Franța – Poliția este în căutarea unui individ care a înjunghiat o evreică în Lyon

Poliția franceză este în căutarea unui individ care a înjunghiat și rănit o femeie evreică, sâmbătă, în orașul francez Lyon, în timp ce la casa ei a fost găsită desenată cu graffiti o svastică, au transmis poliția și primarul orașului. „Un astfel de act de violență este de neconceput. Îi ofer tot sprijinul victimei și rudelor sale”, a transmis primarul orașului Lyon, Gregory Doucet, printr-o postare pe platforma de socializare X. Un purtător de cuvânt al poliției naționale nu a oferit alte detalii despre suspect și a spus că nu a putut confirma dacă poliția a tratat atacul ca pe o crimă de ură antisemită. În mai multe țări din întreaga lume, poliția a raportat o creștere a infracțiunilor antisemite și islamofobe în urma atacului din 7 octombrie executat de Hamas în Israel./cstoica/ctuluc

(REUTERS – 4 noiembrie)