua cu o serie de experimente de fizică, mecanică optică şi acustică

* Târgoviște: De la ora 16:00, la Muzeul de Istorie Dâmbovița din Târgoviște, va avea loc vernisajul expoziției „Orientarea după stele. De la Gnomon și Astrolab la Sextant”, urmat de un atelier de lucru susţinut de comandor Vasile Chirilă, curatorul expoziției. Evenimentul face parte din programul Festivalului Național de Astronomie pentru Tineret, organizat de Societatea Astronomică Română de Meteori și finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Muncipiului Târgoviște (3 – 13 oct.)

– S-a întâmplat într-o zi de 3 octombrie

* Acum 284 de ani (1739) era semnat Tratatul de la Nissa (vechea Nyssa, din Cappadocia), de Imperiul Otoman, pe de-o parte şi Imperiul Rus, de cealaltă. Războiul ruso-turc (1735-1739) a fost provocat din dorinţa Rusiei de a câştiga Azov şi Crimeea ca un prim pas în încercarea ei de a domina Marea Neagră

* În urmă cu 234 de ani (1789) George Washington proclama prima sărbătoare Thanksgiving Day („Ziua Recunoştinţei”), sărbătoare anuală de o zi, în care se mulţumeşte pentru bogăţia recoltei din acel an. În 1863 președintele american Abraham Lincoln a declarat a patra zi de joi din luna noiembrie drept Thanksgiving Day („Ziua Recunoștinței”). Se sărbătoreşte în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite şi Canada)

* Se împlinesc 185 de ani (1838) de când apărea (până la 25.IX.1839), la Craiova, primul periodic din Oltenia, săptămânalul „Mozaicul”, sub conducerea lui Constantin Lecca (3/15)

* Acum 107 ani (1916) sosea în România misiunea militară franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot (1861-1931). Ca şef al acestei misiuni, a contribuit la reorganizarea Armatei române în 1917 (3/16)

* Sunt marcați 105 ani de când, la 3/16 octombrie 1918, era publicat manifestul împăratului Carol I de Habsburg, suveran al Austro-Ungariei (1916-1918), intitulat „Către popoarele mele credincioase”, privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean), Transilvania rămânând în continuare în componenţa Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei (cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret) urma să intre în componenţa Ucrainei

* Cu 11 ani în urmă (2012) prof. dr. Dragoş Vinereanu, şeful secţiei de cardiologie a Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, a realizat în premieră naţională două proceduri de implantare a unui dispozitiv numit „stand pentru bifurcaţii” (dispozitiv special care se montează în arterele inimii şi permite ca în acele artere care se bifurcă în două ramuri să se menţină atât vasul principal, cât şi cele două ramuri deschise)

* Sunt marcați 10 ani (2013) de când o ambarcațiune care transporta imigranți s-a scufundat în apropiere de insula Lampedusa, în sudul Italiei. Acesta este cel mai tragic accident maritim din istoria europeană recentă, cu 366 de cadavre recuperate și multe alte persoane date dispărute

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Pneumologiei Româneşti”, sărbătorită pentru prima dată în ţara noastră în anul 2012; iniţiativa aparţine Societăţii Române de Pneumologie şi a venit în contextul în care din ce în ce mai mulţi români sunt diagnosticaţi cu afecţiuni pulmonare

– 1801: A murit poetul Matei Milu, precursor, în literatura română, al poeziei satirice (n. 1725)

– 1829: S-a născut George Creţeanu, poet şi publicist (a colaborat la principalele publicaţii paşoptiste şi postpaşoptiste); militant pentru Unirea Principatelor (de două ori ministru în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza); membru de onoare al Academiei Române din 1882 (m. 1887)

– 1839: S-a născut Teodor T. Burada, istoric al teatrului, folclorist, etnograf, muzicolog (primul culegător al bocetului popular), violonist, profesor, animator al vieţii cultural-artistice, ilustrând, prin enciclopedismul său, tipul cărturarului român din secolul al XIX-lea; membru corespondent al Academiei Române din 1887 (m. 1923)

– 1863: S-a născut Constantin N. Hurmuzaki, entomolog, filosof şi jurist, membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1937) – 160 de ani

– 1883: S-a născut Agricola Cardaş, biolog, agronom şi publicist; este creatorul învăţământului mediu de zootehnie şi al Centrului universitar de zootehnie în Moldova, la Iaşi (m. 1955) – 140 de ani

– 1893, 3/15: S-a născut (la Sinaia) Carol al II-lea (primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria), rege al României (1930-1940), principe de Hohenzollern-Sigmaringen; Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia; membru de onoare al Academiei Române (1921); preşedinte de onoare şi protector (1930-1940) al Academiei Române (m. 1953, la Lisabona) – 130 de ani. NOTĂ: La 13.II.2003 Guvernul României a organizat acţiunea de repatriere a osemintelor regelui Carol al II-lea, iar a doua zi, la 14.II.2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească)

– 1923: S-a născut arhitectul Cezar Lăzărescu; autorul planurilor urbanistice ale oraşului Constanţa, ale staţiunilor Mamaia şi Eforie Nord, a numeroase proiecte pentru clădiri de importanţă naţională (Palatul Sporturilor şi Culturii din Bucureşti, aerogara Otopeni ş.a.), al unor clădiri din străinătate (Ambasada română de la Beijing sau clădirea Parlamentului de la Khartum, Sudan) (m. 1986) – 100 de ani

– 1923: S-a născut Francisc Baranyai, pictor român de etnie maghiară (m. 2013) – 100 de ani

– 1927: S-a născut matematicianul şi profesorul universitar Radu Miron; reprezentant de referință al şcolii matematice ieşene; contribuţii în domeniul geometriei diferenţiale şi al aplicaţiilor ei în fizica teoretică, în topologia algebrică ş.a.; o serie de rezultate şi noţiuni îi poartă numele: „reper M”, „spaţii M”; „conexiuni M”; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2022)

– 1931: S-a născut fizicianul şi chimistul George Comşa, stabilit în Germania din 1972; specialist în construcţia de echipamente pentru vid înaintat (pompe ionice, valve); s-a concentrat şi asupra studiului suprafeţelor pure şi al proceselor de suprafaţă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997

– 1932: S-a născut Mircea Drăgan, regizor de film şi scenarist (m. 2017)

– 1933: S-a născut muzicologul, compozitorul și profesorul universitar doctor Dinu Ciocan – 90 de ani

– 1937: S-a născut compozitorul şi profesorul român de etnie maghiară Csiky Boldiszár (sau Boldiszár Csiky)

– 1941: S-a născut Titus Munteanu, realizator de televiziune (din 1966), fost director al TVR 1; a semnat numeroase emisiuni de divertisment şi muzicale, cea mai de succes fiind „Şcoala vedetelor” (o producţie creată în 1995, premiată în repetate rânduri) (m. 2013)

– 1941: S-a născut Nicolae-Şerban Tanaşoca, filolog şi istoric de origine aromână, specialist în filologia clasică, în studiul civilizaţiei bizantine şi al culturilor din Balcani (m. 2017)

– 1944: S-a născut Vasile Suceveanu, matematician din Republica Moldova (m. 2012)

– 1944: S-a născut actrița Ildiko Jarcsek-Zamfirescu; a jucat cu precădere pe scena Teatrului German de Stat din Timișoara, fiind directoare a acestui teatru între 1983 și 2001 (m. 2019)

– 1954: S-a născut Ioan Groşan, prozator, dramaturg şi publicist

– 1957: S-a născut (în Republica Moldova) actorul Constantin Chiriac; director al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

– 1959: S-a născut Silvia Dumitrescu, interpretă de muzică pop

– 1963: A murit Augustin Maior, fizician, pedagog şi inventator; a pus bazele telefoniei multiple; contribuţii în fizica teoretică (teoria relativităţii, a gravitaţiei, termodinamică); fondatorul Şcolii de Fizică Teoretică de la Universitatea din Cluj; a înfiinţat, la Sibiu, prima şcoală de telegrafie şi telefonie din Transilvania (1919); membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (n. 1882) – 60 de ani

– 1966: A murit compozitorul şi poetul Petre Andreescu (n. 1893)

