Fotbaliştii vor aduce un omagiu postum celor doi suporteri suedezi ucişi luni la Bruxelles

Forul diriguitor al fotbalului european, UEFA, a anunţat păstrarea câte unui minut de reculegere înaintea meciurilor de calificare la campionatul european care se vor desfăşura astăzi, în memoria celor doi suporteri suedezi care au fost ucişi luni la Bruxelles. Poliţiştii belgieni l-au împuşcat mortal pe ucigaş, un tunisian care pare să fi fost inspirat în acţiunile sale de ISIS. Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a condamnat atacul de luni: „În numele Parlamentului European, îmi exprim profundele condoleanţe familiile vicimelor. Terorismul şi extremismul nu se pot infiltra în societăţile noastre. Avem dreptul să ne simţim în siguranţă şi să trăim în siguranţă. Nu putem lăsa ura să câştige„./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 octombrie