Preşedintele Bulgariei s-a întâlnit cu reprezentanţii unor companii americane de top

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, s-a întâlnit cu reprezentanţii unor companii americane de top din diverse sectoare. Discuţiile s-au axat pe analizarea posibilităţilor de creştere a schimburilor comerciale şi de investiţii dintre Bulgaria şi SUA. Preşedintele Radev a subliniat că Bulgaria oferă o serie de avantaje privind investiţiile, pe fondul proceselor politice şi economice dinamice din lume. Potrivit şefului statului bulgar, avantajele ţării sale sunt amplasarea geografică, condiţiile de desfăşurare a afacerilor şi potenţialul uman: „Într-un studiu recent al Camerei de Comerţ Americane din Bulgaria, s-a raportat că anul trecut, volumul total al investiţiilor americane în Bulgaria a fost de 5,5 miliarde de leva (circa 2,75 miliarde de euro). Şi acest lucru se exprimă în zeci de mii de locuri de muncă în sectoare dinamice precum industrie, energie, tehnologia informaţiei şi comerţ, plata depăşind semnificativ media pentru ţară. Dar cred că împreună, în calitate de parteneri şi aliaţi strategici, putem mult mai mult”, a subliniat Radev. La întâlnire, a participat şi ambasadorul SUA la Sofia, Kenneth Merten. Delegaţia americană a fost condusă de preşedintele Central European Business Association, Eric Stewart./ddaniela/denisse

(www.bnr.bg – 2 noiembrie)