– 1987: A murit pictorul, sculptorul şi poetul Ion Mirea, stabilit la Paris în 1965 (n. 1912). NOTĂ: Unele surse (http://artindex.ro/2012/05/16/mirea-ion-2/) dau ca dată a morţii 30.X.1987

– 2000: A murit Olga Necrasov, zoolog şi antropolog român de origine rusă; contribuţii în domenii ca serologie antropologică, anatomie umană şi comparată, biometrie, biostatică, craniologie şi bioantropologie; membru titular al Academiei Române din 1900 (n. 1910)

– 2003: A murit scriitoarea Profira Sadoveanu; fiica scriitorului Mihail Sadoveanu (n. 1906) – 20 de ani

– 2006: A murit actorul Sandu Sticlaru (n. 1923)

– 2008: A murit (la Mannheim, Germania) Aurel Stroe, compozitor, muzicolog, publicist şi profesor (n. 1932) – 15 ani

– 2008: A murit compozitorul şi muzicologul George Draga (n. 1935) – 15 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Șeful UE pentru Politică Externă, Josep Borrell, se adresează Parlamentului UE pe probleme de politică externă

– Erevan: Şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, va reafirma sprijinul Franţei pentru Armenia care se teme pentru suveranitatea şi integritatea sa teritorială după ofensiva victorioasă a Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah. Pe lângă chestiunea integrităţii teritoriale, Catherine Colonna va sublinia marţi că Franţa este dispusă să îşi consolideze ajutorul de urgenţă şi umanitar acordat Armeniei pentru a primi refugiaţii. Şefa diplomaţiei franceze se va întâlni în special cu premierul Nikol Paşinian

– Soci, Rusia: Ministrul rus de externe Serghei Lavrov se întâlnește cu omologii săi din Abhazia și Osetia de Sud

– New Delhi: Vicepreședintele Republicii Dominicane, Raquel Pea Rodrguez, va vizita India (3 – 5 oct.)

– Strasbourg: Parlamentul European dorește ca Legea europeană privind libertatea mass-media, asupra căreia eurodeputații vor dezbate și vota marți, să oblige statele membre să asigure pluralismul mass-mediei și să protejeze independența mass-mediei de interferențele guvernamentale, politice, economice sau private

– Strasbourg: Parlamentul European va adopta un nou instrument comercial pentru a apăra UE de șantajul economic. Noile norme comerciale urmăresc să descurajeze puterile străine să intimideze UE sau statele membre să își schimbe politicile prin constrângere economică și să permită UE să ia contramăsuri. Instrumentul anti-coerciție (ACI), care a fost luni și va fi supus votului final marți, urmărește să protejeze suveranitatea UE și a statelor membre într-un mediu geopolitic în care comerțul și investițiile sunt din ce în ce mai folosite de puteri străine

– Strasbourg: Marți după-amiază, eurodeputații vor chestiona Comisia cu privire la acuzațiile potrivit cărora state membre eliberează vize în schimbul mitei în spațiul Schengen. În cadrul unei dezbateri cu Comisia Europeană, eurodeputații vor discuta despre acuzațiile recente potrivit cărora consulatele poloneze ar fi acceptat mită în schimbul eliberării vizelor Schengen, precum și despre impactul acestora asupra politicii comune a UE în domeniul vizelor și asupra spațiului Schengen de liberă circulație

– Strasbourg: Joi, 5 octombrie, eurodeputații vor vota o rezoluție care va face bilanțul parcursului Republicii Moldova către Uniunea Europeană. Înaintea votului asupra rezoluției, eurodeputații vor dezbate marți, 3 octombrie, cu Comisia și Consiliul ultimele evoluții din Republica Moldova

