Maia Sandu ar putea încerca să schimbe Constituția pentru a se menține la putere (Dodon)

*Acest conținut a fost creat în Rusia şi necesită să fie verificat din alte surse media independente

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru a se menține la putere, ar putea încerca să schimbe Constituția, după care șeful republicii va fi ales nu prin votul direct al cetățenilor republicii, ci de către parlament, a declarat astăzi fostul președinte moldovean și lider al Partidului de opoziție al Socialiștilor, Igor Dodon.
După cum relatează RIA – Novosti, președintele Republicii Moldova este ales prin vot popular pentru un termen de patru ani. Următoarele alegeri pentru șeful statului moldovean vor avea loc în 2024. „Este important să înțelegem cum va fi ales președintele în 2024, dacă va încerca Maia Sandu să schimbe procedura. De la ea te poți aștepta la orice”, a declarat Dodon în cadrul unui briefing.
După părerea lui Dodon, dacă Sandu va încerca totuși să schimbe Constituția ca să rămână la putere, acest lucru va uni toate forțele politice care acum se critică reciproc. „Fiindcă veni vorba, un președinte ales în parlament este mai ușor de înlăturat prin parlament, un președinte ales în mod direct poate fi înlăturat numai prin referendum”, a remarcat Dodon./snicolau/schelaru

www.ria.ru – 20 octombrie