Studenții de la patru universități din București se pot testa gratuit pentru hepatita B, hepatita C și HIV

2.000 de studenți de la patru universități din București – Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea din București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară și Universitatea Politehnică – se pot testa gratuit cu teste rapide pentru hepatita B, hepatita C și HIV până la finalul anului, în cadrul campaniei „Simply Test”, organizată de Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA în parteneriat cu Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Principalele obiective ale campaniei sunt depistarea din timp a infecțiilor cu virusururile hepatitei B, C și HIV, pentru a facilita accesul rapid la tratament și a limita transmiterea, precum și creșterea gradului de conștientizare în rândul studenților.

Campania se desfășoară cu sprijinul nemijlocit al personalului medical din cabinetele medicale universitare din Rețeaua de Medicină Școlară ASSMB, care funcționează în cadrul universităților menționate.

„Infecțiile cu virusurile hepatitei B, hepatitei C și HIV produc boli cronice care, nedepistate și netratate la timp pot duce la răspândirea acestor infecții celor dragi, la boli cronice, la suferințe și chiar deces. Ce ne dorim de la acest proiect este să transmită studenților informații corecte, la zi, care să-i facă să înțeleagă cât de mare este riscul infectării cu aceste virusuri. Faptul că reușim să facem și screening în vederea depistării precoce a unor potențiale infecții este mai mult decât binevenit.” spune dr. Sorin Petrea, președintele Societății de Boli Infecțioase și HIV/SIDA.

„Mă bucură faptul că împreună am reușit să punem la punct această amplă și totodată extrem de importantă campanie de educație pentru sănătatea studenților din București. Educarea publicului cu privire la importanța testării și promovarea accesului la teste sunt măsuri esențiale pentru reducerea incidenței acestor infecții. ASSMB asigură personalul medico-sanitar necesar pentru această activitate care are loc în cadrul cabinetelor medicale universitare.” a declarat Oana Sivache, Director General ASSMB.

Virusul imunodeficienței umane (HIV) atacă sistemul imunitar. HIV distruge celulele albe din sânge, slăbind imunitatea împotriva infecțiilor oportuniste, cum ar fi tuberculoza și infecțiile fungice, infecțiile bacteriene severe și unele tipuri de cancer.

OMS recomandă ca fiecare persoană care poate fi expusă riscului de infectare cu HIV să aibă acces la testare, iar persoanelor diagnosticate cu HIV trebuie să le fie facilitat accesul la tratament antiretroviral cât mai curând posibil după diagnostic și să fie monitorizate periodic, pentru a împiedica transmiterea.

38,4 milioane de persoane erau infectate cu virusul HIV la nivel global în anul 2021, dintre care aproximativ 1,5 milioane s-au infectat în acel an. În întreaga lume, 650.000 de persoane au murit din cauze legate de HIV în 2021.

Hepatita B este o afecțiune cronică a ficatului, cauzată de virusul hepatitei B, cu risc ridicat de deces în cazul în care evoluează spre ciroză sau cancer hepatic.

Boala este contagioasă, iar virusul se transmite cel mai frecvent de la mamă la copil în timpul sarcinii și al nașterii, precum și prin contact cu sângele sau alte fluide corporale în timpul actului sexual cu un partener infectat, prin injecții nesigure sau prin expunerea la instrumente ascuțite.

296 de milioane de oameni trăiau cu infecție cronică cu hepatită B în anul 2019 în lume, iar în fiecare an apar 1,5 milioane de noi cazuri de infectare, estimează OMS. 820.000 de oameni au murit în 2019 din cauza hepatitei B, în special din cauza cirozei și a cancerului hepatic.

Hepatita C este o inflamație a ficatului cauzată de virusul hepatitei C. Virusul poate provoca atât hepatită acută, cât și cronică, cu severitate de la o boală ușoară până la o una gravă, inclusiv ciroză hepatică și cancer.

Virusul hepatitei C se transmite prin sânge, iar majoritatea infecțiilor apar în urma expunerii la injecții nesigure, transfuzii de sânge sau alte îngrijiri medicale nesigure, consum de droguri injectabile și contact sexual.

La nivel global, se estimează că 58 de milioane de oameni au hepatită C, dintre care 3,2 milioane sunt copii și adolescenți. 1,5 milioane de noi cazuri de infectare apar anual. 290.000 de persoane au murit în anul 2019 din cauza hepatitei C, mai ales din cauza cirozei și a cancerului la ficat.

Infecția cu hepatita C poate rămâne asimptomatică zeci de ani de la momentul infectării, astfel că majoritatea pacienților sunt diagnosticați târziu, după instalarea unor leziuni hepatice grave. Medicamentele antivirale pot vindeca până la 95% dintre persoanele cu infecție cu hepatită C, dar accesul la diagnostic și tratament este redus.

Asociaţia „Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA” este o asociaţie nonprofit, independentă, neguvernamentală şi apolitică, cu personalitate juridică, care promovează și susține ideea de îngrijiri optime de sănătate pentru pacienţii diagnosticaţi cu infecţii.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) este instituția publică de interes local, aflată în subordinea Primăriei Muncipiului București, care administrează 19 spitale și peste 600 de cabinete medicale și stomatologice școlare care își desfășoară activitatea în grădinițele, școlile, liceele și universitățile de stat din Capitală.

Campania „Simply Test” este organizată de Asociaţia „Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA”, în parteneriat cu ASSMB, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea din București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București cu sprijinul Gilead Sciences România și Mediclim.

Surse:

  1. https://www.who.int/health-topics/hiv-aids#tab=tab_1

2.https://cdn.who.int/media/docs/default-source/hq-hiv-hepatitis-and-stis-library/key-facts-hiv-2021-26july2022.pdf?sfvrsn=8f4e7c93_5

  1. https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hepatitis-b
  2. https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hepatitis-c