– Strasbourg: O delegație a Congresului autorităților locale și regionale, compusă din raportori Çemal Bas (Turkia, PPE/CCE) și Sören Schumacher (Germania, SOC/V/DP), va efectua o vizită de monitorizare în Muntenegru din 3 – 5 octombrie pentru a evalua aplicarea Cartei europene a autonomiei locale în această țară de la raportul de monitorizare anterior adoptat de Congres în 2015. Aceștia vor fi însoțiți de prof. Jens Woelk, membru al Grupului de experți independenți privind Carta europeană a autonomiei locale (Germania). Raportorii vor face schimb de opinii cu ministrul Finanțelor, Aleksandar Damjanović, secretarul de stat al Ministerului Administrației Publice, Dragiša Janjušević, președintele Curții Constituționale, Budimir Šćepanović, secretarul general al Parlamentului, Aleksandar Klarić, protectorul Drepturile Omului și Libertățile Muntenegrului, Siniša Bjeković, precum și reprezentanții Instituției de Audit de Stat. Delegația Congresului se va întâlni, de asemenea, cu membrii delegației naționale a Muntenegrului la Congres, președintele Uniunii Municipiilor din Muntenegru, Dušan Raičević, președintele Adunării din Podgorica, Jelena Borovinić Bojović, precum și primarii și președinții Municipalității. Adunările din Cetinje, Bar și Ulcinj

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris șapte hotărâri privind Danemarca, Republica Moldova, România și Turcia

– Riga: O conferință privind dreptul la o procedură echitabilă în procedurile anti-doping va reuni peste 80 de experți în sport pentru a defini cum să facă procedurile anti-doping mai echitabile pentru sportivi. Conferința va fi co-organizată de Consiliul Europei și Președinția letonă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, având ca scop analiza procedurilor naționale și internaționale anti-doping și identificarea bunelor practici și a posibilelor lacune în legislație și în practică. Conferința va fi deschisă de secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Bjørn Berge și de ministrul leton al educației și științei, Anda Čakša.

– Muntenegru: O delegație a Congresului autorităților locale și regionale, compusă din raportori Çemal Bas și Sören Schumacher, va efectua o vizită de monitorizare la Podgorica, precum și la municipalitățile Cetinje, Bar, Ulcinj pentru a evalua aplicarea prevederilor europene. Carta autonomiei locale din Muntenegru de la raportul de monitorizare anterior adoptat de Congres în 2015 (3 – 5 oct.)

– Paris – Lafarge/Siria: Hotărârea Curții de Casație privind rechizitoriul pentru complicitate la crime împotriva umanității și punerea în pericol a vieții altora

– Vilnius, Lituania: Economistul șef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane susține o conferință despre inflație

– Wilmington, Statele Unite: Hunter Biden, fiul președintelui american Joe Biden, apare în instanță pentru deținere ilegală de armă

– Norvegia s-a alăturat Finlandei, statelor baltice şi Poloniei privind interzicerea intrării în ţară a autovehiculelor de pasageri înmatriculate în Rusia începând cu 3 octombrie. Demersul face parte din măsurile occidentale de a lăsa Rusia fără venituri pentru finanţarea invaziei în Ucraina. Vehiculele deţinute de cetăţeni norvegieni sau cetăţeni ai Spaţiului Economic European cu reşedinţa permanentă în Rusia sau membrii familiilor acestora vor fi exceptate de la interdicţie, care se aplică vehiculelor cu nouă locuri sau mai puţine, a menţionat Ministerul norvegian de Externe. Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia au introdus anterior interdicţii similare în urma unei directive a Comisiei Europene

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind indicele preţului locuinţelor în UE, în trimestrul doi din 2023

– Nigeria: Sindicatele fac apel la grevă națională pe termen nedeterminat împotriva creșterii costului vieții

– Stockholm: Anunțarea Premiului Nobel pentru Fizică

– Lampedusa, Italia: Sunt marcați 10 ani de la scufundarea unei bărci care transporta peste 500 de migranți în apropiere de insula italiană Lampedusa (sudul Siciliei), incident soldat cu peste 360 de morți

– Bordeaux, Franța: Avionul confiscat președintelui congolez Denis Sassou Nguesso este scos la licitație la Grand Hôtel de Bordeaux

– Paris: Vernisajul expoziției „Van Gogh în Auvers-sur-Oise, ultimele luni” (3 oct. 2023 – 4 feb. 2024)

– Paris: Săptămâna modei de la Paris pentru femei – Chanel

– Se dispută meciuri din etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor la fotbal

