Maria Zaharova a declarat că Armenia a fost trădată de UE, nu de Rusia

Uniunea Europeană a trădat Armenia, nu Rusia. Bruxelles-ul nici măcar nu s-a gândit să contribuie la încetarea focului și să ofere asistență umanitară, a declarat în timpul unui briefing de presă purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Felul cum au acționat forţele de menținere a păcii ruse ca mediatori în obținerea unei încetări a focului a fost urmărit de Uniunea Europeană din exterior, fără să se gândească măcar să ajute în vreun mod practic. La fel şi cu modul în care reprezentanții țării noastre au organizat livrarea ajutorului umanitar către Nagorno-Karabah după deblocarea coridorului Lacin, cum i-au escortat pe locuitorii din Karabah care plecau în Armenia – Uniunea Europeană a privit toate acestea în tăcere, de pe margine” – a spus diplomatul rus. „În tăcere, instigând și spunând minciuni cetățenilor Armeniei despre cum ar fi fost, chipurile, trădați de Rusia. Tot ceea ce s-a convenit prin medierea Moscovei, Erevanul a fost descurajat să ducă la îndeplinire de către Uniunea Europeană – ea a fost cea care i-a trădat pe armeni” – a continuat reprezentantul MAE rus. Maria Zaharova a subliniat că „misiunea UE în Armenia nu oferă nicio stabilitate sau detensionare”. „Sarcina principală nu este securitatea Armeniei sau promovarea normalizării (relațiilor) dintre Baku și Erevan, ci monitorizarea serviciilor de informații în interesul Bruxellesului și provocarea situației” – a spus diplomatul rus. „La început au fost angajați în îndemnuri și promisiuni pentru Armenia, pur și simplu au atras oficialul Erevan în următoarea lor capcană și apoi au devenit martori tăcuți ai modului în care a evoluat situația” – a subliniat Zaharova. „Căci din calea implementării acordurilor la care s-a ajuns prin medierea Moscovei, Erevanul a fost „împins” ‘…’ tocmai de comunitatea occidentală” – a conchis Zaharova./ssirbu/denisse

(https://tass.ru/politika/18907803)

(www.tass.ru – 4 octombrie)