SARAJEVO TIMES: KFOR primește întăriri: în Kosovo au sosit 130 de soldați din România

Potrivit unui anunț al NATO, armata română a trimis un contingent suplimentar format din 130 de soldați, care urmează să participe la misiunea KFOR din Kosovo.
“Vineri, peste 130 de soldați din România au sosit în Kosovo pentru a întări misiunea NATO de menținere a păcii din Kosovo (KFOR), ei adăugându-se celor 200 de militari britanici mobilizați la începutul acestei luni. Mobilizarea acestor trupe suplimentare survine după un atac violent asupra poliției din Kosovo, semnalat pe 24 septembrie, și în urma sporirii tensiunilor din regiune”, se arată în comunicatul NATO.
Alianța a subliniat că operațiunile NATO de menținere a păcii în Kosovo au loc în conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.
Din KFOR fac parte peste 4500 de soldați din 27 de țări.
https://sarajevotimes.com/kfor-received-reinforcements-130-soldiers-from-romania-arrived-in-kosovo/

SARAJEVO TIMES (Bosnia – Herțegovina), 14 octombrie 2023
Traducerea: Alexandru Danga