  • Grupa A (ora 22:00): FC Copenhaga – Bayern Munchen, Manchester United – Galatasaray
  • Grupa B (ora 22:00): Lens – Arsenal, PSV Eindhoven – Sevilla
  • Grupa C: Union Berlin – Sporting Braga (ora 19:45), Napoli – Real Madrid (ora 22:00)
  • Grupa D: RB Salzburg – Real Sociedad (ora 19:45), Inter Milano – Benfica (ora 22:00)

Aniversări – Comemorări

– Ziua naţională a Republicii Coreea – Ziua Fondării Naţiunii (potrivit legendei, în anul 2333 î.Hr., în această zi, „Ziua în care s-au deschis Cerurile”, a fost întemeiat primul stat coreean Joseon („Ţara dimineţilor liniştite”) de către DanGun. NOTĂ: În R. Coreea se mai celebrează o Zi naţională, la 15 august – Ziua eliberării de sub dominaţia niponă, în 1945

– „Ziua Unităţii Germane”; se aniversează reunificarea celor două state germane (RDG şi RFG), la 3.X.1990; sărbătoarea naţională a Republicii Federale Germania. NOTĂ: După Al Doilea Război Mondial, la 7.IX.1949, a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză; la 7.X.1949 a fost proclamată R. D. Germană (cu capitala la Berlin), în zona de ocupaţie sovietică; data de 3.X.1990 reprezintă ziua reunificării celor două state germane, Berlinul redevenind capitala Germaniei

– 1713: S-a născut Antoine Dauvergne, compozitor şi violonist francez (m. 1797) – 310 ani

– 1803: S-a născut medicul american John Gorrie, pionier în cercetarea tehnicilor de refrigerare şi aer condiţionat (în 1851 a patentat invenţia privind producerea gheţii artificiale) (m. 1955) – 220 de ani

– 1814, 3/15: S-a născut poetul rus Mihail Lermontov (m. 1841, într-un duel)

– 1828: S-a născut Woldemar Bargiel, compozitor german (m. 1897) – 195 de ani

– 1848: S-a născut pictorul francez Henry Lerolle (m. 1929) – 175 de ani

– 1853: A murit George Onslow, compozitor francez (n. 1784) – 170 de ani

– 1858: S-a născut actriţa italiană de teatru Eleonora Duse, renumită interpretă a repertoriului ibsenian (m. 1924) – 165 de ani

– 1863: S-a născut exploratorul rus Piotr Kozlov (m. 1935) – 160 de ani

– 1867: S-a născut Pierre Bonnard, pictor, ilustrator de carte şi litograf francez (m. 1947)

– 1867: A murit americanul Elias Howe, inventatorul maşinii de cusut (brevetată în 1846) (n. 1819)

– 1888: S-a născut actorul american Wade Boteler (m. 1943) – 135 de ani

– 1889: S-a născut Carl Von Ossietzky, jurnalist şi pacifist german; Premiul Nobel pentru Pace în 1935 (m. 1938)

– 1896: A murit William Morris, desenator, decorator, critic de artă, arhitect, scriitor şi traducător englez (n. 1834)

– 1897, 3/15: S-a născut scriitorul rus Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Fainzilberg); a scris romane satirice în colaborare cu Petrov (pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev) (m. 1937)

– 1897: S-a născut poetul, romancierul şi eseistul francez Louis Aragon (pseudonimul literar al lui Louis-Marie Andrieux) (m. 1982)

– 1898: S-a născut regizorul de film, scenaristul și producătorul american Leo McCarey (m. 1969) – 125 de ani

– 1900: S-a născut scriitorul american Thomas (Clayton) Wolfe (m. 1938)

– 1904: S-a născut chimistul american Charles John Pedersen; Premiul Nobel pentru Chimie în 1987, împreună cu Donald J. Cram şi Jean-Marie Lehn (m. 1989)

– 1908: S-a născut compozitorul american Johnny Burke (m. 1964) – 115 ani

– 1919: S-a născut actorul francez Jean Lefebvre (nume complet: Jean Marcel Lefebvre) (m. 2004)

– 1919: S-a născut James M. Buchanan, economist și profesor american; considerat fondatorul şcolii opţiunilor publice; Premiul Nobel pentru Economie în 1986, pentru contribuțiile sale la dezvoltarea teoriei contractuale și constituționale fondate pe studiul procesului de pregătire și luare a deciziilor politice și economice (m. 2013)

