Apel al MAE privind călătoriile în Franţa

Este cod roşu de inundații în următoarele ore în nordul Franței, în departamentul Pas-de-Calais, din apropierea Canalului Mânecii, în timp ce în zona vecină de la granița cu Belgia este cod portocaliu. De asemenea a fost emis o alertă cod portocaliu de vânt, ploi abundente și inundații pentru alte cinci departamente din sud-vestul Franței. Ministerul de Externe de la București reia apelul autorităților franceze pentru cei care vor să călătorească să evite aceste regiuni, condițiile de circulație putând fi extrem de dificile. Totodată, atrage atenția diplomația de la București, sunt posibile întreruperi ale curentului electric, alunecări de teren și prăbușiri ale unor diguri sau poduri./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie)