Calendarul evenimentelor, 31 octombrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, va participa la dezbaterea „Marea Industrie – Contributor important la PIB-ul României” organizată de Financial Intelligence, în parteneriat cu ABIEC – Asociația Marilor Consumatori Industriali de Energie din România, de la ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Salonul D. Cu această ocazie va fi prezentat Studiul Valorem „Impactul industriei în economia națională”. Vor mai lua parte: Florin-Marian Spătaru – Consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului, Marcel Boloș – Ministru al Finanțelor, Dan Drăgan – Secretar de stat, Ministerul Energiei, Tudor Constantinescu – Consilier Principal al Directorului General pentru Energie, Comisia Europeană, Teodora Preoteasa – Secretar de stat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Lucian Rusu – Secretar General Adjunct al Guvernului României, Virgil Popescu – Președinte, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, Camera Deputaților, Daniel Zamfir – Președinte, Comisia Economică, Industrii şi Servicii, Senatul României, Lorant Antal – Președinte, Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, Senatul României, Cristina Prună – Vicepreședinte, Comisia de Industrii și Servicii, Camera Deputaților, Radu Mihai Popa – Membru în Comisia pentru Industrii și Servicii, Camera Deputaților, Lucian Ioan Rus – Secretar de stat, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Gabriel Andronache – Vicepreședinte, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Bogdan Chirițoiu – Președinte, Consiliul Concurenței. Evenimentul va fi transmis și online, LIVE, pe site-ul www.financialintelligence.ro, pe pagina de Facebook Financial Intelligence și pe canalul de Youtube Financial Intelligence

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 9:30 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – etaj 3, sala 3063 și on-line
  • ora 9:30 – Comisia pentru românii de pretutindeni – etaj 7, sala 7032 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru tineret și sport – etaj 5, sala 5058 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 7, sala 7030 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală – etaj 4, sala 4060 şi online
  • ora 11:00 – Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic – etaj 4, camera 4044
  • ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică – etaj 4, cam. 4044 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru mediu – etaj 4, cam. 4044 (la sediul Senatului si online)
  • ora 11:00 – Comisia pentru constituţionalitate – etaj 6, sala 6057 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială – nivel 1M, sala 204 și online
  • ora 11:30 – Comisia pentru administraţie publică – etaj 7, sala 7029 și online
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, cam. 4044
  • ora 12:00 – Comisia pentru învăţământ – etaj 5, sala 5058 la sediul Senatului și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – parter, corp B3 sala 9
  • ora 13:00 – Comisia pentru cultură şi media – etaj 6, sala 6053 și online
  • ora 13:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – parter, sala C 003-005
  • ora 13:30 – Comisia pentru afaceri europene – etaj 4, sala 4060 (sala de ședință a Comisiei pentru agricultură)
  • ora 14:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – etaj 6, sala 6054 și online
  • ora 16:00 – Comisia pentru politică externă – nivel P1, sala Dimitrie Cantemir

– Camera Deputaților

* Şedinţa în plen – (prezență fizică)

  • ora 12:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 13:30 – Vot final (prezență fizică)

* la încheierea votului final – (prezență fizică) – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Activităţi în Comisiile parlamentare (prezență fizică):

  • avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • după votul final – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala Comisiei
  • după votul final – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului
  • Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii – sala 7077, etaj 7, după votul final
  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – sala: Studiu individual
  • dupa finalizarea lucrarilor din plen – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala: 29, corp B4, etaj 1
  • ora 11:30 – Comisia pentru afaceri europene – sala: Corp B2 Parter
  • ora 14:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială
  • ora 14:00 (ședință după votul final din plen) – Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării – camera 13, nivel 1M, corp B2
  • ora 14:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 14:00 – Comisia pentru știință și tehnologie și Comisia pentru învăţământ – cam 3150, Etaj 3, Corp B4
  • ora 14:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – sala: 29, etaj P1
  • ora 14:00 – Comisia pentru învăţământ – sala: 3150
  • ora 14:30 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – etaj 7, camera 7077
  • ora 14:30 – Comisia pentru politică externă
  • ora 15:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala Iuliu Maniu, nivel P
  • ora 15:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi

– Guvern

* ora 10:00 – şedință de Guvern – la Palatul Victoria

* ora 12:00 – întâlnire cu Ella Haimi, soția cetățeanului româno-israelian Tal Haimi, răpit în Fâșia Gaza – la Palatul Victoria

* ora 13:00 – întâlnire cu președintele Kongsberg Defence and Aerospace, Eirik Lie – la Palatul Victoria

– Ministere

* Conferința live online „Bugetul și finanțarea României în 2024: la ce să se aștepte economia?”, organizată de CursDeGuvernare – ora 9:30 – 12:00. Speakerii: Marcel Boloş – Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu – Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Victor Negrescu – membru în Comisia pentru bugete și în Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European (intervenție online), Lucian Croitoru – consilier pe probleme de politică monetară a guvernatorului BNR ș.a. Moderator: Andreea PAUL, Președinte, INACO – Inițiativa pentru Competitivitate

* Conferinţa ZF Cele mai dinamice companii din România 2023, tema din acest an fiind „România are nevoie de voi! Cum facem să creştem companii mari?” – ora 9:30, la Hotel JW Marriott, sala Constanţa. Printre vorbitori: ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Ştefan-Radu Oprea

* Conferinţa Digitalizarea României – proiect de ţară, organizată de Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – ora 13:00, la Hotel Sheraton, Sala Platinum, et. 2

* Titus Corlățean, preşedintele Comisiei pentru politică externă are o întrevedere cu Paruyr Hovhannisyan, ministrul adjunct al afacerilor externe din Republica Armenia  – ora 14:00, salon Dimitrie Cantemir şi o întrevedere cu Grupul Ambasadorilor Statelor Arabe – ora 16:00, la salon Dimitrie Cantemir

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 60 milioane lei

– Apărare, Interne

* Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociația Română a Băncilor (ARB) și Ascendia, companie specializată în dezvoltarea de soluții e-learning, care s-a alăturat proiectului #SigurantaOnline, organizează, de la ora 10:00, la Hotel Intercontinental Athenee Palace Bucharest (ex-Hilton), sala Enescu, o conferință de presă organizată în cadrul Lunii Europene a Securității Cibernetice în care se vor prezenta 4 cursuri de educație digitală pentru elevii de gimnaziu: Siguranța Banilor pe Internet, Gestionarea Datelor Online, Prevenirea Pornografiei Infantile și Dependența de Internet. De asemenea, sunt lansate și două cursuri ce se adresează cadrelor didactice: Securitatea Cibernetica – Acces General și Securitatea Digitala a Copiilor. Vor participa la eveniment: Comisar-șef de poliție Sorin Stănică, specialist în prevenirea criminalității – IGPR, Manuela Catrina, Director Adjunct DNSC, Mihai Rotariu, Communications Lead DNSC, Gabriela Folcuț, Director Executiv ARB și Cosmin Malureanu, CEO & Cofondator Ascendia

* ‘Securitatea cibernetică: inovaţie şi educaţie’, eveniment organizat de Google cu ocazia Lunii Europene a Securităţii Cibernetice; invitaţi – ministrul Educaţiei, Ligia Deca, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, Dragoş Cristian Vlad – ora 16:00, la Hotel Marmorosch

* Cluj-Napoca: Exerciţiu de antrenament organizat de Aeroportul Internaţional ‘Avram Iancu’ Cluj pentru verificarea aplicabilităţii ‘Planului de Acţiune pentru Situaţii de Urgenţă’ în cazul producerii unui accident de aviaţie civilă pe aeroport  – ora 8:30

 – Culte, Biserică

* Festivalul internaţional de orgă FIO România (28 oct. – 5 nov.) continuă, marți, 31 octombrie, de la ora 20:00, cu un Ciné Concert Baptiste Florian Marle Ouvrard – organistul bisericii St. Eustache din Paris, improvizație pe imaginile filmului mut „Sunrise” din 1927, regia F. W. Murnau în debutul său în filmul american, avându-i în rolurile principale pe George O’Brien, Janet Gaynor și Margaret Livingston – la Catedrala romano-catolică Sf. Iosif, Str. General H. M. Berthelot nr. 19. Festivalul îi are ca invitaţi organişti celebri: Baptiste-Florian Marle Ouvrard – organistul bisericii Saint Eustache din Paris, Eduard Antal – organistul titular al Catedralei Sfântul Iosif, Pavel Kohout – organist concertist din Cehia, profesor universitar la Universitatea din Brno, soprana Iva Hlaváčková & soprana Miruna Dascălu, Domenico Severin – organistul Catedralei Saint-Etienne din Meaux Franţa, Ulrich Walther – organist concertist din Germania, profesor la Universitatea de Muzică din Graz Austria. Festivalul este organizat de Asociaţia Kultur Banat, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu, Angelus TV şi Asociaţia Enarmonia

– Administrație

* Primarul General, Nicușor Dan, a convocat ședința ordinară a Consiliului General al Municipiului București, marți, 31 octombrie, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului București. Ședința se va desfășura cu prezența consilierilor generali în sală și va fi transmisă live pe site-ul PMB  și pe pagina de Facebook. Ordinea de zi a ședinței CGMB poate fi consultată accesând următorul link: https://www3.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB/sedinte/ordinea_de_zi/512

* Şedinţa Consiliului Judeţean Ilfov – ora 14:00, online

* Şedinţa Consiliului Local Sector 6 – ora 16:00, online

* Constanţa: Şedinţa Consiliului Local Municipal Constanţa – ora 14:00

* Focşani: Şedinţa Consiliului Judeţean Vrancea – ora 10:00

* Oradea: Conferinţa de presă susţinută de prefectului judeţului Covasna, Raduly Istvan – ora 12:00, sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean

* Ploieşti: Şedinţa Consiliului Local Municipal Ploieşti – ora 14:00

* Sibiu: Şedinţa Colegiului Prefectural Sibiu – ora 10:00

 – Juridic

* Inaugurarea noului sediu administrativ al Judecătoriei Slatina, investiţie realizată printr-un program derulat prin CNI – ora 9:00

* Şedinţa publică a Curții Constituționale a României – ora 10:00

* Şedinţa secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 11:00

– Conferinţă de lansare a campaniei ‘Protecţie prin educaţie: Securitate digitală’, organizată de Poliţia Română, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, Asociaţia Română a Băncilor şi Ascendia, companie specializată în dezvoltarea de soluţii e-learning; participă comisar-şef de poliţie Sorin Stănică, specialist în prevenirea criminalităţii – IGPR, director adjunct DNSC, Manuela Catrina, communications Lead DNSC, Mihai Rotariu, director executiv ARB, Gabriela Folcuţ, CEO & Cofondator Ascendia, Cosmin Mălureanu (10,00 – Hotel Intercontinental Athenee Palace Bucharest, sala Enescu)

– Social

* Ambasada Statului Israel în România și Teatrul Evreiesc de Stat organizează în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie o serie de evenimente speciale în cadrul proiectului „Dialog și incluziune socială – modelul Na Laga’at”. Pe parcursul celor trei zile, Teatrul Evreiesc de Stat va găzdui și va aduce în atenția publicului spectacole de teatru, workshop-uri și ateliere senzoriale menite să prezinte în premieră în România modelul Na Laga’at din Israel – companie de teatru unică în lume, formată exclusiv din actori cu dizabilități de vedere și auz, ce are ca activitate permanentă incluziunea socială și accesibilizarea activităților culturale diverse pentru persoanele cu dizabilități. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – Atelierul simțurilor – workshop – prezentarea de către actorii Na Laga’at, privați de simțul văzului sau al auzului, a modului lor de interpretare, șI experimentarea acestuia
  • ora 12:00 – The Warden of Block 11 – spectacol de teatru, realizat de actori cu dizabilități de vedere
  • ora 15:00 – Atelier teatral incluziv – evenimentul se adresează actorilor și studenților la actorie, cu și fără dizabilități de vedere și auz. Caracterul inedit al atelierului constă în experimentarea actului artistic prin privarea de simțul văzului
  • orele 18:00 și 20:00 – Degustare de ciocolată în întuneric – workshop realizat sub îndrumarea unui ciocolatier profesionist și a unui instructor nevăzător

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Fundaţia Şinca în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România – Filiala Bihor, în urma finalizării celui de-al doilea modul destinat celor 100 de cetăţeni ucraineni (copii şi adulţi) refugiaţi în Oradea ca urmare a războiului din Ucraina – ora 15:00, la Hotel Maxim

– Economic

* Cea de-a V-a ediţie a Forumului Economic Român, eveniment organizat de Finmedia şi revista Piaţa Financiară – ora 8:30, la Hotel Ramada North Bucureşti, Sala Diamond 2

* Conferinţa ZF ‘Cele mai dinamice companii din România 2023’ – ora 9:30, la Hotel JW Marriott

* Conferinţa online ‘Bugetul şi finanţarea României’, organizată de platforma www.cursdeguvernare.ro – ora 9:30

* Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) organizează conferința „Măsuri de austeritate vs Mediul de afaceri”, eveniment ce va avea loc la sediul CCIR Business Center, sala Aurel Ghibuțiu, cu începere de la ora 10:00. Conferința aduce în discuție legea „austerității” fiscale pentru care Guvernul și-a asumat recent răspunderea în fața Parlamentului, o lege care operează masive modificări ale legii fiscale, dar și ale codului administrativ, ale codului muncii și ale legilor aplicabile activităților comerciale derulate de companii, mici întreprinzători și persoane care derulează activități independente sau liberale

* Gala de Premiere TalentA România 2023, fondată de Corteva Agriscience, în cadrul căreia vor fi anunțate oficial câștigătoarele ediției din acest an, are loc pe 31 octombrie, la Crowne Plaza București, începând cu ora 10:00. De asemenea, evenimentul va include discuții despre importanța împuternicirii femeilor fermieri și despre încurajarea tinerelor să urmeze cariere în agricultură

* DC Media Group va organiza în data de 31 octombrie, conferinţa „Reciclarea în România, în fața celei mai mari provocări de până acum’’, începând cu ora 11:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Timișoara. Evenimentul va fi transmis LIVE pe DC News TV, DC News și DC Business, dar și pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale acestor platforme

* A VII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale ‘Condition Monitoring, Diagnosis and Maintenance (CMDM) 2023’, organizată de Transelectrica şi CIGRE – la Radisson Blu Hotel Bucharest (31 oct. – 2 nov.)

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în septembrie 2023

* OMV Petrom publică rezultatele financiare înregistrate în trimestrul al treilea şi în primele nouă luni din 2023

* Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că, până la data de 31 octombrie, inclusiv, primeşte Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente trimestrul III al anului 2023 (01.07. – 30.09.2023), în conformitate cu HG nr.1174/2014 şi OMADR 1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare. Cererile se depun la Centrele APIA de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, însoţite de documentele din Anexă. Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însuşite prin semnătura şi vor purta sintagma ‘conform cu originalul’. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare ca diferenţa dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse şi are o valoare unitară de 1,529 lei/litru, în conformitate cu HG nr. 60/2023

* Răteşti, jud. Argeş: Inaugurarea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa de Sud-Est – Solar Open Day, în organizarea Asociaţiei Industriei Fotovoltaice din România

– Medicină, Sănătate

* De la ora 12:30, medici de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu și Salvați Copiii România vor susține o conferință de presă, în care vor fi explicate nevoile pentru dotarea cu aparatură medicală performantă ale spitalului. Totodată, Organizația Salvați Copiii anunță dotarea Secțiilor Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri, Terapie Intensivă Neonatală și ORL ale spitalului cu echipamente medicale în valoare de 120.000 de euro. Conferința va avea loc în sala de curs din cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 30-32

 * Alianța Națională pentru Boli Rare România organizează evenimentul online cu tema „Accesul pacienților cu boli și cancere rare la diagnostic și tratament”, ultimul webinar din seria de șase care vor avea loc până la finalul anului sub umbrela Share Experience 2023 – ora 13:00. Linkul de conectare Zoom: https://us02web.zoom.us/j/84290230257?pwd=cUgyWWk2WnNCZmdoemdMdTFubWV5dz09. Vor explica și vor răspunde la întrebări invitatele:  Prof. Dr. Dana Craiu, medic primar neurologie pediatrică, As. Univ. Dr. Diana Gabriela Bârcă, medic primar neurologie pediatrică, Cătălina Crainic, președinta Asociației Childrens’s Joy și Adriana Tontsch, președinta Asociației Spina Bifida. Discuția va fi moderată de Dorica Dan, președinta Alianței Naționale pentru Boli Rare România

– Învățământ, Cercetare

* Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează o nouă ediţie a conferinţei online WEBDIDACTICA cu tema ‘SOS! Am un Copil Supradotat! Ce să fac?’ – ora 17:00. Conferinţa va aduce în prim-plan experţi de top în domeniul psihologiei, educaţiei şi dezvoltării copiilor supradotaţi, care vor împărtăşi sfaturi practice şi strategii eficiente pentru a ghida aceste minţi strălucite către potenţialul lor maxim. Speakerii invitaţi la această întâlnire sunt Elena Anghel Stănilă – Conferenţiar Universitar, Doctor în psihologie, Fondator LIFE UP – Centru de Excelenţă în Psihologia Educaţiei şi Simona Ciff – psiholog, Doctor în Ştiinţele Educaţiei, Specialist în Inteligenţă Emoţională, Fondator al programelor de inteligenţă emoţională Paşaport pentru Succes. La această conferinţă va participa şi un specialist din partea World Council for Gifted and Talented Children, o organizaţie non-profit care acţionează la nivel mondial care oferă susţinere copiilor supradotaţi, la care Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este afiliată din anul 2020. Dr. Tyler Clark este Administrator Executiv al World Council for Gifted and Talented Children si membru în subcomitetul de premiere al Asociaţiei Naţionale pentru Copii Supradotaţi din SUA.

– Cultură

* Cu prilejul aniversării Radioului public (1 nov.), sub deviza „95 de ani de Radio România”, Teatrul Național Radiofonic oferă premiera unui spectacol-eveniment: ”Volpone” de Ben Jonson, regia artisitcă: Mihai Lungeanu. În rolul titular: Virgil Ogășanu. Spectacolul va putea fi audiat în avanpremieră marţi, 31 octombrie 2023, de la ora 14.00, la Muzeul Național al Literaturii Române. Spectacolul se va difuza la Radio România Cultural: joi 2 noiembrie, de la ora 22:00 (partea I) și vineri 3 noiembrie, de la ora 22:00 (partea a II-a)

* Muzeul Național al Literaturii Române și Editura Eikon prezintă, de la ora 17:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, evenimentul de lansare a cărții „La pânda sirenelor/ Le champ des sirènes”, un volum de povestiri în română și franceză, un joc de ecouri plastico-literare între cei doi autori, Petra Petresco și Aurel Bulacu. Volumul de față este o carte de proză scurtă, care s-ar putea înscrie în zona „fantasticului plauzibil”. „La pânda sirenelor/ Le champ des sirènes” este prima publicație semnată de Petra Petresco

* În cadrul evenimentelor dedicate istoriei și culturii românești, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București organizează, de la ora 18:00, prezentarea volumului „TvR: Actor și martor la prăbușirea comunismului și la nașterea democrației”, autori Dr. Constantin Hlihor, Dr. Nicolae Melinescu, Editura Eikon, București, 2021. Prezintă: Prof. univ. dr. Constantin Hlihor, Dr. Nicolae Melinescu, Dr. Narcis Zărnescu, Dr. Mihai Milca. Coordonatorul proiectului: Aurora Fabritius. Evenimentul se va desfășura în limba română și va fi transmis online prin intermediul platformei Zoom. Intrarea este liberă

* Ambasada Republicii Cuba în România şi Institutul Cervantes din Bucureşti organizează, în ultimele zile ale lunii octombrie şi început de noiembrie, ‘Zilele Culturii Cubaneze la Bucureşti’ (30 oct. – 2 nov.). Evenimentele din program vor avea loc la sediul Institutului Cervantes din Bucureşti (Bd. Regina Elisabeta nr. 38), respectiv, în Sala Auditorium (filmele) şi în Sala de Expoziţii (evenimentele din sfera artei vizuale). Participarea publicului este cu acces liber. Din program:

  • Marţi, 31 octombrie, începând cu ora 19:00, va avea loc proiecţia filmului Pon tu pensamiento en mi (regia: Arturo Sotto, Cuba, 1996, dramă, versiunea originală în limba spaniolă, fără subtitrare), peliculă nominalizată la Premiile Goya pentru cel mai bun film străin de limbă spaniolă, selectat pentru a reprezenta Cuba la Oscaruri, Premiul UNEAC Caracol pentru cea mai bună muzică şi cea mai bună regie artistică

* Filarmonica „George Enescu” prezintă, la Ateneul Român, Sala mică, de la ora 19:00, în cadrul Stagiunii de marţi seara, recital de percuţie Sara Gheorghe, cu lucrări de: Sergey Golovko, Emiko Thiele-Uchiyam, Keiko Abe, Vladi Petrov

* Docu-ficţiunea ‘Între revoluţii’ va fi lansată în cinematografele din ţară începând din 3 noiembrie, momentul fiind însoţit de o serie de evenimente speciale, organizate în prezenţa echipei, în câteva oraşe din ţară. Din program:

  • Publicul se va putea întâlni cu echipa filmului la Bucureşti, în data de 31 octombrie, de la ora 18:30, la Cinema Elvire Popesco. Proiecţia din Bucureşti va prilejui întâlnirea cinefililor cu regizorul Vlad Petri, scenarista Lavinia Branişte, producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan, editorii Cătălin Cristuţiu şi Dragoş Apetri, actriţele Victoria Stoiciu şi Ilinca Hărnuţ şi sunetistul Vlad Voinescu

* A XVIII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată On the Couch, va avea loc în perioada 27 octombrie – 12 noiembrie, în București și Cluj-Napoca, și va aduce în fața publicului 18 concerte, 35 de muzicieni și o serie de evenimente intitulată SoNoRo Talks – ON THE COUCH. Din programul zilei:

  • ora 19:30 – Concert Father And Son – la Ateneul Român, Sala Mare

* Se deschid patru expoziţii din cadrul Salonului Naţional de Artă Contemporană, în spaţiile Combinatului Fondului Plastic. Echipa curatorială este alcătuită din Ruxandra Dreptu, Dorina Horătău, Ileana Ştefănescu, Ion Anghel:

  • La The Institute se vernisează la ora 18,30, expoziţia cu tema ‘Mind Selfie’.
  • La Una Galeria este prezentată o expoziţie cu tema ‘Confruntarea dintre abstract şi figurativ’.
  • La Galeria Senat va fi prezentată expoziţia cu genericul ‘Grădina deliciilor. Supravieţuirea prin ironie şi sarcasm’.
  • La Art Safe, tema aleasă este ‘Timp subiectiv’

