US NEWS & WORLD REPORT: Premierul afirmă că, în 2024, pensiile din România urmează să se majoreze de două ori dacă legea în acest sens va fi aprobată

Joi, premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în anul 2024, pensiile de stat din Românoa se vor majora de două ori începând din luna ianuarie, când ele vor fi indexate cu 13% și, încă o dată, începând din luna septembrie, când ele vor fi recalculate pe baza unei legi încă în curs de redactare.

Potrivit fondului de redresare acordat României de Uniunea Europeană, acest stat membru al UE s-a angajat să modifice legea pensiilor de stat pentru a fi eliminate inechitățile și pentru se elimina totodată și deciziile politice cu caracter electoral din procesul de majorare.

În anul 2024, în România au loc alegeri locale, parlamentare, prezidențiale și de ordin european.

“Suntem primul guvern care indexează și recalculează pensiile în același an”, a declarat Ciolacu în deschiderea unei ședințe a cabinetului. “Dar trebuie ca, mai întâi, legea să fie aprobată în parlament până pe data de 20 noiembrie”.

Noua lege a pensiilor prevede o modalitate nouă de calculare pe baza unor criterii clare de indexare, pentru a se preveni niște majorări care să provoace o anume instabilitate.

Recalcularea programată pentru luna septembrie 2024 va elimina inechitățile. Ministrul muncii, Bucura Oprescu, a declarat că puțin peste 3 milioane de pensii se vor majora în urma recalculării.

Legea va majora totodată vârsta de pensionare de la 63 la 65 de ani, cu o serie de avantaje pentru persoanele care vor să lucreze și peste pragul de contribuție, asigurându-se totodată un nivel mai bun de trai pentru bătrânii care trăiesc sub pragul sărăciei.

Impactul celor două majorări este estimat la circa 30 miliarde lei ($ 6,42 miliarde).

Ultima reformă importantă a legii pensiilor din România s-a semnalat în perioada 2009 – 2010 printr-un acord susținut de FMI, când vârsta de pensionare a crescut la 65 de ani pentru bărbați și la 63 de ani pentru femei și când au fost restricționate o serie de cheltuieli. De atunci, majoritatea schimbărilor intervenite în sistemul de pensii au implicat creșteri nediferențiate.

Reforma pensiilor este cu atât mai importantă, cu cât, după anul 2030, numărul pensionarilor ar urma să atiungă niveluri-record din cauza celebrei politici de pe vremea comunismului în materie de natalitate.

În 1966, dictatorul Nicolae Ceaușescu a impus prin decret ilegalitatea avortului pentru a spori numărul forțelor de muncă. După 2023, cu puțin sub 2 milioane de români, reprezentând 10% din populație și cunoscuți sub numele de „decreței”, vor ajunge la vârsta de pensionare. În prezent, țara numără aproximativ 5 milioane de pensionari./ adanga/czaharia

US NEWS & WORLD REPORT (SUA), 2 noiembrie 2023 – Articol de Luiza Ilie, redactat de Jaacqueline Wong

https://www.usnews.com/news/world/articles/2023-11-02/romanian-pensions-to-rise-twice-in-2024-pending-law-approval-pm-says

Traducerea: Alexandru Danga/ RADOR RADIO ROMÂNIA