General Motors a ajuns la un acord cu lucrătorii aflaţi în grevă de mai multe săptămâni

General Motors este ultima companie producătoare de automobile care a ajuns la un acord cu lucrătorii aflaţi în grevă de mai multe săptămâni. General Motors este a treia companie care a negociat un acord cu Sindicatul lucrătorilor din industria automobilelor – UAW – la câteva zile după ce Ford şi Stellantis au făcut acelaşi lucru. Acordul prevede o majorare salarială de 25% de-a lungul a patru ani şi jumătate. Pentru sindicalişti, aceasta este o victorie importantă. Din punct de vedere istoric, sindicatul a negociat contracte noi cu câte o singură companie. De data aceasta, declanşând greve la toate cele trei mari companii, preşedintele sindicatului UAW, Shawn Fain, a reuşit cu succes să le învrăjbească. Conducerea Ford a estimat că noile contracte ar putea adăuga până la 900 de dolari la costurile de producţie ale fiecărui vehicul./opopescu/lalexandrescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 30 octombrie