* Jud. Alba: De la la ora 12:00, Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba inaugurează un nou raft în teritoriu, la Fărău. La momentele ce se vor desfăşura la Biblioteca Comunală Fărău vor participa, alături de delegaţia Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, primarul comunei Fărău, Ioan Stoia, bibliotecara Maria Indrei, şi Ofelia Ilea,profesor CDI şi instructor coordonator ‘Ansamblul Cununa Fărăului’, alături de alţi invitaţi. Cu această ocazie, între Primăria Comunei Fărău şi Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba se va încheia un parteneriat pe termen lung. Evenimentul de marţi, 31 octombrie, este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba, în parteneriat cu Primăria Comunei Fărău şi Biblioteca Comunală Fărău

* Brăila: Vernisajul expoziţiei colective ‘Inkspiration’, organizată de Muzeul Brăilei ‘Carol I’ – ora 13:00, la Galeria ‘Gheorghe Naum’, Piaţa Traian, nr. 3

* Craiova: Filarmonica Oltenia prezintă, marți, 31 octombrie, de la ora 19:00, un concert simfonic susținut de Orchestra  Simfonică  a  Filarmonicii  „Oltenia”. Dirijor: Ivano  Guagnelli (Italia). Proiecții și efecte video: Riccardo  La  Chioma (Italia). În program: muzică din filme și din jocuri video

* Oradea: Filarmonica Oradea prezintă recitalul intitulat „Compozitori din Transilvania – de la Sigismund Toduță până azi” la Sala de Concerete Enescu Bartók, de la ora 19:00. Acest eveniment este susținut de Filarmonica Oradea și finanțat prin fondul Ministerului Educației destinat activităților de cercetare a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. Recitalul va cuprinde o selecție remarcabilă de lucrări semnate de compozitori transilvăneni, precum Sigismund Toduță, György Ligeti, Șerban Marcu și György Orbán. Participă: Béres Melinda – vioară și Horváth Edit – pian

* Ploiești: Gala Tinerilor Pianiști, ediția 2023, se va desfășura la Filarmonica Ploiești, de la ora 19:00. Dirijor: Ovidiu Bălan. Soliști: Ioana Andreescu – pian, David Petre – pian, Remus Șarpe – pian, Bogdan Miu – pian. Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall

* Sibiu: Filarmonica Sibiu prezintă, de la ora 19:00, un recital cameral cu tema ‘Moştenirea lui Porumbescu’, cu participarea soliștilor Diana Jipa – vioară și Ştefan Doniga – pian

* Sibiu: Conferinţă de presă despre încheierea proiectului RoWay-NorMania – ora 11:00, la American Corner de la etajul 5 al Bibliotecii Judeţene Astra Sibiu

* Timișoara: Festivalul de Arte Performative Timişoara (FAPT) își aşteaptă publicul la Teatrul German de Stat, de la ora 19:30, să descopere elementele raqs-ului, într-un spectacol care îmbină dansul oriental, muzica LIVE şi dansul contemporan – we 2 raqs. Având la bază raqs shari sau dansul oriental (alias ‘dânsul din buric’), we 2 raqs confruntă şi deconstruieste imaginile orientaliste şi colonialiste. În acest performance dansatorii Dina Abdelhafez, The Darvish, Lia Pavlidis, Zadiel Sasmaz, Marilyn Nova White creează un corp colectiv de raqs, prin interpretarea dată dansului oriental şi genurilor divergente precum fusion tribal, stilul tribal american, fusion, voguing, baladi şi dans contemporan. Dima Dawood (kanun), Sultan Kara (percuţie) şi Leila Moon (voce) îi însoţesc muzical. Spectacolul we 2 raqs va fi urmat a doua zi, 1 noiembrie, de la ora 14:00 la 17:00, de un atelier de dans contemporan susţinut de Tümay Kilinçel, la Teatrul Bască

– Sport

* Se dispută meciuri în grupele Cupei României la fotbal

‣ Hunedoara

  • Corvinul 1921 Hunedoara – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 15:00, Stadion ”Michael Klein” , Grupa A

‣ Târgovişte

  • Chindia Târgovişte – ACS Petrolul 52 Ploieşti – ora 18:00, Stadion ”Eugen Popescu”, Grupa A

‣ Galaţi

  • Oţelul Galaţi – FCSB – ora 21:00, Stadion Oţelul, Grupa C

* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Rapid Bucureşti – ora 17:00, stadion Giuleşti Superbet Arena

* Sfântu Gheorghe: ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe joacă pe teren propriu cu echipa maghiară DVTK HUN-Therm, în etapa a cincea din Grupa A a Euroligii feminine de baschet – ora 18:15, Sepsi Arena

* Se desfăşoară Cupa României la sabie masculin pe echipe – la Sala ”Ana Pascu”

* Slovacia: Echipa feminină a României înfruntă formaţia Slovaciei, în Grupa B2 a Ligii Naţiunilor – ora 16:30, la Senec

– S-a întâmplat într-o zi de 31 octombrie

* Cu 506 ani în urmă (1517) începea Reforma promovată de teologul german Martin Luther (1483-1546), întemeietorul Bisericii Luterano-Protestante. La această dată el a afişat, pe uşa bisericii din Wittenberg, 95 de teze care atacau direct papalitatea. Prin tezele sale a negat valoarea tradiţiei sacre a autorităţii papale, punând mai presus autoritatea Sfintei Scripturi

* Acum 482 de ani (1541) avea loc dezvelirea, cu mult fast, a picturii de pe peretele altarului din Capela Sixtină cu tema „Judecății de Apoi”, realizarea acesteia fiindu-i comandată lui Michelangelo Buonarroti de Papa Clement al VII-lea în anul 1534. Inaugurarea a trezit sentimente contradictorii în rândul celor prezenți, unii fiind impresionați de tabloul apocaliptic, care îl înfățișează în centru pe Iisus Hristos cu mama sa și toți Sfinții, judecându-i pe morți, alții, rămânând indignați de goliciunea personajelor. Artistul a fost învinuit de imoralitate, obscenitate și blasfemie. S-a organizat chiar o campanie („Campania frunzelor de viță”) pentru acoperirea „goliciunilor”, acțiune care a avut loc după moartea lui Michelangelo (1564) și a fost executată de unul din ajutoarele sale, Daniele da Volterra, în anul 1565. Cu ocazia lucrărilor de restaurare din anii ’90, aspectul original a fost refăcut în cea mai mare parte

