Strategia granițelor deschise creează haos social (Judit Varga)

RADOR RADIO ROMÂNIA (6 noiembrie) – Stategia graniţelor deschise și politica de migrație motivată ideologic duc la un haos social, a declarat președintele Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului de la Budapesta, într-o declarație de presă britanică publicată duminică.
Într-un interviu acordat ziarului conservator de duminică britanic „The Sunday Telegraph”, Judit Varga a subliniat: Diferența dintre azil și migrație trebuie luată în considerare cu atenție. Dreptul de azil face parte din categoria drepturilor omului, în timp ce migraţia nu face parte din această categorie.
„Trebuie să ne recâştigăm suveranitatea noastră. Până la urmă, Uniunea Europeană nu este formată din instituţii europene, ci din naţiuni puternice”, a subliniat în interviu Judit Varga.
Referitor la gardul de protecţie a spus: Construirea acestuia a costat 1,7 miliarde de euro, iar UE a rambursat din această sumă aproximativ 1%. „Nu este corect, deoarece noi asigurăm protecţia întregului Spaţiu Schengen. Guvernul ungar adoptă o poziţie fermă în privinţa migraţiei, şi spune NU împreună cu societatea ungară la întrebarea, dacă vrem să trăim alături de mase de oameni străini din punct de vedere cultural. În spatele idologiei woke, exagerate, care este caracteristic perioadei actuale, se află dezmembrarea intenționată a țesutului social reprezentat de familie, de modelul familiei”, a afirmat președintele Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului ungar, care a adăugat: aceste chestiuni vor fi în centrul alegerilor pentru Parlamentul European (PE) de anul viitor.Potrivit unui citat din ziarul britanic, Judit Varga a descris alegerile pentru PE drept o luptă între „elita corectă din punct de vedere politic” și cei cărora nu le este frică să susțină bunul simț.
„Odată cu retragerea Marii Britanii, UE se confruntă cu formarea unei axe germano-franceze al cărei scop este erodarea identității individuale a statelor membre”, a conchis Judit Varga.

(MTI – 6 noiembrie)/rganciu/asalar