DRP deschide procesul de selecție a asociațiilor, fundațiilor și a altor organizații nonguvernamentale pentru derularea Programului „Susținerea educației în limba română în Ucraina”

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță deschiderea procesului de selecție a partenerilor prin intermediul cărora se vor acorda:

  • burse de studiu elevilor etnicilor români cu domiciliul în Ucraina;
  • sprijin financiar pentru cadrele didactice care predau limba română sau în limba română în Ucraina;
  • burse de studiu studenților care urmează cursurile catedrelor/lectoratelor de limba română din Ucraina.

Secretarul de stat Gheorghe Cârciu: “Mă simt foarte apropiat de comunitatea istorică a românilor din Ucraina, oameni greu încercați în ultimul timp, care au nevoie de tot sprijinul nostru, al celor din țară.

În această serie de eforturi se înscrie și programul DRP de acordare de burse de studiu și ajutor financiar pentru elevii, studenții și cadrele didactice care folosesc limba română ca limbă de studiu și predare.

Știu că acești frați români au nevoie în acest moment de susținere și voi face tot ce îmi stă în putință să îi ajut să mențină o comunitate unită și să își păstreze identitatea românească”.

Programul „Susținerea educației în limba română în Ucraina” include în acest an trei componente:

(1) acordare de burse elevilor etnici români înscriși în clasele I-VIII în școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română, în anul școlar 2022-2023, cuantumul bursei fiind de 2.000 de lei/elev;

(2) acordarea de sprijin financiar către cadrele didactice care predau limba română sau în limba română la toate nivelurile de învățământ public, în anul școlar 2023-2024, cuantumul sprijinului fiind de 2.000 de lei/cadru didactic;

(3) acordare de burse studenților care urmează cursurile catedrelor/lectoratelor de limba română de la centrele universitare/institutele pedagogice din Cernăuți, Ismail și Ujgorod în anul școlar 2022-2023, cuantumul bursei fiind de 2.000 de lei/student.

 Sunt eligibile pentru a participa la procesul de selecție toate asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale care aparțin etnicilor români din Ucraina și au ca obiect de activitate păstrarea, promovarea identității lingvistice și culturale, cu sediul (principal sau secundar) în regiuni din Ucraina în care trăiesc comunități de români.

Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale trebuie să fie înregistrate atât din punct de vedere legal, cât și fiscal în Ucraina și să demonstreze că au capacitatea de a desfășura în bune condiții procesul de selecție a beneficiarilor.

Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale pot aplica pentru o componentă, două sau toate cele trei componente ale Programului.

Termenul pentru transmiterea documentelor este 13 octombrie 2023.

Mai multe detalii privind documentele necesare și procedura de selecție sunt disponibile pe site-ul DRP, aici: https://dprp.gov.ro/web/actualitate/anunt-privind-deschiderea-procesului-de-selectie-a-partenerilor-prin-intermediul-carora-se-vor-acorda-burse-de-studiu-elevilor-etnicilor-romani-cu-domiciliul-in-ucraina-sprijin-financiar-pentru-cadr/

***