* Cu 152 de ani în urmă (1871) avea loc inaugurarea Uzinei de gaz aerian de la Filaret, din Bucureşti, construită sub conducerea arhitectului francez Paul Gottreau (cel care a construit şi Biblioteca Centrală Universitară, ca şi clădirea CEC-ului din Bucureşti). Uzina de Gaz Filaret a asigurat introducerea sistemului de iluminat stradal, prin intermediul felinarelor cu gaz aerian (785 de felinare în 1871). În 1880, uzina a devenit „Compagnie du gaz de Bucarest“, care în 1906 s-a transformat în „Societatea generală de gaz şi electricitate din Bucureşti“ funcţionând astfel până în anul 1946 (31.X./12.XI)

* Acum 103 ani (1920) apărea Legea privind înfiinţarea Şcolilor Române de Studii Superioare la Paris şi Roma, cu trei Secţii: cea a studiilor de istorie şi filologie, Secţia pentru continuarea studiilor universitare de specialitate, pentru acele discipline care nu se predau în România şi Secţia pentru cultivarea artelor. Stagiul era de un an, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de rezultate. Prin Decretul din 14.XII.1921, Nicolae Iorga a fost numit director al Şcolii Române din Paris, iar Vasile Pârvan, al Şcolii Române din Roma

* În urmă cu 12 ani (2011), într-o zi de 31 octombrie, se atingea pragul de 7 miliarde de oameni pe Pământ, în Filipine. Pragul de un miliard a fost atins în anul 1804. În următorii 38 de ani populaţia Terrei a atins succesiv patru praguri: 4 miliarde de locuitori în 1974, 5 miliarde în 1987, 6 miliarde în 1999 şi 7 miliarde în 2011. În anul 2021 populația globului pământesc a fost estimată la aproximativ 8 miliarde de oameni, mai exact 7.899.935.770, însă numărul populației crește în fiecare secundă, numai în acest an având loc peste 110 milioane de nașteri

* În urmă cu 8 ani (2015) a avut loc prăbuşirea, în peninsula Sinai din Egipt, a unui avion Airbus A321-200, aparținând companiei ruse Metrojet, accident în urma căruia au murit 224 de persoane. Președintele rus Vladimir Putin a decretat ziua de 1 noiembrie 2015 zi de doliu național, administrația aeroportului din Sharm el-Sheikh precizând că toți pasagerii și membrii echipajului avionului prăbușit erau cetățeni ruşi

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Arhivelor Naţionale”; domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat, la 31 octombrie 1862, decretul de înfiinţare a Direcţiei Generale a Arhivelor Statului din Bucureşti (din 1996, Arhivele Naţionale ale României) prin unificarea Arhivelor Statului din Ţara Românească şi Moldova, în subordinea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Arhivele Statului din Ţara Românească, aflate în subordinea Departamentului Treburilor din Lăuntru (Ministerul de Interne), au fost înfiinţate la Bucureşti, la 1/13 mai 1831, iar la 1/13 ianuarie 1832 au fost înfiinţate, la Iaşi, Arhivele Statului din Moldova, aflate în subordinea Logofeţiei Dreptăţii (Ministerul Justiţiei). NOTĂ: La 9 iunie este „Ziua internaţională a arhivelor” (constituirea, în 1948, a Consiliului Internaţional al Arhivelor, creat sub auspiciile UNESCO. România a devenit membră a acestei organizaţii cu prilejul congresului de la Florenţa din 1956. Arhivele sunt parte componentă a patrimoniului cultural al umanităţii, participând, alături de muzee şi biblioteci, la conservarea memoriei colective

– 1828: A murit Constantin Caracaş, medic, tipograf şi editor; a contribuit la organizarea ştiinţifică a medicinei româneşti şi a introdus vaccinarea antivariolică în Muntenia; este unul dintre fondatorii spitalului „Filantropia” din Bucureşti; tot aici a înfiinţat şi prima tipografie laică din Ţara Românească, în 1817 (n. 1773) – 195 de ani

– 1881: S-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist; fondator al revistei „Sburătorul” (1919) şi al cenaclului cu acelaşi nume; membru post-mortem al Academiei Române (1991) (m. 1943)

– 1908: S-a născut Ilariu Dobridor (pseudonimul lui Constantin Iliescu Cioroianu), poet şi ziarist (a făcut publicistică pe teme culturale şi politice de extremă dreaptă) (m. 1968) – 115 ani

– 1910: S-a născut pictoriţa Coca (Elena-Venera-Ecaterina) Meţianu (m. 2014)

– 1920: S-a născut Henri Wald, filosof şi eseist; studii şi lucrări de logică, teoria cunoaşterii şi semantică (m. 2002)

– 1926: S-a născut Dan Hatmanu, pictor, grafician și profesor (m. 2018)

– 1936: S-a născut artistul, acrobatul şi comicul de circ Siminică (numele real Simion Avram); considerat cel mai celebru comic al artei Circului românesc (m. 2018)

– 1953: A murit scriitorul Petre Dulfu, poet, traducător şi dramaturg; autor al „Isprăvilor lui Păcală” (1894), operă care îl consacră în literatura română (n. 1856) – 70 de ani

– 1960: A murit filosoful Mircea Florian; studii de istorie a filosofiei; membru post-mortem al Academiei Române (1990) (n. 1888)

– 1961: S-a născut Bogdan Chirieac, ziarist, analist politic, om de afaceri

– 1972: A murit Onisifor Ghibu, pedagog (considerat unul dintre fondatorii pedagogiei româneşti), memorialist, publicist şi om politic transilvănean (intensă activitate pentru înfăptuirea statului unitar român; a înfiinţat „România nouă”, primul ziar de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1883)

