Numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului

Numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2022. Potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, au fost înființate 4.637 de astfel de societăți, capital social subscris al acestora, în sumă totală de peste 100 de milioane de dolari, a crescut, însă, de aproape patru ori. La sfârșitul lui august, în țara noastră existau aproape 250.000 de societăți cu participare străină, iar valoarea capitalului subscris se situa la aproape 70 de miliarde de dolari. Cele mai multe dintre aceste firme aveau investitori din Italia, dar cea mai mare valoare a capitalului social aparține firmelor olandeze./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 octombrie)