– 1923: S-a născut compozitorul și dirijorul polonez-american Stanisław Skrowaczewski (m. 2017) – 100 de ani

– 1925: S-a născut Gore Vidal, prozator, dramaturg, eseist şi scenarist american (m. 2012)

– 1928: S-a născut Erik (Belton Evers) Bruhn dansator danez, coregraf, director artistic, actor și scriitor (m. 1986) – 95 de ani

– 1929: A murit Gustav Stresemann, om politic german; fondator și lider al Partidului Popular German; Premiul Nobel pentru Pace în 1926, ca recunoaștere a muncii de reconciliere dintre națiuni după Primul Război Mondial, realizată împreună cu omologul său francez, Aristide Briand (n. 1878)

– 1931: A murit Carl August Nielsen, compozitor, dirijor şi violonist danez, considerat cel mai important compozitor al ţării (n. 1865)

– 1935: S-a născut celebrul actor sovietic de origine armeană Armen Djigarhanean; cunoscut pentru filme ca „Teheran 83” şi „Locul întâlnirii nu poate fi schimbat”; a jucat în peste 250 de filme pentru marele şi micul ecran (m. 2020)

– 1938: S-a născut cântăreaţa croată Tereza Kesovija, una dintre cele mai recunoscute figuri de pe scena muzicală din fosta Iugoslavie – 85 de ani

– 1938: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Eddie Cochran (m. 1960) – 85 de ani

– 1941: S-a născut bas-baritonul italian Ruggero Raimondi

– 1945: S-a născut violonistul şi dirijorul francez Jean-Jacques Kantorow

– 1953: A murit Sir Arnold Bax, compozitor englez (n. 1883) – 70 de ani

– 1958: S-a născut dansatoarea și coregrafa canadiană Louise Lecavalier – 65 de ani

– 1967: A murit Sir Harold Malcolm Sargent, dirijor englez (n. 1895)

– 1967: A murit Woodrow Wilson „Woody” Guthrie, cântăreț și compozitor american; una dintre figurile legendare ale muzicii folk americane (n. 1912)

– 1969: S-a născut Gwen Stefani, cântăreață de muzică pop-rock, compozitoare, designer vestimentar și actriță americană

– 1993: A murit Katerina Gogou, actriţă şi poetă greacă (n. 1940) – 30 de ani

– 1998: A murit Roddy McDowall (nume complet: Roderick Andrew Anthony Jude McDowall), actor, regizor de film și fotograf englez-american (n. 1928) – 25 de ani

– 1999: A murit Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (n. 1921)

– 2002: A murit profesorul, istoricul şi scriitorul american Raymond T. McNally; specialist în cultura horror, autorul celui mai cunoscut studiu despre Dracula (n. 1931)

– 2003: A murit William Steig, scriitor, scenarist, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de desene animate din America, creatorul, printre altele, al personajului Shrek (”New York Times Magazine” îl numea pe Steig ”regele desenelor animate”) (n. 1907) – 20 de ani

– 2003: A murit actriţa americană Florence Stanley (n. 1924) – 20 de ani

– 2004: A murit actriţa, cântăreața și dansatoarea americană Janet Leigh (n. 1927)

– 2008: A murit André Bellec, cântăreţ francez, fondator al grupului „Les Frères Jacques” (n. 1914) – 15 ani

– 2017: A murit Evangelina Elizondo, actriţă mexicană de film şi televiziune (n. 1929)

– 2018: A murit Leon Max Lederman, fizician american; Premiul Nobel pentru Fizică în 1988, împreună cu Melvin Schwartz și Jack Steinberger, „pentru metoda fasciculului de neutrini și demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinului miuonic” (n. 1922) – 5 ani

– 2019: A murit Diogo Freitas Do Amaral, politician și profesor portughez de drept; liderul istoric al democraţilor-creştini portughezi şi unul din părinţii fondatori ai regimului democratic început în Portugalia în 1974; a jucat un rol important în formarea sistemului partidelor politice după deceniile de dictatură (n. 1941)