– 2005: A murit jurnalista Mihaela Cristea, realizatoare de emisiuni culturale la Televiziunea Română timp de peste trei decenii (n. 1946)

– 2006: A murit Dan Beizadea, instrumentist, dirijor şi compozitor de muzică uşoară (n. 1933)

– 2012: A murit Gheorghe Mincă, profesor, poet, ziarist, traducător, eseist, epigramist (n. 1942)

– 2014: A murit poetul Grişa Gherghei (numele la naştere: Herş Segal) (n. 1936)

– 2019: A murit soprana și profesoara Aida Abagief; solistă, timp de 30 de ani, a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța; fondatoare a Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (n. 1936)

– 2021: A murit Aurel Vainer, doctor în economie, fost președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (2005-2020) și președinte de onoare din 2020, ce a avut o contribuție esențială la dezvoltarea vieții evreiești din România, la conservarea moştenirii iudaice, la îmbunătăţirea dialogului interreligios și consolidarea legăturilor româno-israeliene; a fost deputat (2004-2016); a făcut parte din conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti (1990-2005); a fost membru în Comitetul Director al Asociaţiei Române de Marketing (1996-2004); a publicat numeroase studii şi articole pe teme economice, precum şi cărţi de comerţ interior şi de marketing (n. 1932)

– 2021: A murit jurnalistul Doru Dinu Glăvan, corespondent o viaţă al Radioului public pentru Caraş-Severin, cronicar sportiv şi președinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (din 2012); din iniţiativa sa a luat fiinţă, în 1995, la Reşiţa, Fundaţia Radio Caraş-Severin, devenită, din 8 august 1996, Radio România Reşiţa, post public local al Societăţii Române de Radiodifuziune, al cărui director a fost 17 ani (n. 1946)

EVENIMENTE EXTERNE

– Nairobi: Regele Charles și Regina Camilla ai Marii Britanii vor călători în Kenya pentru o vizită de stat (31 oct. – 3 nov.)

– Madrid: Moştenitoarea tronului Spaniei, prinţesa Leonor, va jura credinţă Constituţiei ţării sale în cadrul unei ceremonii organizate cu ocazia majoratului ei în faţa celor două camere ale Parlamentului din Madrid. Începând de la această dată, prinţesa de Asturia va avea, din punct de vedere constituţional, capacitatea de a-şi exercita atribuţiunile în fruntea statului spaniol şi a armatelor acestuia, atunci când va trebui să îi succeadă tatălui ei, regele Felipe al VI-lea

– Oslo, Norvegia: Reuniunea prim-miniștrilor nord-europeni în cadrul Consiliului Nordic pentru a discuta despre securitate, durabilitate și cooperare regională (31 oct. – 1 nov.)

  • Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, susține un discurs în cadrul reuniunii anuale a Consiliului Nordic; de asemenea, el se va adresa Parlamentului norvegian și va susține o conferință de presă

– Africa de Sud: Vizita preşedintelui iranian Ebrahim Raisi

– Pretoria, Africa de Sud: Vizita președintelui iranian Ebrahim Raisi

– Accra: Cancelarul german Olaf Scholz vizitează Accra în timpul unei călătorii în Africa

– Oslo: Prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Stoere și prim-ministrul suedez Ulf Kristersson se întâlnesc cu presa în marja unei întâlniri bilaterale

– Kenya – Vizita de stat a regelui Charles al III-lea (31 oct – 3 nov)

– Luxemburg: Eurostat publică date referitoare la PIB-ul din zona euro al treilea trimestru (prima estimare) și inflația din octombrie în zona euro, prima estimare

– Washington DC: Reuniunea Comitetului de politică monetară al Fed (31 oct. – 1 nov.)

– Cupertino, SUA: Compania Apple prezintă noile sale produse

– Londra: BP – rezultate din trimestrul 3

– Rio de Janeiro, Brazilia: Petrobras – rezultate din trimestrul 3

Aniversări – Comemorări

– „Sărbătoarea de Halloween”; în Marea Britanie şi în Irlanda, obiceiurile populare legate de sărbătoarea religioasă catolică „Toţi Sfinţii” (care se prăznuieşte la 1 noiembrie) şi de seara din ajunul acesteia „All Hallows Eve” (Ajunul tuturor sfinţilor), au fost influenţate de o veche sărbătoare celtică – ajunul Anului Nou celtic şi anglo-saxon (31 octombrie); sărbătoare laică mai ales pentru copii, populară în SUA şi ţările anglo-saxone (în această „seară a vrăjitoarelor”, copii mascaţi în personaje „horror” colindă pe la casele oamenilor şi sunt răsplătiţi cu bomboane, covrigi sau nuci, pentru a alunga spiritele rele ale fantomelor; adulţii se întâlnesc în diverse localuri sau cluburi, care, pentru o noapte, se transformă în adevărate spaţii ale magiei); de câţiva ani „Halloween” se sărbătoreşte şi în România

– „Ziua Mondială a Economisirii”, eveniment creat pentru a crește nivelul de conștientizare și educare a publicului în legătură cu importanța economisirii atât individual, cât și din perspectiva asigurării stabilității sistemului financiar în ansamblu. Această zi a fost marcată pentru prima dată la 31 octombrie 1924, fiind instituită de participanții la primul Congres Internațional de Economii, organizat de Asociația Băncilor de Economii la Milano, Italia

– „Ziua Internaţională a Mării Negre”, sărbătorită anual în regiune, pe baza unei hotărâri a Conferinţei ministeriale pentru protecţia Mării Negre de la Istanbul, 30-31.X.1996 (miniştrii mediului din cele şase ţări riverane – Bulgaria, Georgia, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre)

– „Ziua Mondială a Oraşelor”, stabilită la 31.X.2014 de Programul Naţiunilor Unite pentru Aşezări Umane (ONU-Habitat); se sărbătoreşte pentru a promova urbanizarea sustenabilă. NOTĂ: Există şi „Ziua mondială a oraşelor înfrăţite”, care se sărbătoreşte în ultima duminică a lunii aprilie

