Preşedintele sud-african a asemănat modul în care sunt trataţi palestinienii din Gaza cu regimul de apartheid din ţara sa

Preşedintele sud-african, Cyril Ramaphosa, a asemănat modul în care sunt trataţi palestinienii din Gaza cu cel la care au fost supuşi sud-africanii de culoare în perioada apartheid-ului. Vorbind la summitul pentru pace de la Cairo, dl Ramaphosa a spus că coşmarul rasismului impus de guvern a fost eliminat numai prin lupta necontenită a sud-africanilor: „Poporul nostru a dus o luptă curajoasă şi bravă pentru a-şi obţine libertatea şi am fost supuşi unor suferinţe de nedescris, ca şi cele la care sunt supuşi palestinienii. Dar am avut lideri curajoşi, care au fost capabili să facă abstracţie de diferende şi să facă eforturi pentru pace şi am fost capabili să punem capăt abominabilului sistem de apartheid„./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 octombrie