Obiectivele vizitei preşedintelui Franței, Emmanuel Macron, la Tel Aviv

Liderii israelieni reafirmă că scopul principal al atacurilor asupra Fâşiei Gaza este de a elimina în totalitate gruparea teroristă Hamas, în ciuda eliberării, aseară, a încă doi ostatici. Forţele de Apărare israeliene au anunţat că şi-au intensificat bombardamentele în ultimele 24 de ore, pregătind condiţiile pentru declanşarea ofensivei terestre a cărei lansare rămâne, însă, incertă.

La rândul său, guvernul Hamas a declarat că cel puţin 140 de persoane au fost ucise în cele mai recente atacuri israeliene, raportând sute de răniţi şi zeci de case distruse. Între timp, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a ajuns în Israel într-o vizită ale cărei obiective sunt prezentate acum de corespondenta RRA la Paris, Daniela Coman.

Reporter: Obiectivele vizitei președintelui Franței la Tel Aviv sunt foarte clar conturate: încercarea de a obține eliberarea ostaticilor francezi, exprimarea directă a sprijinului pentru Israel, o pledoarie pentru distribuirea ajutoarelor umanitare în Gaza și, în special, deschiderea căilor diplomatice pentru pace.

În ajunul vizitei sale, premierul Élisabeth Borne le-a solicitat celor două părți în conflict, să permită distribuirea ajutoarelor în liniște și siguranță, în discursul său privind poziția Guvernului Franței față de situația din Orientul Mijlociu rostit în Adunarea Națională.

Președintele Franței, în weekend, a discutat cu numeroşi șefi de stat și de guvern occidentali și din Orientul Mijlociu. Emmanuel Macron a participat la consultarea liderilor occidentali de duminică seară, inițiată de președintele american Joe Biden, ocazie cu care a fost reafirmat sprijinul pentru Israel și pentru dreptul său de a se apăra împotriva terorismului, cu respectarea dreptului umanitar internațional./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 24 octombrie