Premierul Marcel Ciolacu, prezent la lansarea producției noilor modele Ford, la fabrica Otosan din Craiova

Producătorul auto Ford va lansa astăzi producţia noilor modele Transit Courier şi Tourneo Courier, la fabrica Otosan din Craiova, eveniment la care va fi prezent şi premierul Marcel Ciolacu.

Acesta va avea o întâlnire cu reprezentanţii companiei şi va face un test-drive cu noul Ford Courier Tourneo. Conducerea fabricii a anunţat că anul viitor vor intra în producţie şi versiunile electrice ale noii generaţii Courier.

Uzina de la Craiova a fost preluată de turcii de la Ford Otosan în iulie anul trecut, când au anunţat o investiţie de 490 de milioane de euro, care va fi implementată până în 2025./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 24 octombrie