– 1291: S-a născut compozitorul francez Philippe de Vitry (m. 1361)

– 1632: A fost botezat pictorul olandez Jan Vermeer (m. 1675)

– 1760: S-a născut pictorul şi gravorul japonez Katsushika Hokusai (m. 1849)

– 1768: A murit compozitorul italian Francesco Maria Veracini (n. 1690) – 255 de ani

– 1795: S-a născut poetul romantic englez John Keats (m. 1821)

– 1815: S-a născut Karl Weierstrass, matematician german, unul dintre fondatorii teoriei funcţiilor analitice de variabilă complexă (m. 1897)

– 1835: S-a născut chimistul german Adolf von Baeyer; a realizat sinteza acidului barbituric (1864); Premiul Nobel pentru chimie în 1905 (m. 1917)

– 1896: S-a născut dirijorul portughez Pedro de Freitas Branco (m. 1963)

– 1902: S-a născut Carlos Drummond de Andrade, poet, traducător şi jurnalist brazilian; considerat cel mai important poet al secolului al XX-lea din Brazilia (m. 1987)

– 1920: S-a născut (la Berlin) Helmut Newton, renumit fotograf australian (de origine evreiască), considerat unul dintre pionierii fotografiei mondiale; este cunoscut, în special, pentru imaginile sale alb-negru, reprezentând nuduri de femei (m. 2004)

– 1920: S-a născut scriitorul britanic Dick Francis, autor de romane poliţiste (m. 2010)

– 1922: S-a născut Norodom Sihanouk, om politic cambodgian, fost rege al Cambodgiei, considerat drept părintele independenţei acestei ţări şi unificatorul diferitelor facţiuni separate de decenii de război civil; a deţinut atât de multe poziţii, începând cu anul 1941, încât Guinness Book of World Records l-a identificat ca politicianul care a deţinut cele mai multe funcţii politice din lume; a fost conducător efectiv al Cambodgiei din 1953 până în 1970 (m. 2012)

– 1925: S-a născut Sir John Anthony Pople, matematician şi chimist britanic; Premiul Nobel pentru chimie în 1998, împreună cu Walter Kohn, pentru dezvoltarea unor metode computaționale în chimia cuantică (m. 2004)

– 1925: A murit Max Linder (nume real: Gabriel-Maximilien Leuvielle), actor şi regizor de film francez (n. 1883)

– 1926: A murit Harry Houdini (născut Ehrich Weiss), magician american de origine evreo-ungară, actor şi producător de film (n. 1874)

– 1929: S-a născut actorul şi producătorul italian Bud Spencer (nume real: Carlo Pedersoli), celebru pentru rolul personajului Piedone; în tinereţe a fost înotător profesionist de succes (m. 2016)

– 1935: S-a născut Ronald (Ron) Lewis Graham, matematician și profesor american; „unul dintre principalii arhitecți ai dezvoltării matematicii discrete în întreaga lume”, conform American Mathematical Society (m. 2020)

– 1939: S-a născut Serge Fauchereau, critic literar și de artă, curator și profesor francez, cunoscut pentru studiile sale despre cei mai importanți pictori și sculptori ai modernității

– 1939: A murit psihanalistul, scriitorul, profesorul și terapeutul austriac Otto Rank (n. 1884)

– 1942: S-a născut actorul american David Ogden Stiers (m. 2018)

– 1943: A murit (la New York) regizorul german de teatru Max Reinhardt; animator şi conducător al mai multor teatre din Berlin şi Viena; unul dintre fondatorii Festivalului de la Salzburg (n. 1873) – 80 de ani

– 1950: S-a născut John Candy, comic și actor canadian (m. 1994)

– 1950: S-a născut arhitecta britanică de origine irakiană Zaha Hadid; prima femeie care a primit în 2004 premiul Pritzker (considerat drept Nobel-ul pentru arhitectură) şi prima femeie care a câştigat prestigioasa medalie de aur regală pentru arhitectură în 2015; a fost supranumită „regina curbei” întrucât prefera utilizarea contururilor sinuoase în multe dintre clădirile sale (m. 2016)

– 1961: S-a născut Peter Jackson, regizor, producător şi scenarist neo-zeelandez

– 1963: S-a născut actorul american Rob Schneider – 60 de ani

– 1967: S-a născut Adam Schlesinger, compozitor, multi-instrumentist și producător american de discuri; fondator al trupei power-pop „Fountains of Wayne” (m. 2020)

– 1984: A murit (asasinată, de către extremiştii sikh) Indira Gandhi, om politic indian; preşedinte al Partidului Congresul Naţional Indian (din 1955), ministru în mai multe rânduri, prim-ministru al Indiei (1966-1977, 1980-1984); fiica lui Jawaharlal Nehru, cel dintâi prim-ministru al Indiei independente (n. 1917)

– 1989: A murit compozitorul elveţian Conrad Beck (n. 1901)

– 1993: A murit regizorul italian de film Federico Fellini, unul dintre maeştrii cinematografiei mondiale (n. 1920) – 30 de ani

– 1995: A murit Alan Bush, compozitor, dirijor şi pianist britanic (n. 1900)

– 1996: A murit Marcel Carné, regizor, scenarist şi actor francez de film (n. 1906)

– 2002: A murit actorul italian de film Raf Valone (n. 1916)

– 2016: A murit actorul rus Vladimir Zeldin; a deţinut titlul de „cel mai bătrân actor din lume în activitate” (n. 1915)

– 2016: A murit sculptorul italian Silvio Gazzaniga, cel care a realizat trofeul Cupei Mondiale la fotbal (n. 1921)

– 2020: A murit actorul, regizorul şi producătorul scoţian Sir Sean Connery (nume real: Thomas Connery), o legendă a cinematografiei mondiale, erou inegalabil al unor filme nemuritoare (n. 1930)