Președintele SUA i-a cerut premierului israelian să ordone o pauză a ofensivei din Fâșia Gaza

Preşedintele Statelor Unite i-a cerut premierului israelian să ordone o pauză a ofensivei din Gaza. Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că cei doi lideri au discutat despre „pauze tactice” din motive umanitare şi posibila eliberare a ostaticilor. Joe Biden a fost întrebat de un reporter dacă a sugerat o pauză de trei zile, dar preşedintele american nu a comentat despre durată. Benjamin Netanyahu, pe de altă parte, care a anunţat aseară intrarea trupelor sale în centrul oraşului Gaza, a condiţionat din nou încetarea focului de eliberarea ostaticilor – după cum transmite corespondentul RRA în Israel, Ion Ştiubea.

Reporter: După toate aparențele, disensiunile dintre Israel și Statele Unite în privința eliberării ostaticilor continuă să agite spiritele și la Washington și la Ierusalim, în ciuda faptului că opinia comună că războiul trebuie să continue până la înfrângerea organizației Hamas nu s-a schimbat. Alaltăieri, șeful CIA, William Burns, a făcut o scurtă vizită în Israel și s-a întâlnit cu șeful Guvernului, Benjamin Netanyahu, căruia i-a transmis acest mesaj din partea președintelui Joe Biden. Mesagerul american a insistat și asupra faptului că Israelul ar trebui să slăbească intensitatea focului în Fâșia Gaza și să permită armistiții temporare pentru facilitarea tratativelor pentru eliberarea ostaticilor, dar și pentru sporirea ajutorului umanitar. Premierul Netanyahu s-a opus acestor solicitări, atât în interviul acordat rețelei americane ABC, după întâlnirea cu șeful CIA, cât și în discursul susținut aseară la Tel Aviv cu ocazia comemorării victimelor israeliene din 7 octombrie și a soldaților care și-au pierdut viețile de la începutul războiului din Fâșia Gaza. El a subliniat totuși că nu va avea nimic împotrivă să oprească luptele, dacă i s-ar prezenta dovezi că tratativele pentru eliberarea ostaticilor dau roade./geftene/schelaru

RADOR RADIO ROMÂNIA – 8 noiembrie