Precizări şi recomandări ale Jandarmeriei Române privind anunţata adunare a Asociaţiei Comunităţii Palestiniene din România

Organizatorii adunării anunțate pentru astăzi în capitală de Asociația Comunității Palestiniene din România au obligațiile legale de a respecta condițiile de acces al participanților, locul, traseul de deplasare și intervalul orar de desfășurare – transmite Jandarmeria Română. Aceasta împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu vor lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice și protecția participanților. Totodată, persoanelor care vor participa la manifestație, precum și celorlalți cetățeni, li se recomandă să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunțe cea mai apropiată patrulă dacă observă persoane cu un comportament antisocial./cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 octombrie)