17 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Ilfov și Constanța, într-un dosar de proxenetism

Procurorii DIICOT, împreună cu polițiști ai Direcției de Investigații Criminale, efectuează în această dimineață 17 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Ilfov și Constanța, într-un dosar de proxenetism. Potrivit sursei citate, încă din anul 2017 s-a constituit și acționează un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii de proxenetism în cadrul unor cluburi de noapte, unde mai multe femei angajate ca dansatoare practică prostituția. Membrii grupării colectează în folos propriu sumele de bani obținute din activitatea infracțională și oferă comisioane în bani, în special taximetriștilor care le aduc clienți. În acest dosar, peste 20 de persoane vor fi audiate la sediul DIICOT, Structura centrală.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 8 octombrie)/dstanesc